1.Cine este Sabin Muresan? De unde esti, ce ai facut in tara inainte sa te hotarasti sa pleci?
Sunt un ardelean nascut in Targu Mures, intr-o familie cu radacini romanesti, maghiare, sarbesti si poloneze. Un spirit calator caruia i-au placut de mic explorarile, aventura si care a avut mereu un simt dezvoltat al corectitudinii si adevarului, devenit pe parcurs un “cetatean universal”. Caruia ii place sa se catere pe munti si sa fie in natura, sa cante la chitara si sa faca lucruri minunate cu familia si prietenii dragi. Binecuvantat cu o partenera de viata extraordinara, cu care impart inclusiv munca pentru pace.
Am lucrat zece ani in domeniul educatiei nonformale cu ONCR (Cercetasii Romaniei) si, tot in aceeasi perioada, patru ani ca jurnalist radio. Am avut diferite alte implicari in proiecte sociale, de turism si protectia mediului in sector neguvernamental. In ultimii noua ani, am lucrat cu PATRIR – Institutul Roman pentru Pace, in ultima vreme ca membru afiliat.
Din tara nu am plecat niciodata ‘de tot’ si nu imi doresc asta. Am inceput sa lucrez mai intens in alte tari in urma cu sase ani pentru ca simteam nevoia de a trai alte experiente, de a intra in contact cu alte culturi la ele acasa. A fost o chemare mai puternica decat orice altceva. Planuiesc sa ma intorc anul viitor, sa ma reconectez la “radacinile” de acasa, sa reflectez la ce sunt si ce fac, sa invat cum sa aplic in Romania ce am “cules” din alte locuri.
2.Ce este un peaceworker? Cum ajunge un om normal sa fie peaceworker?
Un peaceworker e un om normal J Termenul e relativ nou si in afara Romaniei. La noi sigur nu apare in nomenclatorul de meserii – ‘lucrator pentru pace’ suna straniu in contextul romanesc in care pacea era in trecut subiect de propaganda a partidului. E insa o profesie care creste foarte rapid, exista din ce in ce mai multe programe si studii universitare, cercetare, aplicabilitate practica – exista, din nefericire, suficiente zone de conflict armat. Cateva exemple de domenii de aplicare: forte civile si militare de mentinerea pacii, programe de educatie pentru pace si reducerea violentei, lucru pentru reconciliere si vindecare post razboi (in tari precum Cambogia, Ruanda, Africa de Sud), transformarea conflictelor prin mijloace pasnice, interventie nonviolenta in zone de conflict, mediere si negociere, dialog intre comunitati, lucru impotriva violentei domestice. Conflictele abordate pot fi mai mult sau mai putin violente, generate de accesul la resurse naturale, hrana, diferende intre generatii, tari, la nivel politic, militar, economic, social. In Romania, din cate stiu, PATRIR e singura organizatie care lucreaza exclusiv in unele din aceste domenii. Exista si alte organizatii si institutii care lucreaza cu programe de asistenta pentru dezvoltare, domeniu interconectat cu construirea pacii. Lucrul pentru pace nu tine insa doar de proiecte pentru zone de conflict armat; in sens larg, este ceva de care avem nevoie si la care trebuie sa lucram pentru a convietui in mod pasnic, armonios.
In mod practic, un ‘peaceworker’ sau ‘lucrator pentru pace’ isi dezvolta o gama destul de larga de abilitati si cunostinte care sa-i permita sa abordeze conflictele la toate nivelurile in mod nonviolent, cu creativitate si empatie. Eu observ ca pentru mine e mai mult un mod de viata decat o meserie…E un drum pe care l-am gasit exact cand il cautam. Un drum ce se pliaza perfect pe cine si ce sunt.
3.Pe unde ai lucrat pana acum?
Tarile in care am lucrat includ Romania, Moldova, Irak, Filipine, Burundi si Sudan.
4.Ce experiente ai acumulat? Unde ai gasit situatia cea mai disperata?
Imi trag energia din zambetele celor cu care lucrez, din prospetimea si unicitatea fiecarui sat sau oras in care am locuit. Din frumusetea oamenilor de peste tot, din familiaritatea ospitalitatii si bunatatii lor, din simplitatea unui pranz pe o frunza de bananier. Ma simt atat de bogat, cu un suflet care s-a extins din Filipine in Republica Dominicana pentru a cuprinde povestile tuturor celor pe care i-am intalnit! Ma fascineaza ca, pentru fiecare respiratie, as putea spune o poveste a unui suflet curajos de undeva, de dincolo de mari si tari. Povestile mele cuprind tarani care isi protejeaza familiile de atacurile armate, comandanti militari care s-au saturat de violenta , mame care isi duc copiii la scoala cu AK 47, copii fortati sa-si omoare familia si sa se inroleze in grupari militare – si care acum s-au transformat in lucratori pentru pace.
