Diferente confensionale

Numai biserica catolica recunoaste Primatul Papal precum si Infailibilitatea papala (Conciliul Vaticanic I din 1870).
Filioque (l.lat. si de la fiu): adaos catolic din sec.11 la Credo-ul acceptat de Conciliul Ecumenic al 2-lea de la Constantinopol (381 d.C.), dupa care Sfântul Spirit ar reprezenta atât emanatia lui Dumnezeu, cât si a Fiului sau.
Catolicii si Protestantii utilizeaza hostii (l.lat. sacrificiu) numai din aluat nedospit. Ortodocsii folosesc hostii din aluat dospit.
Biserica ortodoxa are rit oriental si liturghii in limba fiecarei tari.
Biserica catolica sustine existenta Purgatoriului (l.lat. ignis purgatorium = foc purificator), loc temporar in care sufletele celor decedati si-ar ispasi pacatele usoare.
Biserica catolica a impus celibatul, din timpul pontificatului Papei Gregor I (590-604 d.C.), întregului cler, argumentând cu un text neclar din Noul Testament (1.Corinteni 7, 32-35). Biserica ortodoxa a introdus in anul 691 d.C, cu prilejul Sinodului Trullanic, o noua regula: subdiaconii, diaconii si preotii se pot casatori, numai mitropolitii (episcopii) trebuie sa ramâna celibatari. Aceasta regula a fost preluata si de biserica greco-catolica.
Având la baza un text ambiguu din Evanghelia lui Matei (19, 6), Catolicii au interzis recasatoria religioasa.
Numai biserica catolica a avut in cursul istoriei de forme de organizare statala: Patrimonium Petri (in centrul si sudul Italiei; cu incepere din sec.6 pâna in anul 1870), Vaticanul (prin Contractul lateranic din Roma din anul 1929, incheiat intre statul italian si Scaunul Apostolic).
Nasterea neprihanita (imaculata conceptie): dogma catolica introdusa in anul 1864 (tinuta la 8 decembrie): in momentul conceptiei (prin Sfântul Spirit, nu prin parintii Ioachim si Ana), Maria ar fi ramas neprihanita, fara pata pacatului capital a omenirii.
Potrivit bisericii protestante, penitentele nu pot fi un sacrament, ci - cel mult - un adânc sentiment de regret pentru pacatele savârsite. Iertarea pacatelor nu se poate face de catre preoti, ci numai de catre Dumnezeu, printr-o cainta sincera a celui care a pacatuit.
Conform Catechismului Catolic, in timpul Confirmarii ar avea loc pogorârea reala in corpul copilului - prin intermediul lui Isus - a Sf. Spirit. La Catolici si Anglicani Confirmarea se face prin asezarea mâinii episcopului pe capul copiilor si miruirea fruntii cu crisam (ulei sfintit). La Ortodocsi si Greco-Catolici Confirmarea are loc odata cu botezul. Originea neclara a acestui sacrament (introdus pe baza Faptelor Apostolilor, 8, 14-17), a determinat in sec.16 biserica reformata (dupa traducerea mai corecta a Bibliei de catre Martin Luther) sa nu mai recunoasca Confirmarea drept sacrament.
Biserica ortodoxa foloseste cultul icoanelor, obicei scos din uz de catre celelalte biserici.
Biserica catolica are mai multe sarbatori religioase, fara corespondent in practica ortodoxa sau protestanta.

Doctrinele Islamului

Dumnezeu
Pentru musulmani, Allah este singurul Dumnezeu adevarat. La ei, nu exista o notiune de felul "Trinitatii". Isus Cristos este un profet al lui Allah. El nu este Fiul lui Dumnezeu sau Dumnezeu Insusi (Sura 4:171). Dumnezeul musulman este inaccesibil omului pacatos. El este atât de perfect si de sfânt, incât poate comunica cu omenirea numai printr-un lant de ingeri si de profeti. Dumnezeul musulman este un dumnezeu al judecatii, nu al harului, un dumnezeu, mai degraba al mâniei, decât al dragostei. Dorinta musulmanului este de a se supune pâna la punctul in care el poate stavili bratul judecator al lui Allah, si poate prin pornirile capricioase ale lui Allah, sa mosteneasca viata vesnica intr-un paradis pamântesc de lacomie si de satisfactie sexuala. Musulmanii nu-l pot concepe pe Dumnezeu ca fiind un Tata iubitor si milos.

Isus Cristos
Isus Cristos inseamna pentru musulmani doar unul din numerosii profeti ai lui Allah. Isus Cristos a fost profet pentru poporul Sau la vremea Lui. Profetulul Mahomed il intrece pe Isus Cristos. Isus Cristos nu este Fiul lui Dumnezeu si nici o parte din vreo Trinitate. Isus Cristos a fost fara pacat, dar nu a ispasit pentru pacatele nimanui. Isus nu a murit pe cruce. Diverse traditii islamice afirma ca in mod miraculos Iuda Iscarioteanul l-a inlocuit pe cruce, sau ca Dumnezeu l-a scapat miraculos din mâinile romanilor si ale iudeilor inainte sa fi fost crucificat. Majoritatea musulmanilor cred ca Isus a fost luat in ceruri, trupeste, fara sa fi trebuit sa moara (Sura 4:157).

Pacat si Mântuire
In Islam, pacatul si mântuirea sunt asociate cu doua conceptii: fapte si soarta (kismet). Fiecare musulman care spera sa scape de judecata lui Allah trebuie sa indeplineasca obligatiile celor Cinci Stâlpi ai Credintei (Sura 10:29). Aceste fapte religioase includ:
1. Recitarea Shahada-dei ("Nu este alt Dumnezeu in afara de Allah, iar Mahomed este profetul lui Allah").
2. Cinci rugaciuni zilnice prescrise (obligatorii) (Salat sau Namaz in araba). Aceste rugaciuni includ ingenuncheri si prosternare in directia orasului sfânt, Mecca.
3. Milostenia (Zakat), care este deosebita de zeciuiala, devreme ce musulmanilor le este cerut sa ofere numai o patrime din venitul lor ca si contributie caritabila.
4. Postirea (Saum sau Ruzeh) in timpul intregii luni a Ramadan-ului când musulmanii trebuie sa posteasca de la orice mâncare si bautura, incepând de la rasaritul pâna la apusul soarelui, ca ispasire pentru propriile lor pacate din anul precedent (cu toate acestea, dupa apusul soarelui multi musulmani tin petreceri, iar altii se trezesc inainte de rasarit pentru a mânca ceva mai mult inainte ca soarele sa rasara si postul sa inceapa din nou).
5. Pelerinajul (Hadj) la Mecca, cetatea sfânta din Arabia Saudita, cel putin odata in viata pentru fiecare musulman.
Razboiul Sfânt (Jihadul) era considerat o conditie, sau obligatie, a credintei iar musulmanii de la inceputul existentei Islamului au crezut ca era datoria lor sacra de a ucide pe cei ce nu adopta singura credinta "adevarata". Islamismul contemporan, al zilelor noastre, este mult mai moderat, desi multi shiiti doresc restaurarea Jihadului ca fiind unul din elementele fundamentale ale credintei islamice.

Islamul

Din sutele de milioane de musulmani din intreaga lume, cel mai mare numar de membrii ii are secta Sunni. Acestia ii accepta pe cei patru califi care sunt succesorii directi ai lui Mahomed. Sunnitii practica o forma moderata de interpretare islamica. 90% dintre musulmanii din Orientul Mijlociu sunt sunniti (Egipt, Iordania, Arabia Saudita, Libia).
Cea de-a doua mare secta a Islamului este secta Shiita. Desi cu mult mai mica decât secta Sunnita, secta Shiita este mult mai literara in interpretarea si aplicarea Koranului, fiind mult mai militanta si mai fanatica decât secta Sunnita. 90% dintre musulmanii aflati in Iran sunt shiiti si sunt condusi de unii dintre cei mai puternici ajatolahi shiiti din toata lumea araba printre care a fost si Khoumeini.
O alta secta islamica demna de luat in seama este secta Ahmdiyan, fondata in anii 1800. In ultimii 40 de ani aceasta mica secta a produs o suma de scrieri apologetice impotriva Crestinismului si Iudaismului. Ahmdiyenii sunt extrem de activi in universitatile americane, unde practica intense activitati de prozelitism printre studentii americani.
Secta Sufi este gruparea mistica a Islamului. Sufitii sunt respinsi de majoritatea musulmanilor conservatori. Unele scrieri ale sufitilor par sa respinga strictul monoteism unitarian al islamismului traditional in schimbul unei forme de "panteism imanent".



Singurătate

Este dificil in viata sa fii singur, sa nu ai un prieten caruia sa-i vorbesti, sa nu ai cu cine sa-ti imparti bucuriile, sa nu ai un umar pe care sa plangi (la nevoie). Este un dezastru sa n-ai cu cine sa razi, sa gandesti, sa meditezi.

