Relatiile dintre doi parteneri ar putea, cu usurinta, sa fie asemanate cu relatiile dintre doua state. Diplomatia si cooperarea inseamna principii care nu trebuiesc ignorate nici de Iran, nici de Venezuela, dar nici de femeile si barbatii prinsi in jocul foarte serios al unei relatii. Invata cum iti poti impune limitele!
Intrebarea care se pune, indiferent daca vorbim de situatia unei tari sau de a unei persoane, este: care iti sunt limitele si ce esti in stare sa faci daca aceste limite iti sunt incalcate?
Evident, in cazul Coreei de Nord sau al femeilor cu multa personalitate, limitele incalcate echivaleaza cu o declaratie de ostilitate si cu pregatirea de razboi. In cazul unor alte femei, sa zicem femei mai pacifiste, care nu au nici independenta financiara a unei tari/femei bogate- cum ar fi si cazul Romaniei, daca ar fi sa facem o analogie- lucrurile nu pot fi impartite in alb si negru. O astfel de femeie, care nu este o "razboinica" nativa, se va regasi in situatia in care nu stie cum sa gestioneze atacul, felul in care cealalta parte ii incalca limitele.
La prima vedere incalcarea limitelor nu inseamna un lucru capital. Poate il privesti ca pe o neplacere momentana sau chiar ca pe un lucru care va trece. In timp, acest lucru poate deveni un stres pentru tine si o povara pentru relatie si gestionarea (si asumarea) acestor limite pot duce la o relatie mai buna.
E totul pierdut daca nu ai impus limite de la inceput?
Sa luam o situatie ipotetica, care ar presupune ca noi, cele atat de gingase si de diplomate, ne indragostim "nebuneste" si nu ne punem nici macar problema ca am putea denunta sau exprima anumite lucruri sau situatii care pentru noi reprezinta limite pe care nu ne dorim ca cel de langa noi sa le depaseasca. Sau, mai mult, noi insine nu am respectat anumite limite pe care tot noi ni le impusesem si, dupa ce facem acest lucru o perioada de timp, devine mai ciudat momentul in care ii explicam barbatului de langa noi "Stii, eu nu sunt asa…".
Nu cred ca e vreodata usor sa iti impui limitele personale in fata celorlalti. Nici atunci cand cineva pocneste un balon de guma -apropo, va amintiti personajul din Chicago care isi omoara sotul pentru ca nu inceteaza sa faca baloane nici macar atunci cand il avertizeaza?- nu e usor sa spui mereu. Cu atat mai greu ne vine, paradoxal, sa ne exprimam sentimentele atunci cand ceva ne deranjeaza.
E un exemplu minor, incomparabil fata de anumite lucruri care li se intampla femeilor din ziua de astazi. Am intalnit un astfel de exemplu zilele trecute, atunci cand una din cititoarele noastre, care are nick-ul "Singura", ne-a spus pe forum povestea ei.
Redau o mica parte din ceea ce a povestit ea. Pe scurt, tanara are o relatie de circa cinci ani de zile cu iubitul ei care este "baiatul visurilor sale". Totul a fost foarte frumos pana acum doi ani de zile, cand cititoarea noastra a descoperit ca este inselata. Pentru ca lucrurile sa fie si mai complicate, fata cu care "Singura" a fost inselata lucra cu ei. Evident, cu toate ca se jura ca o iubeste, iubitul infidel nu a lasat-o nici pe "Singura" si nici pe fata cu care a inselat-o.
"Ma simt intr o situatie fara iesire, de doi ani sufar pentru ca il iubesc, m-am saturat sa plang, si oricat as incerca sa il las nu pot . Am ajuns sa tresar de fiecara data cand ii aud telefonul (telefon in care nu ma lasa sa umblu) sau nu e langa mine. Nu mai suport…simt ca o sa o iau razna…", isi incheie ea mesajul.
Ceea ce mi s-a parut trist a fost faptul ca "Singura" nu ne-a mai raspuns, nici mie si nici celor care am incercat sa dialogam cu ea. Mi-e greu sa cred ca s-a simtit atat de rusinata de faptul ca ne-a povestit sau s-a simtit vinovata fata de ceilalti protagonisti ai povestii. Nu stiu, de fapt, de ce nu a mai raspuns. Dar pentru mine acesta este un caz in care o persoana nu si-a exprimat destul de clar si de la inceputul relatiei limitele si acum se regaseste in situatia celui care continua sa joace dupa un scenariu scris de altii, pentru ca asa "a apucat".