Situatiile cele mai disperate pe care le-am intalnit au fost interventiile prost coordonate si insuficient planificate ale celor din exteriorul conflictului (in special in Irak). Oameni si organizatii care nu inteleg contextul si vor sa “ajute”. Industria de ajutor umanitar si dezvoltare in miscare…doar faptul ca dispunem de bune intentii nu e suficient. Greselile facute in astfel de interventii dramatizeaza si mai mult situatia. Am fost practic alungati din Irak in 2004, alaturi de toate celelalte organizatii internationale, din cauza asta. De cele mai multe ori, localnicii dezvolta propriile mecanisme relativ eficiente de a supravietuii conditiilor dificile: sprijinul extern trebuie foarte bine (re)gandit.
5.Unde esti acum si cu ce te ocupi?
Sunt in Sudan si coordonez o echipa de experti locali si internationali care abordeaza diferite conflicte in cateva comunitati locale. Rolul nostru ca straini e sa-i sprijinim pe colegii sudanezi la nivel de capacitate institutionala si individuala, sa reduca violenta si sa transforme efectele ei devastatoare. In ultimii 60 de ani, Sudanul a trecut prin doua razboaie civile dramatice si nu e nici azi scutit de confruntari armate.
6.Ce crezi ca poate face un om normal ca sa opreasca suferinta oamenilor de peste tot? Poti da cateva recomandari in acest sens?
Cred ca cel mai important lucru pe care oricine il poate face e sa opreasca propria suferinta si proiectarea acesteia spre cei din jur. Eliminarea comportamentului, gandurilor, vorbelor violente – incepand cu cele indreptate impotriva propriei persoane. Cred ca pana nu ne gasim echilibrul intern, fericirea – numiti-o cum vreti –, nu putem fi modelele pe care le pretindem de la ceilalti. Ca lucrator pentru pace, asta e munca cea mai dificila pe care o fac zilnic, cu mine si in cuplu.
Sunt multe feluri de a actiona: voluntariat pentru o organizatie sau alta, chiar alegerea unei profesii din domeniul construirii pacii sau a cooperarii pentru dezvoltarea altor tari, donatii pentru diferite cauze (in tara sau strainatate) , dar si interventia in cazul violentei domestice care se petrece in vecini, in cazul unui conflict de munca, sprijinirea initiativelor de mediere complementare a proceselor din justitie. O fapta buna in fiecare zi acasa, la munca, pe strada. Actiuni individuale si in solidaritate cu altii. Orice ocean e alcatuit din miliarde de picaturi de apa, nu exista gesturi neimportante.
7.Din experienta ta, crezi ca e o legatura directa intre bunastarea economica a unei tari si fericirea oamenilor?
Omul este inainte sa aiba. Am trait si lucrat in tari mult mai sarace decat Romania, cu infrastructura slab dezvoltata. Oamenii gaseau mereu resurse de bucurie, de simplitate, cu o atitudine de acceptare (nu resemnare) a vietii asa cum e. Oameni care te serveau cu ce aveau mai bun in casa si iti dadeau cel mai bun loc de dormit. Am intalnit asta nu demult si in Romania. Deci cred ca legatura intre bunastare si fericire e directa atunci cand alegem noi sa o facem astfel, si anume atunci cand decidem ca nu suntem fericiti fara o anumita suma in banca, un anumit tip de casa, model de telefon mobil sau masina. E o chestiune de alegere si de a accepta rezultatele alegerii noastre.
8.De ce ai ales sa te implici in conflicte cu care n-ai nici o legatura? Crezi ca nu mai e nimic de facut in Romania?