Se spune ca generatia noastra este o generatie fara limite, asta inseamna ca nu ii lipseste nimic si totusi ii lipseste ceva, esentialul: prietenia. Ar trebui sa ne dezvaluim gandurile acum cand inca mai putem, sa ne dorim sa fim prieteni cu cineva cu care sa ne intelegem reciproc.

Zambetele noastre timide nu pot umple sufletul dornic de frumos, de fericire, de prietenie. Noi toti dorim si vrem sa avem prieteni, dar nu toti prietenii sunt buni...

Cand privesti o pasare, zboara alaturi de ea!
Cand tragi aer in piept, asculta-ti inima!
Cand imbratisezi, deschide-ti sufletul!
Cand plangi, asculta-ti lacrimile!
Cand esti singur, multumeste!
Cand visezi, aduna-ti curajul!
Cand creezi, priveste cerul!
Cand iubesti, daruieste-te!
Cand asculti, traieste!
Cand ajuti, nu judeca!
Cand urasti, roaga-te!
Cand vorbesti, fii om!
Cand lupti, reinvie!
Cand razi, fii copil!
Cand suferi, taci!
Cat traiesti,
Zambeste,
Traieste,
Si Iubeste!

Eficienta la serviciu

Eficienta la serviciu o constatam la sfarsitul lunii. Mergem la casierie si regasim eficienta muncii in salariul pe care il luam. Lucrezi bine, dai randament si esti eficient, ridici un salariu bun.

Eficienta in feng shui

In urma analizei, aplicati remediile dar nu asteptati rezultatele a doua zi. Feng Shui nu este o minune, un miracol sau o bagheta magica. Efectele sale apar in timp.
Din graba de a avea rezultate imediate, unii nu aplica remediile sau le aplica partial. Este firesc ca eficienta sa nu apara sau sa fie intarziata.

Cum sa devenim eficienti

Ganditi si actionati pozitiv. Pentru a obtine armonie in spatiul in care locuiti, trebuie sa il armonizati. Inainte de toate creati armonie si echilibru in propriul dv. corp, echilibru intre minte si corp.
Armonia din jurul nostru, din locurile unde traim si muncim, incep cu interiorul propriei noastre persoane.
Degeaba pui fantani, oglinzi, clopoteii de vant in casa sau alte remedii, daca vii de la serviciu cu gandul de a te certa cu nevasta, copiii, vecinii sau aruncand vorbe docheate in stanga si in dreapta.




Singuratatea

Se pune problema in urmatoarele feluri:
- Ce este singuratatea?
- Te scapa dragostea de singuratate?
- Dacă oamenii sunt singuri, atunci de ce caută in disperare să-şi demonstreze că nu e aşa?
- E o bătaie de joc să trăiesti singur, e o bătaie de joc să trăieşti alături de alţii şi să fii singur.

Imho singuratea este o problema foarte foarte complexa. Conform DEX-ului, lucrurile par foarte simple: ‘fara altcineva’, ‘retras’, ‘izolat’, ‘parasit’.
Iau in considerare premisa ca singuratatea este o chestiune negativa. Si ce spunea si Dumnezeu, ‘nu este bine ca omul sa fie singur’. [nu de alta, dar exista momente in care chiar avem nevoie sa fim singuri; sau exista persoane care se simt mai bine izolate; insa nu despre asta este vorba, ci despre situatiile in care nu alegi sa fii singur].

Daca merg cu analiza mai departe exista doua mari ‘categorii’ de singuratate: 1. cand esti ‘inadaptat’, parasit, respins si izolat de oameni, si 2. cand traiesti cu si intre oameni si totusi esti/te simti singur.
Primul caz este mai evident. Oamenii au multe prejudecati si o scara a valorilor cel putin dubioasa si din cauza aceasta isi aleg prieteni din motive egoiste sau conform vorbei de duh ‘cine se aseamana se-aduna’. Ce se intampla insa daca nu esti frumos; sau daca nu ai succes/bani/influenta; sau daca esti un ‘ciudat’? Te bazezi pe familie ca sa nu fii chiar ‘lupul singuratic’.

Al doilea caz este chiar mai complicat. Daca in primul situatia e clara (si de obicei persoanele care trec prin aceste probleme constientizand asta, isi gasesc un prieten/prietena apropiata, in general o persoana care trece/a trecut printr-o experienta similara. La fel cum exista boli pe care le ducem in spate fara prezenta vreunui simptom, la fel exista persoane care sufera de singuratate fara sa-si dea seama de asta.

Cat de singuri suntem? Chiar daca suntem inconjurati de familie si prieteni/amici, exista cateva lucruri la care ar trebui sa meditam.

1. Singuratatea izvoraste din egoism. Cu cat suntem mai altruisti, cu atat vom fi mai apropiati si uniti/’lipiti’ unii de ceilalti.
2. Daca nu ne putem accepta asa cum suntem, si celor din jur le va fi greu sa faca asta.
3. Oamenii nu sunt ‘posesia’ altor oameni. Persoanele posesive ‘traiesc singure cu cineva’.
4. Refuzul si incapatanarea de a te face cunoscut celor din jur, va degenera in singuratate. [nu putine sunt situatiile in care oamenii s-au 'fript' din cauza ca au fost deschisi, si au ajuns singuri fiindca au preferat sa nu se mai expuna riscului de a fi raniti a doua/treia oara].
5. Absenta increderii/credintei duce de asemenea la singuratate.

Desigur ca s-au scris si s-ar putea scrie carti pe aceasta tema, insa am vrut doar sa pun accentul pe cateva lucruri esentiale. Tu, ce crezi despre singuratate? Cat de singuri suntem?

Istoria feng shui

Contributiile importante ale unor mari maestrii in Arta Feng Shui.
Inventarea busolei Luo Pan
Istoria Feng Shui a inceput cu inventarea busolei magnetice de catre Imparatul Galben (2700 i.Ch). Cu ea, imparatul s-a orientat pentru a iesi impreuna cu armata sa dintr-o ceata densa creata de un vrajjitor, in timpul unei lupte din care a iesit invingator. Istoria Feng Shui reprezinta si cunostinte, invataturi si idei filosofice vechi, concepte fundamentale ca yin si yang, cele 5 elemente de baza si cele 8 trigrame. Se spune ca cele 8 trigrame au fost inventate de Imparatul Fu Hsi aprox. 4.500 i.Ch.Dinastia Han (206 i. Ch - 220 d. Ch) - Feng Shui devine foarte popular si aplicat de nobilii chinezi la locuinte si constructiile funerare.Dinastia Tang (618-907 d. Ch) - perioada importanta in dezvoltarea Feng Shui. Se naste marele invatator Yang Yun Sung (834-900 d. Ch). Contributia sa o reprezinta inelele de pe busola Luo Pan - ,,cei 24 de munti” si ,,cei 72 de dragoni”
Maestrul Yao Yan Han - a intalnit intr-o pestera un batran care i-a dat o carte ce continea formula secreta a Feng Shui, de care imparatul se temea. Urmare a acestor temeri, imparatul ii ia cartea secreta si pune un calugar sa scrie o alta carte ,,Omorandu-i pe barbari” ce dadea informatii eronate despre adevaratele cunostinte de Feng Shui. Aceste informatii eronate s-au raspandit foarte mult in randul chinezilor, generand multe confuzii in studiul Feng Shui.
Despre maestrul Yao s-au vehiculat diferite informatii; fie ca a fost omorat de imparat, fie ca a fost salvat de Maestrul Yang Yun Sung, un bibliotecar al curtii imperiale care ulterior a luat ,,cartea secreta despre Feng Shui” din biblioteca palatului imperial, dobandind cunostinte aprofundate si devenind cel mai renumit profesor din istoria Feng Shui-ului.
Maestrul Yang Yun Sung - adevarata sa invatatura nu a putut fi scrisa clar in carti, pentru ca era complicata si ascunsa. Invatatura transmisa de el era partiala si criptata, putini oameni intelegeau adevaratul sens al cuvintelor. Din aceasta cauza s-au dezvoltat diferite ramuri ale Feng Shui.
Maestrul Lai Po Yee (961-1277 d. Ch), dinastia Sung - a inventat inelul de pe Luo Pan numita ,,Placa omului”
Maestrul Chiang Tai Sung (1368-1644 d. Ch) cel mai influent invatator din istorie care a scris cartea ,,Dezbaterea si verificarea teoriilor Feng Shui” in care ataca scoala San Ke (a celor trei armonii) si incurajand scoala San Yuen considerand-o adevarata practica Feng shui. Dezvaluie formula ,,stelelor inlocuitoare”.
Maestrul Sam Chuk Yin (1848-1906 d. Ch) - Scrie cartea ,,Stelele Zburatoare (Xuan Kong) ale Maestrului Sam” si este considerata Biblia scolii Feng Shui a stelelor zburatoare si in care explica foarte clar teoria si modul de lucru ale stelelor zburatoare.


Akon-Beautiful

Ce este Feng Shui?

