Dobrogea este o regiune din Romania bogata in edificii, situri arheologice si ruine daco-romane ce merita vizitate. In drumul spre litoral,
nu ezitati sa faceti cateva opriri pentru le a vedea. Iata cateva
dintre cele mai importante monumente, atat din punct de vedere istoric,
arhitectural si cultural, cat si turistic.
Casa cu lei, Constanta
Casa cu lei, Constanta
Casa
cu lei din municipiul Constanta a fost construita in prima parte a
secolului al XX-lea. Cladirea este realizata intr-o combinatie de
stiluri arhitecturale (renascentist si baroc elvetian), cu o fatada
decorata cu coloane si diverse elemente ornamentale (volute, frunze de
laur, acant si cartus) si patru lei asezati pe socluri din piatra.
Edificiul
are un aspect somptuos, impunator si este foarte bine prezervata. De-a
lungul timpului, a servit ca sediu pentru o banca, ca locuinta, apoi a
fost nationalizata. Asadar, daca ajungeti in Constanta, nu ocoliti Casa
cu lei de pe strada Titulescu.
Tropaeum Traiani, Adamclisi
Tropaeum Traiani, Adamclisi
Tropaeum Traiani se afla in comuna Adamclisi, in judetul Constanta.
Este un important monument triumfal roman, construit intre anii 106-109
in cinstea Imparatului Traian. Edificiul a fost ridicat pentru a
celebra victoria romanilor asupra dacilor din 102.
Monumentul
a fost reconstituit in 1977 de catre arheologi dupa modelul
originalului si este format dintr-o baza cilindrica, deasupra careia se
afla un acoperis conic, din care se ridica partea hexagonala. In varful
edificiului se afla armura cu cele patru scuturi.
Muzeul
din complex adaposteste in prezent fragmente din edificiul original.
Alaturi de monumentul Tropaeum Traiani, din ansamblul de la Adamclisi
mai facea parte si un altar funerar si un mausoleu.
Manastirea Colilia
Manastirea Colilia
Manastirea
Colilia a fost construita de germanii din zona in localitatea Colilia
din judetul Constanta. A fost initial o biserica evanghelica, apoi a
fost abandonata insa, ulterior, a devenit manastire ortodoxa de maici in
urma reconstructiei din anul 2006.
Etnicii
germani stabiliti la Colilia la inceputul secolului al XX-lea au
ridicat biserica dar, dupa retragerea acestora inapoi in Germania in
anul 1942, lacasul de cult a ramas abandonat. Transformat deja intr-o
ruina, degradat de intemperii si de trecerea vremii, edificiul a fost
readus la viata in 2006, cand, pe ruinele vechii biserici, a fost
construita o manastire ortodoxa. Biserica manastirii poarta hramul
„Intrarii in biserica a Maicii Domnului".
Cetatea Enisala
Cetatea Enisala
In
apropiere de Babadag se ridica Cetatea Enisala, o fortareata construita
pe vremea Imperiului Bizantin ale carei ziduri s-au pastrat pana in
zilele noastre. Cetatea poate fi vizitata contra unei taxe de acces
modice de doar 2 lei.
Pe
langa zidurile care par a sfida trecerea timpului, puteti admira si
peisajele locului. De pe dealul pe care e amplasata cetatea aveti
vizibilitate catre Marea Neagra, Delta Dunarii, intreg Podisul Babadag si Lacul Razim.
Geamia Gazi-Ali-Pasa, Babadag
Geamia Gazi-Ali-Pasa, Babadag
Orasul
Babadag ofera turistilor cateva obiective importante pentru zona
Dobrogei. Unul dintre ele este geamia Gazi-Ali-Pasa, ridicata in anul
1609. Alaturi de ea, se afla mausoleul celui ce a construit geamia, Gazi
Ali Pasa, si cismeaua Kalaigi.
In
oras mai pot fi vizitate mausoleul lui Sari Saltuk Dede si monumentul
construit in memoria eroilor cazuti in Primul si cel de-al Doilea Razboi
Mondial.


0 comentarii:
Trimiteți un comentariu