Evident, in cazul Coreei de Nord sau al femeilor cu multa personalitate, limitele incalcate echivaleaza cu o declaratie de ostilitate si cu pregatirea de razboi. In cazul unor alte femei, sa zicem femei mai pacifiste, care nu au nici independenta financiara a unei tari/femei bogate- cum ar fi si cazul Romaniei, daca ar fi sa facem o analogie- lucrurile nu pot fi impartite in alb si negru. O astfel de femeie, care nu este o "razboinica" nativa, se va regasi in situatia in care nu stie cum sa gestioneze atacul, felul in care cealalta parte ii incalca limitele.
La prima vedere incalcarea limitelor nu inseamna un lucru capital. Poate il privesti ca pe o neplacere momentana sau chiar ca pe un lucru care va trece. In timp, acest lucru poate deveni un stres pentru tine si o povara pentru relatie si gestionarea (si asumarea) acestor limite pot duce la o relatie mai buna.
E totul pierdut daca nu ai impus limite de la inceput?
Sa luam o situatie ipotetica, care ar presupune ca noi, cele atat de gingase si de diplomate, ne indragostim "nebuneste" si nu ne punem nici macar problema ca am putea denunta sau exprima anumite lucruri sau situatii care pentru noi reprezinta limite pe care nu ne dorim ca cel de langa noi sa le depaseasca. Sau, mai mult, noi insine nu am respectat anumite limite pe care tot noi ni le impusesem si, dupa ce facem acest lucru o perioada de timp, devine mai ciudat momentul in care ii explicam barbatului de langa noi "Stii, eu nu sunt asa…".
Nu cred ca e vreodata usor sa iti impui limitele personale in fata celorlalti. Nici atunci cand cineva pocneste un balon de guma -apropo, va amintiti personajul din Chicago care isi omoara sotul pentru ca nu inceteaza sa faca baloane nici macar atunci cand il avertizeaza?- nu e usor sa spui mereu. Cu atat mai greu ne vine, paradoxal, sa ne exprimam sentimentele atunci cand ceva ne deranjeaza.
E un exemplu minor, incomparabil fata de anumite lucruri care li se intampla femeilor din ziua de astazi. Am intalnit un astfel de exemplu zilele trecute, atunci cand una din cititoarele noastre, care are nick-ul "Singura", ne-a spus pe forum povestea ei.
Redau o mica parte din ceea ce a povestit ea. Pe scurt, tanara are o relatie de circa cinci ani de zile cu iubitul ei care este "baiatul visurilor sale". Totul a fost foarte frumos pana acum doi ani de zile, cand cititoarea noastra a descoperit ca este inselata. Pentru ca lucrurile sa fie si mai complicate, fata cu care "Singura" a fost inselata lucra cu ei. Evident, cu toate ca se jura ca o iubeste, iubitul infidel nu a lasat-o nici pe "Singura" si nici pe fata cu care a inselat-o.
"Ma simt intr o situatie fara iesire, de doi ani sufar pentru ca il iubesc, m-am saturat sa plang, si oricat as incerca sa il las nu pot . Am ajuns sa tresar de fiecara data cand ii aud telefonul (telefon in care nu ma lasa sa umblu) sau nu e langa mine. Nu mai suport…simt ca o sa o iau razna…", isi incheie ea mesajul.
Ceea ce mi s-a parut trist a fost faptul ca "Singura" nu ne-a mai raspuns, nici mie si nici celor care am incercat sa dialogam cu ea. Mi-e greu sa cred ca s-a simtit atat de rusinata de faptul ca ne-a povestit sau s-a simtit vinovata fata de ceilalti protagonisti ai povestii. Nu stiu, de fapt, de ce nu a mai raspuns. Dar pentru mine acesta este un caz in care o persoana nu si-a exprimat destul de clar si de la inceputul relatiei limitele si acum se regaseste in situatia celui care continua sa joace dupa un scenariu scris de altii, pentru ca asa "a apucat".