Este o tehnica traditionala chineza prin care putem crea un ambient armonios si sanatos pentru a trai si munci. Denumit feng shui traditional sau clasic este metoda ce studiaza timpul, mediul inconjurator si spatiile interioare. El cerceteaza modul in care energiile cerului si ale pamantului interactioneaza intre ele si influenteaza omul.
Echilibrul atrage sanatateaScopul acestei stiinte este de a echilibra aceste energii. Pentru om echilibru inseamna stare de liniste sufleteasca si armonie. Echilibrul atrage o sanatate mai buna, prosperitate si relatii armonioase. Dar echilibrul trebuie sa fie prezent oriunde: acasa, la serviciu, in mediul inconjurator peste tot.
Arta de a trai in armonieFeng shui ne invata sa traim in armonie cu noi insine si cu cei din jur. Este bine sa invatam sa ne echilibram emotiile, sufletul, mintea, relatiile cu cei din jurul nostru, trupul si mediul in care traim. Poti face aceste lucruri doar daca vrei iti imbunatatesti standardul de viata si calitatea vietii. Esti fericit si traiesti o viata frumosa cand respecti mediul si faci cat mai putin rau naturii. Bunastarea materiala o demonstrezi cand pretuiesti resursele naturale ale pamantului, cand conservi energia, cumperi sau produci tot ce inseamna natural si apreciezi ofertele naturii.
Fara stresMediul in care traim este presarat de stres. Este o stare care ne afecteaza sanatatea, psihicul si emotiile. Il putem elimina avand grija de mediul ambiant, sa creand unul mai favorabil pentru a trai si munci armonios. Feng shui ajuta la cresterea energiei si oxigenului pentru reducerea stresului, prin crearea unui ambient similar celui natural, pentru a intari sistemul imunitar in vederea unei sanatati mai bune.
De ce sa invatam feng shui?Pentru ca el este asociat cu prosperitatea, abundenta si bogatia.
In occident aceasta veche traditie a inceput sa fie foarte cunoscuta. Profesionisti sau nu ofera sfaturi si tehnici dintre cele mai diverse in articole, carti, reviste. Continutul multora dintre ele nu au decat scopul de a face revista mai interesanta si sa obtina bani din vanzarea lor. De aceea este bine sa facem diferenta intre feng shui traditional si cel fals.

Noul autoturism chinez

Noul autoturism chinez

Aveti incredere in propria intuitie

In articolul ,,Ce este Feng Shui ?”, exista o definitie bazata pe explicatia termenilor specifici. Comentand articolul ,,Ghid Feng Shui: o intrare armonioasa pentru o locuinta pe masura’’, din cadrul www.feminis.ro, o cititoare a reusit sa inteleaga denumirea feng shui fara sa-i cunoasca regulile, bazandu-se doar pe propria intuitie.
Feng Shui creeaza o stare de bine
Citat ,, mi-a placut articolul…. cu atat mai mult cu cat elementele enumerate le-am aplicat la constuirea propriei case fara sa cunosc regulile feng shui. Le-am aplicat deoarece asa am simtit si asa mi s-a parut normal. In plus aceasta intrare in casa este orientata spre sud si primeste soare, caldura si lumina, aproape toata ziua. Nu stiu daca este feng shui, dar imi creaza o stare de bine. Cred ca feng shui nu trebuie numai sa inveti, trebuie sa simti, sa faca parte din sufletul tau, din ceea ce transmiti celor din jur, din felul pozitiv de a percepe lumea si de a raspune celor din jur’’.
Aveti incredere in propria intuitie
Feng Shui inseamna sa ai incredere in propria intuitie si va recomanda:
- nu va mai grabiti, stati putin si ascultati ce va spune inima- ascultati-va vocea interioara, cea care va spune mereu ce este bine pentru dv.- apropiati-va de oameni si situatii care va sunt benefice si care va pot stimula. Energiile lor benefice va dau putere- respectati oamenii pozitivi pe care ii intalniti in viata dv- alegeti din viata partea insorita a lucrurilor si viata dv. va inflori
Arta Feng Shui va invata sa aveti incredere in sufletele voastre si astfel spiritele vi se vor inalta.

Simfonia berii

Simfonia berii

T.I. Ft Justin Timberlake - Dead and Gone

Chariots of fire

Sarbatoarea pascala


in traditia satului romanesc, sarbatorile de Pasti s-au bucurat intotdeauna de cea mai aleasa cinstire. Datinile, credintele, practicile ritual-ceremoniale, precum si productiile literaturii populare privitoare la aceste zile mari din calendarul crestin, poarta incarcaturi semantice si emotionale inconfundabile. Sarbatorile de Pasti marcheaza debutul anului ritual crestin, situat – ca un centru de echilibru – intre echinoctiul de primavara (inceputul Anului Nou agrar) si ziua Sfantului Gheorghe (inceputul Anului Nou pastoral.Ciclul Pascal include o perioada de douasprezece zile, Duminica Floriilor – Duminica Tomei, in care sunt concentrate cele douasprezece luni ale anului. in primele sase zile anul imbatraneste, se degradeaza treptat (" Saptamana patimilor "), pentru ca odata cu invierea lui Iisus Hristos toate si totul sa intre sub cele mai bune auspicii, sub zodia recosmicizarii timpului primordial (" Saptamana luminata ").Duminica Floriilor este cunoscuta si sub numele de Florii, Duminica Vlastarilor, Staulele Florilor sau Staurile Florii. Desi astazi prezinta o puternica componenta crestina, sarbatoarea Floriilor pastreaza reminiscente din timpuri mult mai vechi. Prin insasi denumirea ei aminteste de Floralia (Florilia), festivitate inchinata zeitei Flora, " Mama primaverii ".Exista credinta ca ramurile de la Florii aduc rodire si belsug oriunde ar fi asezate – in gradini, pe ogoare, in livezi, in staule, cotete, stupi etc. Crengile de rachita sau de salcie aduse de la biserica se pastreaza la icoane ori sub stresinile caselor si se aprind cand trebuie alungati norii aducatori de grindina. Tinerele fete culeg diferite flori si ramurele de mar inflorit pentru a fi ferite de rele si iubite de feciori.Zilele din " Saptamana patimilor " (sau " Saptamana mare ") prilejuiesc variate interdictii, unele fiind raportate aproape exclusiv la suferintele Mantuitorului. Tot acum se savarsesc numeroase treburi gospodaresti (zugravirea caselor si a staulelor, curatenie in curti si livezi), in scopuri profilactice si purificatoare, dar si cu evidente aderente la stravechiul cult al mortilor (aprinderea focurilor pentru ca sufletele celor adormiti sa nu sufere de frig sau sa nu se rataceasca pe cale).in Joia mare se pastreaza, inca obiceiul incondeierii oualor. in prezent majoritatea zonelor etnografice nu reprezinta spatii de referinta in acest sens, insa conserva procedee arhaice de realizare si un valoros repertoriu de teme si motive ornamentale. Cunoscut la mai toate popoarele lumii, obiceiul vopsirii sau al incondeierii, inchistririi (impistririi) oualor cu variate semne si simboluri are o vechime considerabila. Oul apare ca un simbol ce ilustreaza renasterea periodica a naturii, revigorarea. El este socotit a fi posesorul unor virtuti speciale, iradiind in juru-i viata, vigoare si sanatate, stimuland rodnicia si prosperitatea. Oul, ca simbol, se explica prin el insusi – este sursa primordiala a vietii pe pamant, a pamantului insusi si chiar a intregului univers. Virtutilor enumerate, cu care era (si chiar este) investit oul, li se adauga inca una: aspectul oului, indicand imaginea limitarii spatiale de tipul cercului magic (forma lui are implicit o interpretare magico-protectoare). Proprietatile sale magico-rituale s-au amplificat in momentul asocierii culorii, care, initial a fost rosie. Culoare rosie reprezenta focul, puterea lui purificatoare, dar si sangele, adica viata.





Treziti-va simturile prin culoare

Numerosi cercetatori si medici au demonstrat ca un fascicol de lumina trecut prin mai multe filtre de culoare poate trata atat boli usoare cat si boli mai grave. Daca cromoterapia ca tip de medicina energetica trateaza probleme atat fiziologice cat si psihologice, arta feng shui realizeaza prin remediul culoare o armonie cromatica placuta in interiorul si exteriorul locuintei, influentand pozitiv psihicul.
Experiment
Un grup de oameni au fost introdusi intr-o incapere zugravita in albastru la o temperatura de 15 grade celsius. Ei au acuzat o anumita senzatie de frig. Mutati intr-o alta incapere zugravita in oranj, la aceeasi temperatura, au constatat ca incep sa se incalzeasca. Efectul a fost de natura cromatica.
Arta Feng Shui va ofera culoare
In ce culori sa-mi zugravesc exteriorul casei? Ce culori sa folosesc in dormitorul copilului? Dar in baie?Alegeti culorile care sunt potrivite pentru dumneavoastra, insa nu la intamplare. Intr-o consultatie feng shui, criteriile pe baza carora se concepe o varietate coloristica sunt:- pozitia geografica a locuintei- forma si dimensiunile ei- structura comportamentala a fiecarei persoane- marimea si forma mobilierului cu care se decoreaza incaperea- materiale- textura- destinatia incaperilor (sufragerie, dormitor, hol, bucatarie, living, garaj, baie etc)- lumina naturala sau artificiala
Calculele matematice care se fac in consultatia Feng Shui sunt esentiale. O intuitie dezvoltata are un rol major. Dupa cum se observa alegerea unei palete de culori si recomandarile nu se fac nici usor si nici la intamplare. Trebuie tinut cont de toate acestea in ansamblu. De aceea este recomandat a se cere parerea unui specialist in domeniu pentru a nu interpune ceea ce doriti dv. cu ceea ce va este necesar.

