Farmece, descantece

Farmecele… o forma de manipulare a individului!

Ce convenabil… imi trece mie prin minte. Practic, tu nu esti vinovat cu nimic. Faptul ca iti merge rau, faptul ca nu poti, ca nu faci, ca nu reusesti nimic, nu tine de tine, ceva exterior tie te-a dus in acest loc, tu nu ai nici o vina. Mai mult, farmecele se desfac doar cu descantece, adica tot cu ceva exterior tie. Tu nu ai nimic de facut, nu este nevoie de implicarea ta, de mintea ta, de sufletul tau, de vointa ta, de actiunea ta… nimic, doar CINEVA din exterior, poate sa te ajute.

Mi se pare foarte periculoase aceste practici, nu prin existenta lor ci prin faptul ca oamenii ajung sa devina niste copii condusi de exterior si care se lasa in voia sortii, neputinciosi in a-si gestiona viata si guverna destinul.

Si ceea ce mi se pare si mai periculos este ca intotdeauna se gasesc oameni care intaresc aceste convingeri, spunandu-le acestor adulti copii ca nu ei sunt responsabili pentru esecul lor, ci farmecele si ca doar o persoana din exterior avizata si deloc ei insisi ar putea concura la schimbare.


Oare exista farmece?

Nu in varianta descrisa de cei mai multi. Exista insa legaturi inconstiente care ne paralizeaza, afirmatii si vorbe pe care le auzim de la cei importanti noua si care ne calauzesc pasii. Nu esti bun de nimic, nu esti frumos, nu esti inteligent, gresesti mereu, trebuie sa suferi… multe altele, sunt fraze pe care le auzim in copilaria noastra si care “ne farmeca” existenta si devenirea.

Practic, chiar daca rational vedem lucrurile clar, ceva din noi, o forta de dincolo de noi, un program stabilit inconstient de catre parintii sau cei care ne-au crescut si ne-au educat ne guverneaza actiunile. Incercam, dar ceva din noi ne faulteaza, esecul ni se pare mai aproape pentru ca am auzit ca nu putem, ca nu suntem buni.


Suntem programati sa ratam, sa esuam!

De multe ori, parintii ne calesc pentru viata si ne explica ca nu suntem cei mai buni, cei mai frumosi, ba din contra. Plecam in viata cu cuvintele lor in suflet si actionam prin prisma acestor farmece.

Nu reusim sa ne maturizam, uram atat de tare cand cineva ne ia locul in inima parintilor, a fratilor, a fostilor iubiti, acceptam atat de greu ca nu suntem de neinlocuit, ca putem gresi, ca nu suntem perfecti, incat o persoana care ni se pare mai buna decat noi sau mai aproape de o alta persoana iubita, pare ca ne farmeca pentru ca nu putem trece peste durerea pierderii si peste sentimentul de ura si razbunare pe care il simtim.


Riscam sa devenim adevarate marionete!

Se creaza astfel legaturi subtile, inconstiente care se tes in mintea noastra si car fara sa ne dam seama suntem practic condusi ca niste marionete.

In realitate, nu suntem fermecati, suntem doar oameni si descantecul sta doar in noi insine, in a intelege ce se intampla cu noi, in a ne intelege suferinta, durerea, ura, agresivitatea. Cand ne intelegem pe noi si ii intelegem pe ceilalti ca prin minune, vreaja se rupe si vedem realitatea cu alti ochi.

Dar intotdeauna este mult mai simplu sa faca altcineva treaba, sa crezi ca altcineva este vinovat, ca altcineva ar putea sa te ajute. Daca accepti ca tu esti cel care iti traiesti viata, atunci tot tu esti cel care o si gestionezi.