Conflictele m-au ales pe mine. Nu am avut niciodata o ambitie anume sa lucrez intr-o anumita zona…Am urmat semnele si ofertele de moment. Si de vreme ce m-au gasit acolo unde eram, am crezut de cuviinta sa raspund J Sigur, la prima vedere, un roman nascut in Transilvania nu are legatura cu Irak, Burundi, Filipine etc. Pe de alta parte, fac parte dintr-o familie uriasa, cu frati si surori pe toate continentele, cu care ma pot intelege chiar daca nu vorbim aceeasi limba. M-am straduit mereu sa fiu sincer si sa construiesc o relatie cu oamenii cu care am lucrat, iar daca ei m-au acceptat, am devenit o parte din conflict si am cautat sa fiu si o parte a solutiei. Fara sa am iluzia ca prezenta mea e decisiva. In plus, am gasit in Sudan arme produse in Romania si in Burundi o asociatie a fostilor studenti burundezi in Romania, cu peste doua sute de membri. Legaturile sunt multiple, mai ales in ziua de azi, in care informatia circula atat de repede, in care calatorim mai usor fizic si virtual.
Sigur ca in Romania e mereu ceva de facut in privinta conflictelor, e o parte constanta a evolutiei noastre ca popor si specie. Lucrul in alte tari m-a imbogatit enorm cu experiente si perspective pe care nu aveam cum sa le cunosc in tara. Dinamicile conflictelor in care am lucrat sunt similare cu cele din Romania, pornesc de la cauze comune…Prin urmare, stiu ca lucrul asta imi va fi de ajutor in contributia la atingerea unui alt nivel de pace la noi.
9.Avand in vedere experienta ta in managementul conflictului, cum crezi ca se poate lupta impotriva agresivitatii?
Am putea considera predispozitia la violenta un atribut pe care il dobandim din cauza a) actiunilor noastre personale agresive, b) experientelor agresive trecute individuale si de grup si transmiterii acestora generatiilor urmatoare pe patru niveluri: direct, relational, structural, cultural. Traim intr-o lume dominata de o viziune bipolara asupra conflictelor, unde pacea semnifica retragere, abandon, iar violenta, agresivitatea echivaleaza cu castigul. Asta e principala problema, in opinia mea: faptul ca nu avem cunostinte minime despre conflicte, nu intelegem dinamicile violentei si agresivitatii, nu ne intereseaza sa privim dincolo de imaginile dihotomice ‘alb-negru’, ‘bun-rau’.
Avantajul e, prin urmare, ca exista nenumarate puncte de intrerupere a “cercului vicios” care sunt promovate in diferite tari: studii serioase a subiectului in universitati (la fel cum pregatim medici, de exemplu); introducere de programe de “alfabetizare” despre conflicte, violenta si agresivitate in gradinite si scoli; instruirea educatorilor si formatorilor ; promovarea nonviolentei si a comunicarii nonviolente ca abordari ale conflictelor; revizuirea programelor TV si instruirea in ceea ce se numeste “jurnalism pentru pace”; orientarea culturii, sportului si spatiului public catre valori precum parteneriatul, colaborarea, coexistenta pasnica; sprijinirea “agresorilor” si “victimelor” si eliminarea separatiei dintre ei; renuntarea la mishtocareala fata de anumite categorii profesionale, fata de persoanele de un anumit sex, practica religioasa, categorie sociala; o practica morala si spirituala constienta si profunda; scoaterea oricarei forme de violenta organizata (inclusiv a razboiului) in afara legii. Pentru rezultate durabile interventiile trebuie sa fie corelate sistemic pe toate cele patru niveluri mentionate mai sus. Totul depinde de practica si exemplul personal.
10. Crezi ca agresivitatea de zi cu zi poate sa ajute la aparitia conflictelor adevarate?
Agresivitatea e o expresie a unui dezechilibru, a departarii de esenta fiintei noastre. Vrem sa supunem, sa dominam, sa intimidam si inspiram frica altora atunci cand nu suntem constienti ca suntem toti parte a unui intreg. Parti interdependente ale Tot Ceea Ce Este. De obicei, violenta (fizica, verbala, psihologica) e doar varful aisbergului… Agresivitatea ne poate ajuta sa identificam conflictul, cauzele lui, dinamica, trecutul lui si tendintele, care sunt “actorii” implicati, interesele si nevoile lor.
11.Ce ai vrea sa realizezi? Care e visul tau cel mai mare?
Imi doresc sa apuc o zi in care sa nu mai am “obiectul muncii”, sa nu mai am unde sa contribui la reducerea/eliminare a violentei, la transformarea pasnica a conflictelor. Sa ma bucur de viata alaturi de ceilalti, fara sa fiu nevoit sa vad atata suferinta in jur. Stiu ca e posibil si incerc sa vad orice conflict in care sunt implicat ca pe o oportunitate de a-mi aduce contributia la o lume mai buna.