Primavara

Primavara



Culoarea ca remediu si efectele ei

Tot ce exista este camp de energie universala. Materia pe care noi o vedem in jurul nostru (oamenii, pietrele, copacii) reprezinta intensificarea acestui camp de energie care vibreaza. Oamenii nu sunt altceva decat un camp energetic.
Culorile detin si ele propria lor energie, de vibratie. In relatia culoare-om, partea comuna o reprezinta vibratia si energia. Este un lucru deosebit faptul ca spectrul cromatic, ca remediu, poate echilibra energia secatuita a omului.

Culorile detin energie

Deoarece culorile detin energie, inteleptii chinezi au tinut cont de acest lucru, si au folosit feng shui ca posibilitate de a-si crea lor, un ambient armonios. Aceasta arta si stiinta a profitat de efectele psihologice si fiziologice ale culorii pentru:
- echilibrarea energiei chi (energia universala)
- corectarea defectelor de constructie ale caselor
- marirea spatiilor mici
- obtinerea senzatiei de intimidate in anumite spatii

Cum reactioneaza corpul in fata culorii

O simpla schimbare de culoare a peretilor si/sau tavanelor unei incaperi este indeajuns pentru a crea o impartire a unei camere. Incercati sa priviti culoarea unui perete si pe urma sa vopsiti o parte a acestui perete intr-o alta nuanta. Veti avea noi senzatii.

O singura linie de culoare rosie trasata pe podeaua unei institutii (administratie, banca), te face sa intuiesti ca trebuie sa stai in spatele acestei linii pana iti va sosi randul la ghiseul la care astepti, fara prea multe alte explicatii. Vibratiile pe care fiecare culoare le emite in functie de tonalitatea sa sunt percepute de corpul uman care reactioneaza in fata acestora fizic si emotional.
Cum sunt multe de spus despre culoare, vom reveni cu prezentarea rolului major pe care culoarea il are in feng shui.

Criterii de alegere a culorilor

Numerosi cercetatori si medici au demonstrat ca un fascicol de lumina trecut prin mai multe filtre de culoare poate trata atat boli usoare cat si boli mai grave. Daca cromoterapia ca tip de medicina energetica trateaza probleme atat fiziologice cat si psihologice, arta feng shui realizeaza prin remediul culoare o armonie cromatica placuta in interiorul si exteriorul locuintei, influentand pozitiv psihicul.
Culoarea creeaza senzatii
Un grup de oameni au fost introdusi intr-o incapere zugravita in albastru la o temperatura de 15 grade celsius. Ei au acuzat o anumita senzatie de frig. Mutati intr-o alta incapere zugravita in oranj, la aceeasi temperatura, au constatat ca incep sa se incalzeasca. Efectul a fost de natura cromatica.
Arta Feng Shui va ofera culoare
In ce culori sa-mi zugravesc exteriorul casei? Ce culori sa folosesc in dormitorul copilului? Dar in baie?Alegeti culorile care sunt potrivite pentru dumneavoastra, insa nu la intamplare. Intr-o consultatie feng shui, criteriile pe baza carora se concepe o varietate coloristica sunt:- pozitia geografica a locuintei- forma si dimensiunile ei- structura comportamentala a fiecarei persoane- marimea si forma mobilierului cu care se decoreaza incaperea- materiale- textura- destinatia incaperilor (sufragerie, dormitor, hol, bucatarie, living, garaj, baie etc)- lumina naturala sau artificiala
Calculele matematice care se fac in consultatia Feng Shui sunt esentiale. O intuitie dezvoltata are un rol major. Dupa cum se observa alegerea unei palete de culori si recomandarile nu se fac nici usor si nici la intamplare. Trebuie tinut cont de toate acestea in ansamblu. De aceea este recomandat a se cere parerea unui specialist in domeniu pentru a nu interpune ceea ce doriti dv. cu ceea ce va este necesar.


Feng Shui o terapie ambientala impotriva stresului

Arta Feng Shui este o terapie ambientala, din care rezulta starea de bine a oamenilor, in plan spiritual, mental, emotional si fizic. Descoperind-o, vom intelege in primul rand ce este, avantajele aplicarii ei practice, cine o poate practica; analize despre destin si noroc, probabilitatea ca anumite evenimente sa se intample in viata fiecaruia dintre dv.

Feng Shui-ul traditional este terapia mediului, un stil de viata care respecta natura si ne invata cum sa nu ne mai indepartam de ea si sa traim dupa legile si principiile ei. Efectele aplicarii Feng Shui dovedesc ca este unul dintre remediile impotriva stresului, surmenajului, depresiei, anxietatii.

Descopera starea de bine, relaxeaza-ti stilul de viata, creeaza un mediu sanatos armonios si echilibrat acolo unde traiesti, locuiesti, iti cresti copiii, muncesti.


Drum crucial de ION MINULESCU


Pe scara sufletului meu
M-am intalnit cu bunul Dumnezeu ??
Eu coboram mahnit din constiinta mea
Iar El urca surazator spre ea!??

Si ne-am oprit la jumatatea scarii
Incrucisandu-ne in clipa-ntampinarii
Sagetile perechilor de ochi, ca de-obicei ??
Ah! Ochii Lui cum semanau cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu
M-am intalnit din nou cu Dumnezeu ??
El cobora solemn din constiinta mea
Iar eu urcam surazator spre ea!??

Arta Feng Shui - locuri favorabile pentru constructii

Cand discutam despre construirea sau achizitionarea unei case in primul rand ne gandim la bani, si suntem dispusi sa oferim sume mari de bani, eliminand uneori chiar total, principalele scopuri ale achizitiei: armonia din familie si prosperitatea ei, echilibrul mediului inconjurator si relatiile cu cei din jurul nostru. Interesele imobiliare si cerintele noastre ca potentiali clienti sunt foarte diferite, balanta intre pret si calitate nu mai este demult una corecta.

Cand dispui de bani multi ai impresia ca poti cumpara o casa intr-un loc benefic dar si cu bani mai putini poti face acelasi lucru. Realitatea demonstreaza ca o casa frumoasa pe dinafara, viu colorata, cu fel de fel de brizbrizuri incanta ochiul si deschide punga clientului. Oare cum o fi fost construita aceasta casa? Ce materiale s-au folosit? Spatiul este mai mare decat camarutele de la bloc? Aveti un spatiu verde in fata casei, in jurul ei?

Locuri favorabile pentru constructii

Inainte de a construi sau cumpara o locuinta este bine sa va informati despre locul pe care construiti casa, sa tineti cont de: mediul inconjurator, vegetatia si semnificatia formelor de relief din zona, directia de curgere a apelor, calitatea solului, compatibilitatea dintre dv. si terenul sau casa pe care o cumparati, momentul cel mai benefic al construirii sau cumpararii unui spatiu sau imobil si multe altele. Banii sunt ai dv., iar deciziile va apartin.

Criza în România: faliment sau oportunitate de afaceri

Conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în perioada octombrie 2008-martie 2009, au fost deschise 10.062 de proceduri de insolvenţă. Dosarele au început să se înmulţească, cele 700 de cazuri din septembrie 2008 ajungând în luna următoare la 1.934. Iar, de atunci, numărul societăţilor noi intrate sub incidenţa Legii 85/2006 (legea insolvenţei) s-a păstrat. De exemplu, în noiembrie 2008, alte 1.693 de firme au intrat în incapacitate de plată, iar în martie 2009 au fost înregistrate 1.806 noi dosare de insolvenţă.

De asemenea, numărul cazurilor de insolvenţă înregistrate în ultimele trei luni ale anului trecut a crescut cu peste 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007. Astfel, în lunile octombrie-decembrie 2008, s-au deschis 5.098 de dosare, faţă de numai 3.319 în anul precedent.

Mai mult, de la începutul anului, 4.964 de societăţi comerciale s-au aflat în incapacitate de plată, iar alte 15.129 au fost radiate, Capitala fiind în fruntea clasamentului, cu 557 de dosare de insolvenţă şi 1.826 de firme radiate. În top se mai află judeţele Prahova, Braşov, Bihor şi Constanţa.

