Cum ne comportam pe strada

 
 
 Nu putini sunt cei care cred ca regulile de buna purtare sunt depasite si nu mai trebuie aplicate in vremurile moderne si libere in care traim. Noi nu suntem deloc de aceeasi parere. Tocmai de aceea ne-am propus sa reamintim care sunt bunele maniere in situatii diferite, de care toti ne lovim. Astazi aflam cum ar trebui sa ne comportam pe strada.
Aurelia Marinescu explica in cartea sa "Bunele maniere astazi" ca este obligatoriu sa avem un aspect ingrijit, oricand iesim din casa, chiar daca iesirea este una de scurta durata (numai pana la magazinul din coltul blocului). Aspect ingrijit inseamna sa fim curati, sa purtam haine decente, iar parul sa ne fie pieptanat.

Potrivit autoarei, exista cateva gesturi pe care niciun om civilizat nu trebuie sa le faca pe strada. Spre exemplu, este nepoliticos sa fumam sau sa mancam pe strada, oricat de grabiti sau de infometati am fi.

De asemenea, este necivilizat sa ne pieptanam pe strada, sa ne curatam pantofii, sa ne ridicam ciorapii sau sa ne improspatam machiajul. Nici unghiile nu trebuie curatate in public.

Un alt gest care nu trebuie facut niciodata pe strada este acela de a trage cu urechea la conversatia unor persoane. Mai mult decat atat, este si mai nepoliticos sa intervenim in discutia lor, chiar daca subiectul ne intereseaza.

Trebuie sa stiti ca nu este deloc un semn de buna-crestere sa purtam o conversatie cu o cunostinta care se afla la fereastra unei case sau a unui bloc din drumul nostru. Regulile de buna purtare spun ca e permis doar sa salutam acea persoana cu un gest amical si sa trecem mai departe. In aceeasi ordine de idei, nu trebuie nici sa ne strigam prietenii sau rudele din strada.

Necivilizat este si sa privim fix o persoana care ne trezeste interesul (o femeie frumoasa, un barbat cu o imbracaminte execentrica, o persoana cu dizabilitati) sau sa facem remarci cu glas tare despre celelalte persoane pe care le intalnim.

De cate ori nu v-ati intersectat cu grupuri de oameni care se zgaiau la vreun scandal iscat in strada? Ei bine, aflati ca este nepoliticos sa ne alaturam grupurilor de "gura-casca" care asista la intamplarile strazii, fie ca e vorba de certuri, batai, filmari sau orice alte evenimente care atrag curiosi. Totusi, in cazul in care este vorba despre accidente, ne putem implica in a da o mana de ajutor, insa numai daca ne pricepem.

De asemenea, Aurelia Marinescu scrie ca este semn de proasta crestere sa deranjam pe cineva cu prezenta noastra. Daca lovim pe cineva din greseala trebuie sa ne cerem scuze in mod politicos "Pardon!", "Va rog sa ma scuzati!", replici la care raspunsul firesc ar trebui sa fie unul de tipul "Nu face nimic".

Totodata, este necivilizat sa privim cu indiscretie in casele si curtile oamenilor.

Aurelia Marinescu atrage atentia ca aceste reguli se aplica si in situatiile in care suntem in multime: la targuri, expozitii, holuri de cinematograf, aeroport, in statiile mijloacelor de transport in comun.
 



1 comentarii:

Bun articolu imi place.

Trimiteți un comentariu