Cristiana Pasca Palmer
PhD (ABD), The Fletcher School of Law and Diplomacy, Tufts University
MPA & CPP, Harvard Kennedy School of Government, Harvard University
Sunt un ardelean nascut in Targu Mures, intr-o familie cu radacini romanesti, maghiare, sarbesti si poloneze. Un spirit calator caruia i-au placut de mic explorarile, aventura si care a avut mereu un simt dezvoltat al corectitudinii si adevarului, devenit pe parcurs un “cetatean universal”. Caruia ii place sa se catere pe munti si sa fie in natura, sa cante la chitara si sa faca lucruri minunate cu familia si prietenii dragi. Binecuvantat cu o partenera de viata extraordinara, cu care impart inclusiv munca pentru pace.
Am lucrat zece ani in domeniul educatiei nonformale cu ONCR (Cercetasii Romaniei) si, tot in aceeasi perioada, patru ani ca jurnalist radio. Am avut diferite alte implicari in proiecte sociale, de turism si protectia mediului in sector neguvernamental. In ultimii noua ani, am lucrat cu PATRIR – Institutul Roman pentru Pace, in ultima vreme ca membru afiliat.
Din tara nu am plecat niciodata ‘de tot’ si nu imi doresc asta. Am inceput sa lucrez mai intens in alte tari in urma cu sase ani pentru ca simteam nevoia de a trai alte experiente, de a intra in contact cu alte culturi la ele acasa. A fost o chemare mai puternica decat orice altceva. Planuiesc sa ma intorc anul viitor, sa ma reconectez la “radacinile” de acasa, sa reflectez la ce sunt si ce fac, sa invat cum sa aplic in Romania ce am “cules” din alte locuri.
2.Ce este un peaceworker? Cum ajunge un om normal sa fie peaceworker?
Un peaceworker e un om normal J Termenul e relativ nou si in afara Romaniei. La noi sigur nu apare in nomenclatorul de meserii – ‘lucrator pentru pace’ suna straniu in contextul romanesc in care pacea era in trecut subiect de propaganda a partidului. E insa o profesie care creste foarte rapid, exista din ce in ce mai multe programe si studii universitare, cercetare, aplicabilitate practica – exista, din nefericire, suficiente zone de conflict armat. Cateva exemple de domenii de aplicare: forte civile si militare de mentinerea pacii, programe de educatie pentru pace si reducerea violentei, lucru pentru reconciliere si vindecare post razboi (in tari precum Cambogia, Ruanda, Africa de Sud), transformarea conflictelor prin mijloace pasnice, interventie nonviolenta in zone de conflict, mediere si negociere, dialog intre comunitati, lucru impotriva violentei domestice. Conflictele abordate pot fi mai mult sau mai putin violente, generate de accesul la resurse naturale, hrana, diferende intre generatii, tari, la nivel politic, militar, economic, social. In Romania, din cate stiu, PATRIR e singura organizatie care lucreaza exclusiv in unele din aceste domenii. Exista si alte organizatii si institutii care lucreaza cu programe de asistenta pentru dezvoltare, domeniu interconectat cu construirea pacii. Lucrul pentru pace nu tine insa doar de proiecte pentru zone de conflict armat; in sens larg, este ceva de care avem nevoie si la care trebuie sa lucram pentru a convietui in mod pasnic, armonios.
In mod practic, un ‘peaceworker’ sau ‘lucrator pentru pace’ isi dezvolta o gama destul de larga de abilitati si cunostinte care sa-i permita sa abordeze conflictele la toate nivelurile in mod nonviolent, cu creativitate si empatie. Eu observ ca pentru mine e mai mult un mod de viata decat o meserie…E un drum pe care l-am gasit exact cand il cautam. Un drum ce se pliaza perfect pe cine si ce sunt.
3.Pe unde ai lucrat pana acum?
Tarile in care am lucrat includ Romania, Moldova, Irak, Filipine, Burundi si Sudan.
4.Ce experiente ai acumulat? Unde ai gasit situatia cea mai disperata?
Imi trag energia din zambetele celor cu care lucrez, din prospetimea si unicitatea fiecarui sat sau oras in care am locuit. Din frumusetea oamenilor de peste tot, din familiaritatea ospitalitatii si bunatatii lor, din simplitatea unui pranz pe o frunza de bananier. Ma simt atat de bogat, cu un suflet care s-a extins din Filipine in Republica Dominicana pentru a cuprinde povestile tuturor celor pe care i-am intalnit! Ma fascineaza ca, pentru fiecare respiratie, as putea spune o poveste a unui suflet curajos de undeva, de dincolo de mari si tari. Povestile mele cuprind tarani care isi protejeaza familiile de atacurile armate, comandanti militari care s-au saturat de violenta , mame care isi duc copiii la scoala cu AK 47, copii fortati sa-si omoare familia si sa se inroleze in grupari militare – si care acum s-au transformat in lucratori pentru pace.