Chiar dacă criza a inchis porţile multor firme, a reprezentat şi oportunitatea unor noi afaceri. Astfel, în primele trei luni ale anului, au fost înfiinţate 36.104 societăţi comerciale. Cu toate acestea, numărul de companii nou apărute pe piaţă a fost cu aproximativ 3.000 mai mic decât în acelaşi interval al anului trecut. Cele mai multe firme au ca obiecte de activitate comerţul cu ridicata, construcţiile sau agricultura. În ianuarie, s-au înfiinţat 2.736 de societăţi comerciale în domeniul comerţului, pentru ca în martie, numărul acestora să crească cu 38%.

“Foarte mulţi dintre cei care au rămas fără un loc de muncă s-au reorientat către PFA-uri, care, din punct de vedere economic şi birocratic, sunt cel mai la îndemână pentru majoritate”, explică numărul relativ mare de firme nou înmatriculate Liviu Chiric, directorul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. El mai estimează că numărul societăţilor radiate sau aflate în insolvenţă va continua să crească.

www.capital.ro


Ioan 3 cu 16

Intr-un oras, intr-o noapte geroasa, tocmai se starnise in viscol. Un baietel vindea ziare la coltul strazii, iar oamenii treceau cand si cand. Baietelului ii era atat de frig incat nici nu mai incerca sa mai vanda ziare.

S-a dus la un politist si l-a intrebat: 'Domnule, stiti cumva din greseala un loc calduros unde ar putea dormi un baiat sarac in noaptea asta? Vedeti dumneavoastra, eu dorm ghemuit intr-un colt, mai jos, pe alee, si e ingrozitor de frig acolo in noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc caldut unde sa stau.

Politistul s-a uitat la baiat si i-a raspuns: 'Du-te pe strada asta la vale si vei ajunge la o casa alba mare. Cand ajungi acolo, sa bati la usa si cand iti va deschide sa spui doar 'Ioan 3 cu 16' si te vor lasa sa intri.'

Si asa a si facut. A urcat treptele, a batut la usa si dupa cateva clipe i-a deschis o doamna. Baiatul s-a uitat la ea si a zis: 'Ioan 3 cu 16'. Femeia i-a zis: 'Intra, fiule.' L-a luat inauntru si i-a aratat un leagan in fata unui semineu pe care sa se aseze si a plecat. Baiatul a stat acolo un timp, gandindu-se:

'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu
siguranta incalzeste un baiat inghetat.'
Putin mai tarziu ea s-a intors si l-a intrebat:
'Iti este foame?'. El a raspuns: 'Ei bine, doar un pic. Nu am mancat de cateva zile si cred ca as putea da gata un pic de mancare.' Femeia l-a invitat in bucatarie si l-a invitat sa se aseze la o masa plina cu bucate. A mancat si iar a mancat pana ce nu a mai putut. Apoi s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta satura un bai at infometat..'

Apoi l-a chemat sus intr-o baie unde se afla o cada imensa plina cu apa calda si a stat acolo ca sa se inmoaie putin. Dupa ce s-a spalat, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta curata un baiat murdar..' Baiatul nu mai facuse niciodata o baie cu adevarat. Singura baie care a facut-o vreodata a fost cand statea langa un hidrant care era deschis.
Femeia l-a luat apoi si l-a dus intr-un dormitor, l-a infasurat cu un cearsaf, l-a pus pe un pat, l-a invelit cu o patura pana la gat, l-a sarutat de noapte buna si a stins lumina. In timp ce statea in intuneric si privea afara pe fereastra cum ningea in acea noapte geroasa, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta odihneste un baiat frant de oboseala.'

Dimineata, femeia a venit sus si l-a luat din nou in bucatarie, la acea masa plina de bucate... Dupa ce a mancat, ea l-a luat din nou si l-a asezat in acel leagan, in fata semineului si a luat o Biblie. S-a asezat in fata lui, uitandu-se la fata lui inocenta:
'Intelegi tu ce inseamna 'Ioan 3 cu 16'?' l-a intrebat ea gentil.

El a raspuns: 'Nu, doamna, nu inteleg. Am auzit prima oara cuvintele acestea aseara, cand politistul mi-a zis sa le folosesc.' Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 16 si a inceput sa-i vorbeasca despre Iisus. Chiar acolo, in fata acelui semineu, baiatul si-a predat inima lui Iisus. Stand acolo, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta salveaza un baiat pierdut.'

Stii tu, trebuie sa marturisesc ca nici eu nu inteleg cum Dumnezeu a fost atat de binevoitor sa-L trimita pe Iisus, Fiul Sau, sa moara pentru mine si Iisus sa fie de acord sa faca un asemenea lucru... Nu inteleg agonia Tatalui si a ingerilor din ceruri in timp ce-L priveau pe Iisus suferind si murind. Nu inteleg dragostea-I fierbinte pentru MINE ce L-a tinut pe Iisus pe cruce pana la sfarsit. Nu inteleg, dar cu siguranta face ca viata sa merite traita.

Ioan 3:16

'Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.'
Daca nu ti-e rusine sa faci asta, te rog sa urmezi instructiunile. Iisus a zis: 'Pe orisicine Ma va marturisi inaintea oamenilor, il va marturisi si Fiul omului inaintea ingerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepada de Mine inaintea oamenilor, va fi lepadat si el inaintea ingerilor lui Dumnezeu.'

Scrisoarea a III-a varianta 2009 (parodie)

Iata vine-un Jeep pe strada, cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer:
"Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi daca-a tras masina, langa gura de metrou..".
"-N-a venit Maria Ta, zise el privind in jur..."
"-Si mi-a zis ca fix la 12 ne vedem langa Carrefour".
Asteptand vreo 5 minute , isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea, in bermube si opinci.
Printre turci porni agale, si privindu-i cu nesat,
Le-arata un "Sony Vaio", care-l tine la subrat.
Agitat , la el in Jeep, si-mbracat tot in civil,
Baiazid nu mai rezista si il suna pe mobil:
"-Tu esti Mircea?"..."
-Da-mparate, am uitat sa iti dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coada la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, ca nu vin aici prea des,
Si-am luat-o si pe centura, indrumat de GPS.
Acum am parcat masina. Unde esti?, ca vin la tine..."
"-Sunt la mine in masina si te vad, te-ndrepti spre mine".
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in jeep.
Si-ncepu sa ii explice ca nu vrea, cu nici un chip
Sa isi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan' la moarte cu ai turcului spahii.
"-Baiazide, sti ca-i criza, si-acum viata-i foarte grea,
Ma gandeam ca sa ne batem,... dar la "Heroes" in retea.
Sau in loc sa cuceresti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea , daca ai wireless , sa jucam "conQUIZtador"?
"-Cum cand turcii-mi sunt in vama , si-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare "cool"?
Eu nu-s disperat ca tine sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate, si nu e nici un secret
Ca am fost in multe lupte :Varna , Ialta sau Oituz..."
"-Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un "buzz"??"
"-Mircea!!! Vin c-o intreaga oaste , iar tu faci misto de noi..,
Maine sunt aici cu turcii si-ti declar de-acum razboi".
"-Cum vrei tu marite rege, eu speram sa ma-ntelegi,
Caci de-ajungem la cutite, voi nu mai plecati intregi.
N-as vrea sa pun pe "YouTube", cu-ai tai morti, videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nnece spumegand a tale jeep-uri.
Dar, de asta ti-e dorinta, maine ne vedem la lupta,
Si-ti promit ca pleci d-aici cel putin c-o mana rupta.
"Si zicand acestea Mircea, il lasa pe Baiazid.
Si trantindu-i portiera el pleca la pas grabit.
Cand ajunse la masina, gasi-n geam , pe-un bilet scris:
"Scuze.V-am blocat o roata, c-ati parcat pe "interzis"..."
Si da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de "bip"-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii si sa ii indese-n "Jeep"-uri.
Demarand in mare tromba, se-ndreptara spre Rovine,
Dar aici gasira turcii, toti cu pantalonii-n vine.
Toti vaitandu-se de moarte, ghemuiti prin iarba scurta
Rezemati de cate-un ciot, si tinandu-se de burta.
"-Baiazid , hai sa ne batem...!! , Unde esti, de ce nu vii?"
"-Mi-am scos in oras ostenii, si i-am dus la KFC.
Si-am mancat cu poft-aseara, tot ce ni s-a pus pe masa..."
Raspunse-ncordat sultanul dintro tufa mai retrasa. "
-N-am stiut ca la "fast-foud"-uri nu e bine sa mananci,
Mai ales in Romania, fiindca risti sa pleci pe "branci"...
Nu mai vreau ca sa ne batem, iarta-ma a fost o farsa.
Da-ne niste "triferment" si-o sa facem cale-ntoarsa"...
Si asa a scapat Mircea de o lupta la Rovine.
Deci se vede pan-la urma ca "fast-food"-ul face bine.
Asta-i tot...
Dar fiti voi siguri ca Istoria o sa zica:
"Turcii l-au vazut de Mircea si-au facut pe ei de frica"...

