Manastirea Pangarati

Pe latura nordica, un dublu pridvor protejeaza intrarea în biserica de la etaj. O inscriptie, aflata initial deasupra intrarii de la parter si încastrata aici în anul 1909, are urmatorul continut:

"Cu voia Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savârsirea Sfântului Duh. Aceasta clisiarnita a facut-o pan Dumitru Soldan, mare vistier si sotia lui Safta în zilele lui Vasile Voievod, la anul 7151 (1642) luna septembrie 10 zile si fiind pristav Andronie de la Bisericani, la turn si la trapezarie si la acoperisul sfintei biserici."

Biserica mica de jos este de fapt o tainita transformata în capela, scunda, cu pronaos, naos si altar, acoperite cu bolti en berceau neglijent executate. De altfel, nota de improvizatie este generala si cu atât mai pregnanta la deschiderile operate între naos si altar. Dupa cum am subliniat, toate ferestrele sunt situate spre sud si spre apus, ceea ce dovedeste, o data în plus, ca paraclisul de la parter a fost amenajat ulterior, functie de unele conditii deja existente.

Intrarea în biserica de la etaj se face pe latura de nord prin intermediul a doua pridvoare: primul, deschis - la usa caruia regasim acelasi chenar de piatra cu muluri îmbinate în unghi drept si lintel deasupra - iar al doilea, închis, este acoperit cu o calota sferica încinsa cu un brâu zimtat din caramida (de influenta munteneasca) ce primeste lumina prin doua ferestre situate spre apus si miazanoapte. Acelasi sistem de boltire prezinta si pronaosul, despartit de naos printr-un arc masiv, sprijinit în consola pe zidurile laterale. Din coltul de nord-vest al pronaosului o scurta scara în spirala face legatura cu biserica de la parter.

Bolta naosului este mai ampla, iar cele patru arce de sustinere alcatuiesc prin îmbinarea lor tot atâtia pandantivi. Un arc simplu constituie limita apuseana a altarului boltit în sfert de sfera. Cu exceptia boltilor, vopsite în deceniile trecute printr-o hotarâre nu tocmai inspirata, biserica pare sa nu fi avut o zugraveala databila în anii constructiei sau într-o perioada ulterioara acestora.

Am subliniat anterior ca s-a discutat îndelung si se mai discuta înca, fara sa se fi ajuns la un punct de vedere unanim recunoscut, în legatura cu datarea bisericii si la stabilirea raportului cronologic dintre cele doua nivele. Nu este cazul sa trecem în revista ipotezele mai mult sau mai putin fondate care s-au emis de-a lungul anilor de diferiti cercetatori. Suficient sa amintim ca cei mai multi fie considera biserica de la parter ca fiind mai veche si încorporata, la 1560, bisericii lui Alexandru Lapusneanu, fie ca dateaza construirea întregului edificiu în 1642, conform precizarii din pisania existenta.

Dificultatile întâmpinate în stabilirea unei concluzii convingatoare sunt generate - dupa cum am mentionat - de lipsa unei inscriptii mai vechi de 1642 si de stilul arhitectonic destul de insolit si de eclectic al monumentului. În lipsa unor mijloace sigure de datare, nu ne ramân decât criteriile comparative, de confruntare a elementelor constructive caracteristice ambelor biserici si de integrare a acestora în contextul celorlalte date documentare de care dispunem. Or, tocmai pe aceasta baza se poate aprecia ca paraclisul de la parter a fost amenajat ulterior, dupa construirea bisericii mari. Este evident ca ancadramentele ferestrelor si usii de la parter imita elementele similare ale etajului, dar executia este mult mai stângace. În plus, inscriptia care se afla acum pe latura nordica se stie ca a fost amplasata initial deasupra intrarii de la parter, fiind clar ca se refera la data amenajarii paraclisului de aici.

Pentru a conchide, ne mentinem parerea - exprimata si cu alte prilejuri - considerând ca, la 1560, Alexandru Lapusneanu a zidit biserica existenta, cu o tainita la subsol. La 1642 aceasta "basca" a fost amenajata ca paraclis de catre Dumitru Soldan, lucrare întregita de catre egumenul Macarie în 1806. Deocamdata ne cantonam înca în domeniul ipotezelor si speram ca lucrarile de restaurare si cercetarile arheologice aflate în curs de desfasurare sa aduca noi elemente capabile sa contribuie la cunoasterea adevarului istoric.

Oricum, monumentul de la Pângarati justifica pe deplin interesul de care este înconjurat. Cu atât mai mult cu cât specificului sau arhitectural i se adauga valoarea artistica a iconostasului de la parter si a mai multor icoane din secolul al XVIII-lea care s-au pastrat în patrimoniul manastirii.