Situatiile cele mai disperate pe care le-am intalnit au fost interventiile prost coordonate si insuficient planificate ale celor din exteriorul conflictului (in special in Irak). Oameni si organizatii care nu inteleg contextul si vor sa “ajute”. Industria de ajutor umanitar si dezvoltare in miscare…doar faptul ca dispunem de bune intentii nu e suficient. Greselile facute in astfel de interventii dramatizeaza si mai mult situatia. Am fost practic alungati din Irak in 2004, alaturi de toate celelalte organizatii internationale, din cauza asta. De cele mai multe ori, localnicii dezvolta propriile mecanisme relativ eficiente de a supravietuii conditiilor dificile: sprijinul extern trebuie foarte bine (re)gandit.
5.Unde esti acum si cu ce te ocupi?
Sunt in Sudan si coordonez o echipa de experti locali si internationali care abordeaza diferite conflicte in cateva comunitati locale. Rolul nostru ca straini e sa-i sprijinim pe colegii sudanezi la nivel de capacitate institutionala si individuala, sa reduca violenta si sa transforme efectele ei devastatoare. In ultimii 60 de ani, Sudanul a trecut prin doua razboaie civile dramatice si nu e nici azi scutit de confruntari armate.
6.Ce crezi ca poate face un om normal ca sa opreasca suferinta oamenilor de peste tot? Poti da cateva recomandari in acest sens?
Cred ca cel mai important lucru pe care oricine il poate face e sa opreasca propria suferinta si proiectarea acesteia spre cei din jur. Eliminarea comportamentului, gandurilor, vorbelor violente – incepand cu cele indreptate impotriva propriei persoane. Cred ca pana nu ne gasim echilibrul intern, fericirea – numiti-o cum vreti –, nu putem fi modelele pe care le pretindem de la ceilalti. Ca lucrator pentru pace, asta e munca cea mai dificila pe care o fac zilnic, cu mine si in cuplu.
Sunt multe feluri de a actiona: voluntariat pentru o organizatie sau alta, chiar alegerea unei profesii din domeniul construirii pacii sau a cooperarii pentru dezvoltarea altor tari, donatii pentru diferite cauze (in tara sau strainatate) , dar si interventia in cazul violentei domestice care se petrece in vecini, in cazul unui conflict de munca, sprijinirea initiativelor de mediere complementare a proceselor din justitie. O fapta buna in fiecare zi acasa, la munca, pe strada. Actiuni individuale si in solidaritate cu altii. Orice ocean e alcatuit din miliarde de picaturi de apa, nu exista gesturi neimportante.
7.Din experienta ta, crezi ca e o legatura directa intre bunastarea economica a unei tari si fericirea oamenilor?
Omul este inainte sa aiba. Am trait si lucrat in tari mult mai sarace decat Romania, cu infrastructura slab dezvoltata. Oamenii gaseau mereu resurse de bucurie, de simplitate, cu o atitudine de acceptare (nu resemnare) a vietii asa cum e. Oameni care te serveau cu ce aveau mai bun in casa si iti dadeau cel mai bun loc de dormit. Am intalnit asta nu demult si in Romania. Deci cred ca legatura intre bunastare si fericire e directa atunci cand alegem noi sa o facem astfel, si anume atunci cand decidem ca nu suntem fericiti fara o anumita suma in banca, un anumit tip de casa, model de telefon mobil sau masina. E o chestiune de alegere si de a accepta rezultatele alegerii noastre.
8.De ce ai ales sa te implici in conflicte cu care n-ai nici o legatura? Crezi ca nu mai e nimic de facut in Romania?
Conflictele m-au ales pe mine. Nu am avut niciodata o ambitie anume sa lucrez intr-o anumita zona…Am urmat semnele si ofertele de moment. Si de vreme ce m-au gasit acolo unde eram, am crezut de cuviinta sa raspund J Sigur, la prima vedere, un roman nascut in Transilvania nu are legatura cu Irak, Burundi, Filipine etc. Pe de alta parte, fac parte dintr-o familie uriasa, cu frati si surori pe toate continentele, cu care ma pot intelege chiar daca nu vorbim aceeasi limba. M-am straduit mereu sa fiu sincer si sa construiesc o relatie cu oamenii cu care am lucrat, iar daca ei m-au acceptat, am devenit o parte din conflict si am cautat sa fiu si o parte a solutiei. Fara sa am iluzia ca prezenta mea e decisiva. In plus, am gasit in Sudan arme produse in Romania si in Burundi o asociatie a fostilor studenti burundezi in Romania, cu peste doua sute de membri. Legaturile sunt multiple, mai ales in ziua de azi, in care informatia circula atat de repede, in care calatorim mai usor fizic si virtual.