Moneda de schimb in vreme de criza economica:)))

Sotul, aflat la capsuni in Spania, scrie sotiei sale iubitoare, lasata singura, pe plaiurile Carpato-Danubiano- Pontice, in valtoarea societatii de tranzitie.
Draga mea,
Nu-ti pot trimite salariul luna aceasta, din cauza recesiunii economice profunde in care s-a afundat subit economia mondiala, asa ca iti trimit 100 de sarutari infocate.
Tu ai fost, esti si vei ramane, iubirea mea pe viata!
Sotul tau, Ionica
Dupa cateva zile, sotia iubitoare ii raspunde:
Dragul meu,
Iti multumesc pentru cele 100 de sarutari infocate si iti trimitdetaliile cu privire la cheltuielile mele recente:
1. Laptarul a fost de acord sa primeasca 2 sarutari pentru lapte si sama dezbrac in fata lui, in fiecare dimineata, pentru o luna de zile.
2. Electricianul a acceptat sa nu ne decupleze inca de la curent abia dupa ce i-am aplicat cea de-a 7-a sarutare infocata (pe ureche), l-am mangaiat 10 minute intr-un anumit loc si l-am lasat sa-mi bage limba in gura de 3 ori.
3. Proprietarul vine in fiecare zi si cere 2-3 sarutari de consolare inloc de chirie, in plus, m-a anuntat ca, de luna viitoare, va trebui sa i le aplic intr-o zona mai sensibila, intelegi ce vrea sa zica, da?....
4. Patronul supermarketului nu a acceptat numai sarutari infocate, astfel ca a trebuit sa-i ofer si alte 'chestii' negre si fierbinti (nu cafea, ca nu mai avem!)....
5.. Pe maruntisuri am mai cheltuit 40 de sarutari infocate + mangaieri. Nu-ti face griji pentru mine, mi-au mai ramas vreo 35 de saruturi sisper sa ma descurc luna aceasta.
Pot sa-mi fac planul de cheltuieli sipentru luna viitoare la fel? Te rog, sfatuieste-ma cate sa dau la revizia masinii?!
Cu drag,Iubirea ta

Lista de cumparaturi

O femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie.
S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente. I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti. Bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau. Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus:
Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea. Bacanul insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau. Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa. Bacanul raspunse parca in sila:
Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie? Louise a raspuns: Da, domnule. O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale. Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata. Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia.
Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred! Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pecantar, si o privi cu mare uimire. Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune,care spunea asa: "Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale." Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Femeia ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.
PUTEREA UNEI RUGACIUNI: Cand veti primi acest mesaj, sa spuneti o rugaciune... Doar atat trebuie sa faceti. Opriti-va chiar acum si spuneti o rugaciune de multumire pentru norocul pe care il aveti in viata.

Botezul la arabi


Codul Fiscal a fost arestat!

In urma cu aproximativ doua ore, un grup de 70 de "mascati" s-a deplasat la locuinta numitului Codul Fiscal, cu mandat de aducere, pentru a-l ridica si a-l aduce in fata instantei. Intr-o sedinta-fulger a completului de judecata s-a luat decizia ca numitul Codul Fiscal sa fie arestat preventiv pentru 29 de zile.

La baza deciziei judecatorului au stat urmatoarele elemente:

1. Codul Fiscal insulta in bloc oamenii de afaceri, considerandu-i pe toti potentiali infractori. Codul Fiscal a mintit, cu doar doua saptamani in urma, cand a sustinut hotarat ca marirea taxelor si a impozitelor este exclusa in viitorul apropiat. Codul Fiscal, in tot acest timp, lucra de fapt in secret la un proiect de act normativ care obliga cea mai mare parte a oamenilor de afaceri sa plateasca incepand chiar din luna mai sume mult mai mari la Bugetul de stat (in contul TVA si al impozitului pe profit).

2. Codul Fiscal nu a majorat cota de TVA, insa a redus dramatic lista cheltuielilor pentru care se poate deduce aceasta taxa. Codul Fiscal nu a sporit cota unica, insa a introdus impozitul pe venit pentru 20 de domenii de activitate. De asemenea, Codul Fiscal a crescut suma pe care microintreprinderile trebuie sa o plateasca la buget.

3. Codul Fiscal a lovit direct in moalele capului leasing-ul romanesc, luand decizia de a elimina dreptul privind deducerea taxei pe valoarea adaugata la achizitia de vehicule de catre companii. De asemenea, Codul Fiscal a hotarat sa limiteze la 30% deducerea de TVA pentru intretinerea masinilor. Direct vizate de decizia luata de Codul Fiscal sunt companiile de leasing, care nu-si vor mai putea recupera TVA aplicata ratelor de plata. Inevitabil, aceasta masura gandita de Codul Fiscal va determina cresterea costului leasingului si, foarte probabil, disparitia pana la urma a majoritatii firmelor de profil.

4. Codul Fiscal a reluat proiectul de ordonanta prin care vor fi eliminate drepturile de autor, cu aplicabilitate chiar din luna mai a anului curent. Masura va pune in pericol libertatea de exprimare si dreptul de creatie.

Vom reveni cu informatii de ultim moment legat de recursul intentat de avocatii numitului Codul Fiscal.

Spuneti NU initiativei Guvernului de a impozita lunar microintreprinderile cu minim 540 de lei

destinatar: Guvernul Romaniei


Microintreprinderile vor fi obligate din luna aprilie sa plateasca trimestrial un impozit minim de 1.625 lei, in cazul in care suma datorata statului nu depaseste aceasta valoare. Aceasta inseamna un impozit lunar de de minim 540 lei. Raportat la cursul valutar de 4,2198 lei pentru un euro anuntat, joi, de Banca Nationala, impozitul trimestrial de 1.625 lei calculat la nivelul intregului an reprezinta echivalentul a aproximativ 1.500 euro pe an. Raportat la micile intreprinderi, inseamna moarte lenta, intr-o economie agonizanta, stapanita de un guvern incapabil sa ia decizii inteligente. Este inca o masura aberanta a cabinetului Boc, neputincios in fata marii coruptii si debil in privinta administrarii companiilor de stat si a bugetelor ministeriale. Daca aveti o microintreprindere sau sunteti Persoana Fizica Autorizata, nu puteti accepta acest impozit.

http://www.petitieonline.ro/petitie-p48923053.html


Scrisoarea lui Gigi din arest

Draga mea familie, dragelor mioare,

Rog scuzaţi-mi scrisul, că e cam răcoare

Şi-mi tremură mâna… sufletul din mine…

N-am nici masă, scaun… vă scriu stând pe vine.

Pac-pac, cum vedeţi… zdrenţele mi-au tras-o!

Simt că-s mic şi negru, din Burkina Faso;

Văd, de după gratii, cum apune Soare,

Războinicul Luminii, încet, dar sigur, moare.

Stau ca mieluşel în celulă strâmtă,

“Supărat îs Doamne”, un coleg îmi cântă;

Şi vă scriu cu dor, versuri ce-s de jale,

Plâng ca Paraziţii… “lacrimi şi fecale”.

Plâng, că nu e drept… mare grozăvie…

Nu-nţeleg… de ce mi se-ntâmplă mie?

Hahalere care m-au încătuşat,

Toate ştiu prea bine c-au făcut un blat.

Apelez la veri, surori şi cumnaţi,

Tot neamu` Becali, oi şi avocaţi…

Faceţi ce îţ` face, că-i pe banii mei;

Scoateţi-mă afară dintre derbedei!

Iooo, Gigi Becali, sunt nevinovat,

Că pe proştii ăia nu i-am sechestrat!

Papagalii dracu`… hoţi de meserie;

Ei în libertate… io fac puşcărie!

Pân-o fi să ies, vă scriu în răvaş,

Să-mi aduceţi slană, ceapă şi un caş,

Că-ăştia bagă-n mine ceai şi marmeladă

Şi nu vreau stamina ca în jos să-mi cadă.

Rog să îmi aduceţi şi-un televizor,

Că-s sătul de table şi privit în gol;

La barbut îs AS, i-am făcut pe toţi…

Chiar de-am în celulă cei mai trei din hoţi!

Mai am o problemă, care mă cam doare,

Îi vorba de cele zece dragi mioare…

Să le-aveţi de grijă, nu uitaţi de ele,

C-altfel ies de-acilea şi daţi de belele.

Mergeţi şi la Athos, faceţi rugăciune,

Zdrenţele cu Dracu, Dumnezeu cu mine.

Pac-pac, asta-i tot, vă salută Jiji;

Om cu steaua-n frunte… şi în fruntea ligii!


Marea schisma din 1054 - 1

Episcopii de Roma Calixtus (217-222 d.C.) si Stefanus (254-257 d.C.) au fost cei dintâi reprezentanti ai autoritatilor clericale care au emis pretentia primatului episcopilor de Roma, fata de restul bisericilor crestine din lume. Dupa parerea lor, episcopii de Roma ar trebui sa fie recunoscuti de intreaga lume crestina drept urmasi de jure ai apostolului Petru, decedat la Roma. Pretentia se bazeaza pe un text ambiguu din Evanghelia lui Matei (16,18) si anume la discutia lui Isus cu apostolul Petru in localitatea Caesarea-Philippi din nordul Palestinei (azi: Banjas, Israel), cu încredintarea cheii simbolice succesorale: Si eu iti spun: tu esti Petru (joc de cuvinte: kephas-petrus = stânca-piatra) si pe aceasta piatra voiu zidi ecclesia mea (ecclesia = adunare, nu biserica in sensul ulterior interpretat) (cuvântul biserica vine de la cuvântul latin basilica = templu, lacas de cult la Romani). Ambiguitatea textului a constituit unul din motivele pentru care bisericile ortodocse si reformate nu au recunoscut niciodata primatul papei de la Roma.Marii teologi ai secolelor 2 si 3 d.C. au acceptat, ce-i drept, rolul deosebit al apostolului Petru la Roma, dar au pledat totodata pentru idea egalitatii in drepturi a tuturor episcopilor din vest si a patriarhilor din est.La Conciliul Ecumenic de la Niceea (din anul 325 d.C.) s-a recunoscut egalitatea celor patru episcopate si patriarhate din lumea crestina: Roma (Italia), Alexandria (Egipt), Ierusalim (Palestina) si Antiochia (Turcia).In anul 375 d.C. episcopul de Roma Damasus I (366-384 d.C.) s-a pronuntat din nou pentru primatul episcopului de Roma, pe baza aceluiasi argument ambiguu din Evanghelia lui Matei (16,18), ridicând, de la sine putere, episcopatul din Roma la rangul de Scaun Apostolic.

Marea schisma din 1054 - 2

In anul 383 d.C. s-a produs dezmembrarea Imperiului Roman in 2 parti: partea de vest (cu capitala la Roma) si partea de est (cu capitala la Constantinopol). Titulatura de Scaun Apostolic pentru episcopul de Roma a fost recunoscuta imediat de imparatul partii de vest a imperiului (Theodosius, 383-395). Episcopul de Roma (Siricius, 384-399) a emis in consecinta Decretalia constituta, prin care a fundamentat primatul episcopilor de Roma. Episcopul Leo I (440-461) a fost primul Papa. Imparatul partii de vest a imperiului (Valentinians III, 425-455) a confirmat oficial printr-un edict din anul 445 asa-zisul Primat al episcopilor de Roma, dar numai pentru tarile vestice (Italia, Spania, Franta de sud, Africa de nord).In anul 451, Papa Leo I a protestat contra hotarîrii Conciliului Ecumenic de la Calcedon, la care episcopii de Roma si de Constantinopol au fost egal îndreptatiti in chestiunile religioase. Dupa aceasta data, a inceput lupta pentru putere si pentru impartirea sferelor de influenta si de întâietate in lumea crestina intre cei 2 sefi ai bisericilor de vest (Roma) si de est (Constantinopol), lupta continuata pâna in zilele de azi.Papa Symmachus (498-514) a decretat prin Ordonanta Constitutum silvestri ca detinatorii Scaunului Apostolic din Roma nu pot fi judecati si condamnati de catre oameni obisnuiti.Papa Gregor I (590-604) a extins influenta episcopatului de Roma si in sfera treburilor politice, la inceput in Italia, apoi in intreaga lume, aprofundând si mai mult discrepanta si neîntelegerile dintre bisericile de vest si de est.La Sinodul din Whitby (Anglia, 664) Roma a repetat din nou pretentia suprematiei sale fata de Constantinopol.La Conciliul Ecumenic de la Constantinopol din anul 680 s-a combatut pretentia primatului papal, o mare parte din participanti declarându-se pentru egalitatea tuturor episcopilor si patriarhilor.Papa Stefan II (752-757) a intemeiat primul stat religios din lume (Patrimonium Petri) cu sediul la Roma, indepartându-se prin aceasta si mai mult de bisericile de est.Un dezacord grav intre cele 2 biserici concurente (vest si est) s-a produs in anul 863, in timpul procesului intentat de biserica catolica vestica patriarhului estic ortodox Photius.In secolele 10-11 a avut loc încrestinarea majoritatii populatiei ruse. Biserica rusa s-a subordonat imediat Patriarhatului Ortodox de la Constantinopol. Papa Leo IX (1049-1054) si patriarhul de Constantinopol Michael Cerularius (1004-1058) au desavârsit ruptura definitiva dintre cele 2 biserici in anul 1054, in urma unor dezacorduri ireconciliabile (lupta pentru suprematie in lumea crestina, divergente teologice etc). Aceasta ruptura a ramas cunoscuta in istorie sub numele de Marea Schisma.Bisericile de est ortodocse s-au declarat biserici autocefale dupa Marea Schisma, patriarhul de Constantinopol fiind considerat de catre bisericile estice drept sef al bisericii ortodoxe.In anul 1589, insa, patriarhul bisericii ortodoxe ruse din Moscova a pretins, la rândul sau, preluarea rolului conducator al bisericilor ortodocse din intreaga lume, ceea ce a produs noi complicatii.Biserica Ortodoxa recunoaste numai primele 7 Concilii Ecumenice crestine, respinge primatul si institutia papala, are o liturghie proprie si cultul icoanelor. Aceasta biserica sustine ca e singura care ar fi pastrat neschimbate de-a-lungul secolelor dogmele, traditia, cultul si organizarea bisericii crestine, asa cum au fost in primele 8 secole dupa Isus. Denumirea de Ortodoxie s-a impus definitiv dupa Marea Schisma din 1054.Bisericile ortodocse se conduc dupa principiul ierarhic sinodal, alcatuind biserici regionale, autocefale si autonome. Biserica ortodoxa româna s-a declarat autocefala in 1864 (in anul 1925 a devenit Patriarhie).

Cruciadele - 2

Cruciada 1 (1096-1099): a dus la cucerirea Ierusalimului in anul 1099 si la întemeierea Regatului Ierusalimului, cu orasele vasale Akkon, Antiochia, Edessa, Tripolis, Beirut, Sidon, Tyros. Cu ocazia ocuparii Ierusalimului, Cruciatii au macelarit peste 20.000 mii locuitori (inclusiv copii, batrâni, femei).

Cruciada 2 (1147-1149): ocuparea Edessei de catre turcii seldciuci a provocat cea de a doua Cruciada. Cruciada, condusa de trupele imparatilor Konrad al III-lea (Germania) si Ludovic al VII-lea (Franta), s-a incheiat cu un total esec.

Cruciada 3 (1189-1192): si-a propus recucerirea Ierusalimului (intrat din anul 1187 in stapânirea musulmanilor). Cruciada nu a avut succesul scontat, incheindu-se numai prin recucerirea Akkonului si printr-un armistitiu, prin care musulmanii au permis accesul pelerinilor neînarmati si pasnici in Ierusalim.

Cruciada 4 (1201-1204): initiata de papa Innocentiu al III-lea impotriva Egiptului (stapânul Ierusalimului), si-a abandonat rapid telul primar, degenerând intr-un razboi fraticid, indreptat contra Constantinopolului ortodox, unde aventurierii catolici vestici au instaurat temporar in 1204 un regat neviabil pro-catolic, deasemenea numeroase mici principate catolice pe teritoriul Greciei ortodoxe, principate la fel de neviabile. Peste tot au comis crime pe scara larga.

Cruciada 5 (1228-1229): condusa pe cale maritima de imparatul german Friedrich al II-lea, recucereste pentru ultima data Ierusalimul, oras care va fi pierdut de Cruciati definitiv in anul 1244.

Cruciada 6 (1248-1254): ajunge in impas in anul 1250, prin luarea ca prizonier a regelui francez Ludovic al IX-lea, conducatorul ostilor catolice, rascumparat cu mari sume de bani. Cruciada reuseste numai mentinerea unor posesiuni izolate dinafara Ierusalimului.

Cruciada 7 (1270): condusa de regele francez Ludovic al IX-lea, esueaza rapid.

In anul 1291 cad si ultimele bastioane ale crestinilor catolici in mâinile musulmanilor (Akkon, Sidon, Tyros, Beirut).


Cruciadele - 1

Cruciadele au fost campanii militare ale crestinismului catolic, cu scopul de ocupare ale unor teritorii din Palestina, cu lacasuri de cult biblice, teritorii care nu au apartinut niciodata in trecut vreunei tari europene. La declansarea Cruciadelor au mai contribuit si urmatorii factori:
Penetrarea turcilor seldciuci in anul 1071 in Asia Mica (care au ingreunat liberul pelerinaj al credinciosilor crestini in Palestina).
Apelul împaratului bizantin ortodox Alexios Komnenos, care se simtea acut amenintat de turci.
Zelul confesional si spiritul belicos al epocii.
Ideea de razboi sfânt pusa in circulatie de papalitate, cuplata cu false promisiuni de iertare a pacatelor in caz de moarte în timpul Cruciadelor (indulgente).
Dorinta de îmbogatire usoara si rapida a aventurierilor europeni.
Interese comerciale in zona estica a Bazinului Mediteranian.
Cruciadele au constituit (alaturi de încrestinarile fortate din primele secole dupa Edictul de la Milano din anul 313, de Reconquista iberica din secolele 14-15, de Conquista spaniola a Americii Latine din secolele 15-16, de razboaiele si persecutiile contrareformei catolice din secolul 16, de vânatorile medievale de vrajitoare si de Inchizitie) cele mai mari crime savârsite de Biserica impotriva umanitatii. Istoricii apreciaza ca in total au fost ucisi de catre Biserica in 1500 ani (între secolele 4-19) circa 10 milioane oameni nevinovati, in timp ce alte câteva milioane de oameni nevinovati au fost persecutati, torturati, mutilati, exilati, distrusi psihic. In timpul celor sapte Cruciade, trupele de aventurieri crestini catolici au devastat peste tot pe unde au trecut (Europa si Asia), au ucis zeci de mii de crestini ortodocsi (razbunare pentru Marea Schisma din 1054) si zeci de mii de locuitori civili necrestini ale regiunilor asiatice.

Sinceritatea si prietenia

Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui. Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun. Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata. In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel. Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta. Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt. O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin. Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.

Mircea Eliade


Saptamana prieteniei

Am invatat.... ca nimeni nu este perfect...Pina cind nu te indragostesti.

Am invatat ...ca viata e dura...Dar eu si mai si!!!
Am invatat ...ca sansele nu trebuie niciodata sa le pierzi.
Acelea pe care le pierzi tu le prinde din zbor o alta persoana.

Am invatat ca atunci cind porti pica si amaraciune fericirea se duce in alta parte.

Am invatat...Ca ar trebui mereu folosite vorbe bune...Pentru ca miine poate va trebui sa le retragi.
Am invatat ca un suris e un mod economic pentru a-ti imbunatati aspectul.

Am invatat ca nu pot sa aleg cum ma simt...Dar pot mereu sa fac cite ceva.
Am invatat...ca atunci cind fiul tau nou nascut iti tine degetul in micul lui
pumn... s-a lipit de tine pentru toata viata.

Am invatat...ca toti vor sa traiasca in virful muntelui...Dar toata fericirea si
cresterea au loc in timpul urcusului.

Am invatat ...ca trebuie sa te bucuri de calatorie si sa nu te gindesti doar la scopul ei.

Am invatat .... ca e mai bine sa dai sfaturi doar in doua situatii...
Cins sint cerute si cind de ele depinde viata cuiva.

Am invatat ca cu cit irosesc mai putin timpul...mai multe lucruri reusesc sa fac.

Este saptamina prieteniei...

Manastirea Cozia


Zidita intre 1387-1388, pe locul unui vechi lacas de cult, Manastirea Cozia a ramas, cu toate adaugirile si prefacerile aduse in veacurile urmatoare, cea mai frumoasa ctitorie a domnitorului Mircea cel Batrân, al carui portret si mormânt se afla aici. Lânga mormântul domnitorului isi doarme somnul de veci si mama lui Mihai Viteazu, calugarita sub numele de Teofana, care a murit la 5 ani dupa uciderea fiului ei.


Malaia



Daca vrei sa te rupi de cotidian si sa evadezi departe de tot si de toate, urmeaza cursul intortocheat al raului Lotru si te va duce spre noi. La Casa Alba intre orasul Brezoi si statiunea Voineasa, inainte cu 12 km de Voineasa, la iesire din comuna Malaia. Intr-o zona cu poluare zero unde linistea este stapana va asteptam sa va petreceti vacantele sau timpul liber in mijlocul naturii.

Pensiunea Vanatorul


Este situata in statiunea balneo-climaterica Vatra Dornei, la altitudinea de 802 metri, in depresiunea Dornelor, intre Pasul Mestecanis si Pasul Tihuta. Intreg complexul ofera o ambianta placuta, calda, odihnitoare datorita arhitecturii, culorilor si mobilierului modern si confortabil.

Barbatii si gratarul

Cand un barbat se declara pregatit sa preia prepararea gratarului, se declanseaza urmatoarea serie de evenimente:
1) femeia cumpara mancarea
2) femeia face salata, pregateste legumele si desertul
3) femeia pregateste carnea pentru gratar, o asaza pe o tava, impreuna cu toate celelalte ustensile necesare si o duce afara, unde barbatul sta deja asezat cu o bere in mana in fata gratarului.
Si aici vine punctul cel mai important al intregii desfasurari:
4) BARBATUL ASAZA CARNEA PE GRATAR!
5) apoi mai multe activitati de rutina, femeia aduce farfuriile si tacamurile afara
6) femeia informeaza barbatul ca mai e putin si carnea se arde
7) el ii multumeste pentru aceasta informatie importanta si mai comanda totodata inca o bere la ea, in timp ce el se ocupa de situatia de urgenta
Si apoi inca un punct foarte important!
8) BARBATUL IA CARNEA DE PE GRATAR SI O DA FEMEII!
9) apoi urmeaza din nou rutina. Femeia aranjeaza farfuriile, salata, painea, tacamurile, servetelele si sosurile si aduce totul afara pe masa.
10) Dupa masa femeia elibereaza masa, o curata, spala vasele
Si din nou, foarte important!!!:
11) TOTI IL LAUDA PE BARBAT PENTRU CALITATILE LUI IN ARTA GATITULUI SI
II MULTUMESC PENTRU MANCAREA SUPER BUNA!
12) Barbatul o intreaba pe femeie cum i-a placut faptul ca nu a fost nevoita sa gateasca si cand observa ca ea e cam botoasa, ajunge la concluzia, ca pe femei nu le poti multumi oricum niciodata.

E timpul sa ajutam!! - Campanie

PROIECT
Pentru copiii cu probleme cardiace grave exista o singura solutie: interventia chirurgicala - adeseori urgenta si foarte specializata.

In tara noastra se nasc anual peste 900 de copii cu probleme cardiace grave, iar pentru ei exista prea putine centre in care pot fi operati si tratati.

Este nefiresc, complicat si mult prea costisitor sa trimitem toti copiii bolnavi pentru tratament in strainatate. Uneori e imposibil! Uneori e foarte urgent!

In partea de sud a tarii nu exista nici centru de cardiochirurgie pediatrica.

La spitalul Maria Sklodowska Curie exista o aripa de spital nou construita unde urmeaza sa functioneze primul departament de chirurgie cardiaca din Bucuresti dedicat exclusiv copiilor.

Asociatia noastra si spitalul vor utila o sala de operatii si un salon pentru terapie intensiva postoperatorie. Incaperile arata in momentul de fata ca in fotografii dar trebuie sa arate ca un centru medical performant.

Lista de cumparaturi este lunga! Puteti sa ne ajutati sa nu ni se mai para asa.

Proiectul are sprijinul Ministerului Sanatatii, al conducerii Spitalului si este impins inainte de specialisti care doresc sa vina si sa lucreze in noul departament. Ceea ce poate parea incredibil este ca unii dintre ei se intorc din strainatate ca sa le fie de folos copiilor nostri.

Ne propunem, cu ajutorul vostru, sa strangem cel putin 500.000 EURO, suma minima cu care departamentul poate incepe sa functioneze. Cum puteti sa ne ajutati aflati in pagina AJUTA-NE!.

Exercitiu de iubire

In ochii tai ma cheama cerul sa ma scald.

Ne tinem unul altuia de cald...

Sau noaptea, poate, numai de urat...

Eu nu te-ntreb de unde-ai coborat,

Tu nu ma-ntrebi cat stau si unde plec...

Si uite-asa trec zilele cum trec..

Si uite-asa, vin noptile cum vin

Dar daca vreau sa te mai tin

Din cand in cand, visand, pe bratul meu

O alta noapte se va-ntoarce-n noi

Sa ne convinga, totusi, pe-amandoi,

Cat de frumos e cerul, si de-nalt,

Privit, prin somn, cu ochii celuilalt...

Registrul National Al Donatorilor

Sunteti de acord cu infiintarea Registrului national al donatorilor?

Intrebarea zilei

La ce renuntam in vreme de criza?

Rasnov, Brasov, Transilvania


In partea superioara a Tarii Barsei, la circa 15 km departare sud-vestica de orasul Brasov, pe vechiul drum comercial care lega – prin trecatoarea Bran – batrana cetate a Brasovului de capitala de odinioara a Tarii Romanesti, Campulung Muscel, se afla orasul Rasnov, mentionat deseori in documentele medievale ca orasel-targ.

Slimnic, Sibiu, Transilvania

Prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1282, cand parintelui Reinaldus de Stolchumbrecht i se confirma de catre Vatican drepturile de protopop. Se presupune ca partile mai vechi ale incintei din partea de est si de vest ale cetatii sa fi apartinut unei cetati mai reduse decat cea de azi.