Sigur ca in Romania e mereu ceva de facut in privinta conflictelor, e o parte constanta a evolutiei noastre ca popor si specie. Lucrul in alte tari m-a imbogatit enorm cu experiente si perspective pe care nu aveam cum sa le cunosc in tara. Dinamicile conflictelor in care am lucrat sunt similare cu cele din Romania, pornesc de la cauze comune…Prin urmare, stiu ca lucrul asta imi va fi de ajutor in contributia la atingerea unui alt nivel de pace la noi.
9.Avand in vedere experienta ta in managementul conflictului, cum crezi ca se poate lupta impotriva agresivitatii?
Am putea considera predispozitia la violenta un atribut pe care il dobandim din cauza a) actiunilor noastre personale agresive, b) experientelor agresive trecute individuale si de grup si transmiterii acestora generatiilor urmatoare pe patru niveluri: direct, relational, structural, cultural. Traim intr-o lume dominata de o viziune bipolara asupra conflictelor, unde pacea semnifica retragere, abandon, iar violenta, agresivitatea echivaleaza cu castigul. Asta e principala problema, in opinia mea: faptul ca nu avem cunostinte minime despre conflicte, nu intelegem dinamicile violentei si agresivitatii, nu ne intereseaza sa privim dincolo de imaginile dihotomice ‘alb-negru’, ‘bun-rau’.
Avantajul e, prin urmare, ca exista nenumarate puncte de intrerupere a “cercului vicios” care sunt promovate in diferite tari: studii serioase a subiectului in universitati (la fel cum pregatim medici, de exemplu); introducere de programe de “alfabetizare” despre conflicte, violenta si agresivitate in gradinite si scoli; instruirea educatorilor si formatorilor ; promovarea nonviolentei si a comunicarii nonviolente ca abordari ale conflictelor; revizuirea programelor TV si instruirea in ceea ce se numeste “jurnalism pentru pace”; orientarea culturii, sportului si spatiului public catre valori precum parteneriatul, colaborarea, coexistenta pasnica; sprijinirea “agresorilor” si “victimelor” si eliminarea separatiei dintre ei; renuntarea la mishtocareala fata de anumite categorii profesionale, fata de persoanele de un anumit sex, practica religioasa, categorie sociala; o practica morala si spirituala constienta si profunda; scoaterea oricarei forme de violenta organizata (inclusiv a razboiului) in afara legii. Pentru rezultate durabile interventiile trebuie sa fie corelate sistemic pe toate cele patru niveluri mentionate mai sus. Totul depinde de practica si exemplul personal.
10. Crezi ca agresivitatea de zi cu zi poate sa ajute la aparitia conflictelor adevarate?
Agresivitatea e o expresie a unui dezechilibru, a departarii de esenta fiintei noastre. Vrem sa supunem, sa dominam, sa intimidam si inspiram frica altora atunci cand nu suntem constienti ca suntem toti parte a unui intreg. Parti interdependente ale Tot Ceea Ce Este. De obicei, violenta (fizica, verbala, psihologica) e doar varful aisbergului… Agresivitatea ne poate ajuta sa identificam conflictul, cauzele lui, dinamica, trecutul lui si tendintele, care sunt “actorii” implicati, interesele si nevoile lor.
11.Ce ai vrea sa realizezi? Care e visul tau cel mai mare?
Imi doresc sa apuc o zi in care sa nu mai am “obiectul muncii”, sa nu mai am unde sa contribui la reducerea/eliminare a violentei, la transformarea pasnica a conflictelor. Sa ma bucur de viata alaturi de ceilalti, fara sa fiu nevoit sa vad atata suferinta in jur. Stiu ca e posibil si incerc sa vad orice conflict in care sunt implicat ca pe o oportunitate de a-mi aduce contributia la o lume mai buna.
Cristiana Pasca Palmer
PhD (ABD), The Fletcher School of Law and Diplomacy, Tufts University
MPA & CPP, Harvard Kennedy School of Government, Harvard University
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu