Cum ne comportam pe strada

 

 

 Nu putini sunt cei care cred ca regulile de buna purtare sunt depasite si nu mai trebuie aplicate in vremurile moderne si libere in care traim. Noi nu suntem deloc de aceeasi parere. Tocmai de aceea ne-am propus sa reamintim care sunt bunele maniere in situatii diferite, de care toti ne lovim. Astazi aflam cum ar trebui sa ne comportam pe strada.

Aurelia Marinescu explica in cartea sa "Bunele maniere astazi" ca este obligatoriu sa avem un aspect ingrijit, oricand iesim din casa, chiar daca iesirea este una de scurta durata (numai pana la magazinul din coltul blocului). Aspect ingrijit inseamna sa fim curati, sa purtam haine decente, iar parul sa ne fie pieptanat.

Potrivit autoarei, exista cateva gesturi pe care niciun om civilizat nu trebuie sa le faca pe strada. Spre exemplu, este nepoliticos sa fumam sau sa mancam pe strada, oricat de grabiti sau de infometati am fi.

De asemenea, este necivilizat sa ne pieptanam pe strada, sa ne curatam pantofii, sa ne ridicam ciorapii sau sa ne improspatam machiajul. Nici unghiile nu trebuie curatate in public.

Un alt gest care nu trebuie facut niciodata pe strada este acela de a trage cu urechea la conversatia unor persoane. Mai mult decat atat, este si mai nepoliticos sa intervenim in discutia lor, chiar daca subiectul ne intereseaza.

Trebuie sa stiti ca nu este deloc un semn de buna-crestere sa purtam o conversatie cu o cunostinta care se afla la fereastra unei case sau a unui bloc din drumul nostru. Regulile de buna purtare spun ca e permis doar sa salutam acea persoana cu un gest amical si sa trecem mai departe. In aceeasi ordine de idei, nu trebuie nici sa ne strigam prietenii sau rudele din strada.

Necivilizat este si sa privim fix o persoana care ne trezeste interesul (o femeie frumoasa, un barbat cu o imbracaminte execentrica, o persoana cu dizabilitati) sau sa facem remarci cu glas tare despre celelalte persoane pe care le intalnim.

De cate ori nu v-ati intersectat cu grupuri de oameni care se zgaiau la vreun scandal iscat in strada? Ei bine, aflati ca este nepoliticos sa ne alaturam grupurilor de "gura-casca" care asista la intamplarile strazii, fie ca e vorba de certuri, batai, filmari sau orice alte evenimente care atrag curiosi. Totusi, in cazul in care este vorba despre accidente, ne putem implica in a da o mana de ajutor, insa numai daca ne pricepem.

De asemenea, Aurelia Marinescu scrie ca este semn de proasta crestere sa deranjam pe cineva cu prezenta noastra. Daca lovim pe cineva din greseala trebuie sa ne cerem scuze in mod politicos "Pardon!", "Va rog sa ma scuzati!", replici la care raspunsul firesc ar trebui sa fie unul de tipul "Nu face nimic".

Totodata, este necivilizat sa privim cu indiscretie in casele si curtile oamenilor.

Aurelia Marinescu atrage atentia ca aceste reguli se aplica si in situatiile in care suntem in multime: la targuri, expozitii, holuri de cinematograf, aeroport, in statiile mijloacelor de transport in comun.

 

 avocatnet.ro

Hrana viitorului, concentrata in pastile

Ideea ca hrana viitorului se va prezenta sub forma de pastile, concentrata in tablete cu gust diferit, in functie de eticheta cu care sunt momiti clientii, a fost atat de populara in ultimele decenii, incat a devenit un cliseu. La aceasta ora, te intrebi de ce pranzul in pastile nu este un lucru cat se poate de banal. Modul in care „pastila de pranz" apare in romanele SF timpurii este ca un act magic: personajele nu se mai aseaza la masa, inghit o pastila si sunt satui, aproape instantaneu.

In mica pastila alba se afla concentrata o masa de pranz din trei feluri. Un film SF din 1930, un musical intitulat Just Imagine, isi poarta personajul prin New Yorkul anilor ’80, dupa ce omul isi revenise dintr-o coma de 50 de ani. In loc sa fie asezat la masa intr-un restaurant, este invitat la o „cafenea", unde este servit cu pastile. Plimbat prin metropola distopica, unde oamenii nu mai au nume, ci coduri numerice, pentru el – si spectatorii anului 1930 – aceasta este imaginea plina de sperante a viitorului.

Insa ideea nu incolteste doar in mintea autorilor de science-fiction, ci a fost un deziderat politic la sfarsitul secolului XIX, al miscarii feministe, si a condus la Expozitia Mondiala de la Chicago, din 1893. Asociatia Presei Americane a cerut unui numar de autori din diverse domenii sa scrie eseuri despre cum isi imagineaza ei lumea anului 1993. Feminista Mary Elisabeth Lease era convinsa ca prin 1993, oamenii vor prefera hrana sintetica, eliberand femeile de munca „inrobitoare" din bucataria familiei, din moment ce totul se rezolva cu ajutorul „pastilei", bogate in „esentele vitale" ale pamantului, legumelor si fructelor.

O mica tableta de „esentiale" va furniza oamenilor energia vitala necesara pentru zile in sir. Astfel, problema bucatariei si prezentei femeii in bucatarie se vor fi rezolvat, credea Lease si infocatele ei feministe.

Pastisele patriarhale

Dictaturii feministe in materie de alimentatie i s-au opus anti-feministii, cu propriile lor proze satirice la adresa „pastilei" rafinamentului culinar al viitorului. Carti precum The Republic of the Future (Republica viitorului), publicata in 1887 de catre conservatoarea Annna Dodd, ridiculiza conceptiile femeilor care nu doreau sa-si petreaca nici 5 minute prin bucatarie. Actiunea cartii are loc in New Yorkul anului 2050 si incepe cu urmatoarea afirmatie:

„Cand si ultima placinta cu carne s-a transformat in primul concentrat, atunci a inceput, cu adevarat, si libertatea femeii."

La inceputul secolului XX, pe masura ce extinderea mijloacelor de transport si a comunicatiilor a redus distantele si a conectat omenirea, transformand-o intr-un sat planetar, au aparut si primele temeri ca planeta nu-i va mai putea hrani pe toti oamenii, tinand cont de rata demografica mondiala. Din 1920, „pastila minune" a devenit subiectul atentiei mass-media, fiind dezbatut in presa zilnic. Era socotita o evolutie inevitabila, o posibilitate, oarecum, terifianta. Satira incerca sa mai indulceasca pastila.

Motto-ul Expozitiei Mondiale de la Chicago a fost: Stiinta descopera, Industria aplica, iar Omul se supune. Cu alte cuvinte, in filosofia zilei, omul trebuia sa accepte inevitabilul, inclusiv conceptul pastilei cu masa de pranz de trei feluri, inclusiv desertul. Aceasta atitudine avea sa dispara prin 1960, cand a fost inlocuita cu un soi de utopie tehnologica, amplificata de lansarea cursei pentru spatiul cosmic, cand perspectivele explorarii cosmosului au reformulat conceptul de hrana concentrata. „Pastila" parea urmatorul pas logic in evolutia hranei. Acolo, sus, pe orbita, hrana putea fi hidratata si consumata cu paiul, pentru a nu contamina interiorul capsulei spatiale.

Pe Pamant, copiii si adultii voiau sa incerce si ei aceleasi senzatii culinare futuriste. Bauturile energizante si concentratele de hrana s-au bucurat de o mare popularitate, iar „pastila" a revenit in lista de meniu. Promisiunea anilor ’60 era „cate o pastila in fiecare buzunar." Comisiile stiintifice de pretutindeni au anuntat, triumfatoare, ca hrana sintetica este urmatorul pas al agriculturii moderne, permitand chimiei sa hraneasca populatia globala. In foarte scurt timp, fascinatia s-a transformat in penibil. In cele din urma, s-a demonstrat ca nu „pastila" inseamna solutia adusa de viitor si ca orice interventie a chimistilor in industria alimentara este o arma cu doua taisuri. Ca nu ti-ai dori sa inlocuiesti o masa de pranz cu pastile


roportal

Unirea Basarabiei cu Romania

La 27 martie 1918 a fost convocat Sfatul Ţării, care s-a întrunit în sala mare a Parlamentului de la Chişinău. În sală au fost prezenţi preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Moldoveneşti, Daniel Ciugureanu, toţi membrii guvernului şi primul ministru român, Alexandru Marghiloman, trimisul special al Regelui Ferdinand I.

Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, deschide adunarea, precizând că aceasta „va fi o şedinţă istorică pentru naţiunea română”.

În continuare, Alexandru Marghiloman a prezentat garanţiile guvernului pentru respectarea condiţiilor propuse de basarabeni în vederea unirii cu România. Apoi, primul ministru român şi suita sa au părăsit sala de şedinţă, spre a-i lăsa pe parlamentarii basarabeni să discute cu deplină libertate şi să voteze după cum le dictează conştiinţa.

Actul unirii Basarabiei cu România a fost citit în faţa Sfatului Ţării de secretarul acestuia, Ion Buzdugan.

După dezbateri aprinse, s-a trecut la votare. Reprezentanţii minorităţilor naţionale, 30 la sută din totalul de 150 de deputaţi, au cerut, în general, vot secret, iar apoi s-au abţinut ori au votat împotrivă.

Rezultatul votului pentru unirea Basarabiei cu România a fost concludent: 86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abţineri, 13 deputaţi absenţi.

În felul acesta, dintre toate provinciile româneşti aflate sub dominaţie străină, Basarabia a fost prima care s-a unit cu România, deschizînd astfel marele act al reîntregirii şi celorlalte provincii româneşti – Bucovina şi Transilvania – cu ţara mamă.

La sfârşitul anului 1918 toate ţinuturile româneşti erau unite, formând România Mare.

Aruncând o privire înapoi, în istoria zbuciumată a Basarabiei, reţinem anul 1812 în care a avut loc unul din cele mai dureroase momente ale istoriei naţiei române, o rană adâncă în trupul ţării şi în sufletul neamului românesc, pierderea Basarabiei.

În urma războiului ruso-turc dintre anii 1806-1812, încheiat prin Tratatul de pace de la Bucureşti (16/28 mai 1812), Rusia ţaristă anexează teritoriul cuprins între Nistru şi Prut (Basarabia).

Astfel, Turcia învinsă în război a cedat Rusiei, Ţarului Alexandru I, un teritoriu care nu i-a aparţinut niciodată – Basarabia. Abandonarea acestui teritoriu românesc reprezenta un act de trădare a înţelegerii încheiate în trecut între Moldova şi Imperiul Otoman, care se angajase a păstra neştirbite graniţele principatelor.

Este cazul să menţionăm că la acest act au contribuit banii ruseşti, mituirea delegaţilor turci la tratativele de pace şi trădarea fanariotului Moruzi.

Este posibil să fi avut influenţă şi oscilaţiile lui Napoleon I, care promitea Basarabia când Austriei, când Rusiei, potrivit intereselor sale.

În primii ani de ocupaţie, Rusia a acordat Basarabiei o anumită autonomie, respectându-i particularităţile locale, promovând chiar legi în acest sens.

În deceniile următoare, însă, este iniţiată o dură politică de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei moldoveneşti.

În 1829 este creat cadrul pentru introducerea limbii ruse ca limbă oficială, iar în 1867 limba română este eliminată complet din şcoli şi biserică, pentru ca în 1871 Basarabia să fie înglobată în rândul guberniilor Imperiului ţarist, urmând a fi condusă după legile ruseşti.

Pentru a slăbi elementul românesc de aici, ruşii au făcut colonizări de diferite neamuri pe teritoriul Basarabiei.

Încă din timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 sunt aduşi bulgari şi găgăuzi, acţiune continuată şi intensificată în anii următori.

În 1814 sosesc primii colonişti germani din împrejurimile Varşoviei şi chiar elveţieni şi francezi.

Se fac colonizări cu ruşi şi ucrainieni, aşezaţi mai ales în partea de sud a Basarabiei. În ţinutul Ismailului şi Cetatea Albă erau aduşi cazaci.

Sosesc în număr mare evreii din Rusia şi Polonia. Iniţial au fost colonizaţi 10.589, în 1817 erau 19.130, pentru ca în 1897 să ajungă la 228.169 (11,8 la sută din totalul populaţiei).

Ruşii acordau numeroase şi importante privilegii pentru coloniştii străini: li se dădea pământ, ajutoare băneşti pentru a-şi întemeia gospodării, scutiri de impozite, scutiri de la serviciul militar, biserici, şcoli în limba naţională, ş.a.

În timp ce în Basarabia se făceau colonizări de străini, mulţi români erau forţaţi să părăsească ţara lor de baştină, fiind deportaţi în diferite părţi ale Imperiului Rus, pe fluviile Volga, Amur şi în Siberia.

Colonizările masive, măsurile discriminatorii, imensele beneficii acordate străinilor aveau loc concomitent cu procesul de deznaţionalizare şi rusificare a românilor basarabeni a căror pondere în totalul populaţiei scade de la 86 la sută în anul 1817 la 47,6 la sută în 1897.

Momentul istoric pentru făurirea României Mari s-a ivit la sfârşitul primului război mondial, într-un climat internaţional favorabil, ca urmare a succeselor şi victoriilor Antantei asupra Puterilor Centrale şi a prăbuşirii imperiilor multinaţionale: ţarist şi austro-ungar.

Haosul provocat în Rusia de primul război mondial, marile prefaceri politice din cadrul revoluţiei ruse din 1917 care a dus la abolirea autocraţiei ţariste, a atins toate provinciile Imperiului ţarist.

Ca şi în alte părţi ale continentului, mişcarea naţională a cuprins masele populare româneşti din teritoriul situat între Nistru şi Prut – Basarabia.

Fruntaşii români din Basarabia – Pantelimon Halipa, Dan Ciugureanu, Ştefan Ciobanu, Ion Pelivan, Constantin Stere ş.a. – înţelegeau că apărea posibilitatea unirii Basarabiei cu România.

O contribuţie importantă la trezirea şi dezvoltarea conştiinţei unităţii naţionale a românilor din Basarabia a avut-o, între anii 1917-1918, grupul de refugiaţi transilvăneni şi bucovineni alcătuit din militanţi şi patrioţi de prestigiu, în frunte cu Onisifor Ghibu, stabilit în martie 1917 la Chişinău, unde a editat ziarele „Ardealul” şi „România Nouă”, Octavian Goga, Ion Nistor, Andrei Oţetea ş.a.

O lungă înlănţuire de evenimente, de fapte şi întâmplări a avut loc atunci în Basarabia, în vederea obţinerii treptate a autonomiei şi independenţei, iar apoi unirea cu România.

În Basarabia, mişcarea de emancipare naţională a cunoscut un remarcabil proges prin organizarea la Chişinău (2-7 noiembrie 1917) a Congresului Ostaşilor Moldoveni, cu participarea a 989 delegaţi, soldaţi şi ofiţeri, reprezentând peste 300.000 de români basarabeni mobilizaţi pe toate fronturile, unde luptau sub steagul rusesc.

Într-o atmosferă de avânt, Congresul a proclamat autonomia politică şi teritorială a Basarabiei, a hotărât constituirea forţelor armate proprii şi convocarea unui organ reprezentativ destinat să conducă Basarabia: Sfatul Ţării.

Întrunit la 21 noiembrie/4 decembrie 1917, Sfatul Ţării a ales în funcţia de preşedinte pe Ion Inculeţ, conferenţiar la Universitatea din Petrograd; el fusese trimis în iunie 1917 împreună cu Pantelimon Erhan în Basarabia de guvernul provizoriu al lui Kerenski, pentru a încuraja schimbările revoluţionare, dar nu pe baze naţionale, ci sociale, ambii fiind iniţial ostili separării de Rusia şi apropierii sau unirii cu România.

La 2/15 decembrie Sfatul Ţării proclamă Republica Democratică Moldovenească Autonomă în cadrul Federaţiei Ruse, iar la 24 ianuarie/6 februarie 1918 se trece la o nouă fază, superioară, Republica Moldovenească Independentă.

Preşedintele Republicii era Ion Inculeţ, iar guvernul, numit Consiliu de directori, îl avea în frunte pe Pantelimon Erhan, apoi pe Daniel Ciugureanu.

În iarna anilor 1917-1918, Republica Moldovenească traversa o profundă criză politică, socială şi naţională.

Guvernul sovietic, prezidat de Lenin, refuză să-i recunoască Basarabiei dreptul la autodeterminare. Mai mult, cu ajutorul trupelor ruseşti aduse în Basarabia din Odessa şi Ţările Baltice, încerca să pună din nou stăpânire pe ea şi să instaureze puterea sovietică.

La 5 ianuarie, trupele ruseşti, împreună cu formaţiunile bolşevice înarmate, ocupă Chişinăul, instalând un comandament numit Frondotel, constituit din elementele cele mai corupte, fugite de pe front, unii dintre ei foşti deţinuţi de drept comun. Se fac arestări şi chiar condamnări la moarte ale unor deputaţi din Sfatul Ţării.

Membrii Consiliului Director erau împrăştiaţi în toată ţara. Sunt arestaţi membrii Comisiei interaliate pentru aprovizionarea armatei. Şeful Statului Major al trupelor bolşevice din Chişinău declara la 13 ianuarie 1918: „Ne gândim să lichidăm astăzi-mâine Sfatul Ţării şi Directoratul”.

Armistiţiul încheiat la 5 decembrie 1917 la Brest-Litovsk între Rusia Sovietică şi armatele Germaniei şi Austro-Ungariei a sporit haosul din armata rusă, declanşat de revoluţia bolşevică, dar şi dezastrul produs în retragerea ei în descompunere şi debandadă asupra Moldovei şi Basarabiei la dimensiuni greu de imaginat.

Armatei ruse în retragere de pe front i s-au alăturat grupuri bolşevice înarmate, ce terorizau populaţia Basarabiei, dând foc la proprietăţi, asasinând pe burjui – proprietari şi arendaşi. Au fost distruse şi incendiate toate conacele şi instalaţiile moşierilor din judeţele Hotin, Bălţi şi Ismail. Pârjolul de întindea spre centrul Basarabiei.

Situaţia din Basarabia devenea tot mai gravă. Blocul Moldovenesc, văzând că numai prin forţe propii apărarea nu mai putea fi asigurată, a cerut ajutor militar României. Guvernul român, condus de Ion I. C. Brătianu, a hotărât să acorde ajutorul solicitat de Republica Moldovenească.

La 8 ianuarie 1918, patru divizii ale armatei române, comandate de generalul Ernest Broşteanu, au trecut Prutul. În ziua de 13 ianuarie 1918, armatele române intră triumfal în Chişinău, unde au fraternizat cu armata basarabeană.

Intrarea armatei române a fost primită de populaţie cu entuziasm greu de redat. Plângea lumea de bucurie la privirea ostaşilor români care, sub steagurile biruitoare de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, îşi făceau intrarea în capitala Basarabiei.

Generalul Broşteanu, cu armatele sale, a avut de aici înainte de dus multe lupte grele până ce au eliberat de bolşevici întreaga Basarabie.

Cu mari greutăţi au fost eliberate Tighina, Ismailul, Chilia, Vâlcovul, Cetatea Albă, Tiraspolul, Hotinul şi alte localităţi mai ales în sudul Basarabiei.

Dezarmarea trupelor sovietice aflate în Basarabia a atras replica dură din partea guvernului sovietic: după ce, la 1/14 ianuarie 1918, ministrul român de la Petrograd, C. Diamandy, şi membrii misiunii militare române au fost arestaţi, la 13/26 ianuarie a decis ruperea relaţiilor diplomatice cu România şi confiscarea tezaurului României aflat la Moscova.

În această atmosferă de mari frământări, dar de data aceasta şi de mare entuziasm naţional, s-a ajuns la istorica zi de 27 martie 1918 când Sfatul Ţării a decis unirea Basarabiei cu România.

„Republica Moldovenească (Basarabia) – se arată în declaraţie – în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”.

Actul de unire a Basarabiei cu România, elaborat şi votat la Chişinău, urma să fie ratificat de Ţara Mamă.

Prin Decretul nr. 842 din 8 aprilie 1918 dat la Iaşi, regele Ferdinand a promulgat votul dat în Sfatul Ţării şi astfel s-a consfinţit unirea definitivă a acestei provincii româneşti cu patria mamă.

Prof. univ. dr. Ioan Bojan
Ziarulfaclia.ro

Stephen Wiltshire - arhitect

 

 

 Stephen Wiltshire  traieste in Londra si este un star printre arhitecti. Porecla lui este "Omul Camera". Steven sufera de autism. Traieste intr-o lume a sa, fiindu-i extrem de greu sa comunice cu restul oamenilor. A rostit primele cuvinte abia la varsta de cinci ani. Cand avea 11 ani a desenat o panorama perfecta a Londrei dupa ce o privise o singura data intr-o plimbare cu elicopterul. Chiar si numarul de ferestre de la fiecare cladire era corect in desenul sau. De atunci, a uimit intreaga lume cu talentul spcial pe care il are, desenand panorame incredibil de exacte si detaliate ale celor mai mari orase din lume cum: Tokyo, Hong Kong, Madrid, Roma.

In filmul de mai jos, Stephen deseneaza panorama Romei. E prima data cand vede orasul de la inaltime. Dupa un zbor cu elicopterul de 45 de minute, Stephen va trebui sa deseneze o imagine panoramica de 5 metri a centrului istoric a orasului. Are trei zile la dispozitie. 

Trei zile in care Stephen va trebui sa deseneze din memorie mii de detalii: stradutele mici si serpuitoare, balcoanele si ferestrele tuturor caselor, fiecare coloana si arcada a Coloseumului, Catedralei Sf Petru si multe altele. Pare de-a dreptul intimidant sa te afli in fata unei planse goale de 5 metri si sa fie nevoie sa desenezi Roma din memorie. Insa nu si pentru Stephen. Acesta isi incepe desenul asa cum am face-o toti: de la Catedrala Sf Petru, dar fara sa faca niciun fel de schite sau ciorne.

Nu isi imparte plansa in mai multe planuri. Imaginea panoramica exista deja in mintea sa, toate proportiile, toate strazile, toate detaliile. La sfarsitul celei de-a doua zile Stephen este la jumatatea operei sale. Trei zile a umplut plansa desenand meticulos fereastra dupa fereastra, bolta dupa bolta. De face toate astea? Simplu: pentru ca ii place sa fie laudat si aplaudat pentru arta sa. 

Dupa ce si-a terminat desenul, specialistii il analizeaza pentru a vedea exact cat de precisa este capacitatea lui de a memora o priveliste pe care a vazut-o o singura data. In cazul Catedralei Sf Petru, Stephen a avut o acuratete impresionanta. Apoi s-a analizat daca nu cumva dealul pe care este construita Roma ar trebui sa fie reprezentat mai ridicat in panorama lui Stephen. Si de data aceasta, Stephen a vazut imaginea corecta. De la 305 metri inaltime, dealurile apar privitorului aproape plane.

In cazul Panteonului s-au gasit unele neconcordante minore in cazul acoperisului, insa restul constructiei, la fel ca numarul coloanelor, este cat se poate de corect. Si, spre uimirea tuturor, Stephen a reusit sa deseneze una dintre cele mai complexe cladiri, Coloseumul, atat de precis incat este varianta trasa la indigo a realitatii. Dar nu numai in cazul cladirilor mari desenul lui Stephen a fost fara cusur. Acesta a reusit sa reprezinte cu acuratete fiecare strada si fiecare casa, iar daca ar fi avut mai mult timp, ar fi adaugat si mai multe detalii. Talentul sau este cu adevarat uimitor.

Si e forma prin care a ales el sa comunice cu lumea.
avocatnet.ro

Vitaminele, un pericol pentru organism?

Vitaminele consumate chiar si cu moderatie, pe baza unei scheme preventive proprii, pot fi periculoase pentru cei care le iau in doze zilnice, oameni care spera ca luand aceste comprimate isi vor mentine sanatatea si chiar vor tine la respect cancerul. In Statele Unite, tara mare consumatoare de vitamine si multivitamine, exista cel putin 50 de studii diferite ale caror autori sustin ca un consum zilnic de pastile nu va aduce nimic bun acelor persoane.

Unii experti compara pasiunea pentru vitamine a americanilor cu aruncatul banilor pe geam, dar asta nu opreste America sa cheltuiasca aproximativ 28 de miliarde de dolari anual pentru a-si mentine consumul de vitamine si suplimente naturiste. In unele cazuri, acest consum se traduce prin cheltuirea banilor numai pentru a-ti periclita sanatatea.

„Ca americani, suntem convinsi ca mai mult inseamna mai bine, dar nu si in acest caz",

afirma Dee Sandquist, dietetician si expert al Academiei de Nutritie si Dietetica din New York.

Vitamine foarte populare, consumate in doze zilnice pe intregul mapamond, s-ar putea dovedi a fi generatoare de probleme si nu solutia lor. Iata trei dintre ele, vedetele dietei oamenilor care tin cont de faptul ca este mai bine sa previi decat sa tratezi:

Vitamina E

Scepticii suplimentelor de vitamine recurg, foarte des, la argumentul oferit de actiunea vitaminei E, considerata, pana nu demult, drept un preparat promitator in lupta impotriva cancerului. National Cancer Institute din SUA era atat de increzator in proprietatile curative ale vitaminei E in combaterea cancerului la prostata, incat a finantat un studiu menit sa testeze aceasta teorie. In loc sa confirme sperantele, studiul a scos la iveala ca barbatii care iau aceasta vitamina sunt cu 17% mai susceptibili sa se imbolnaveasca de cancer la prostata decat cei care nu o consuma.

Este recomandat ca vitamina E, esentiala in sistemul imunitar si in comunicatia intracelulara, sa fie obtinuta din consumul de alimente care o contin in cantitati mari, pentru a fi asimilata natural de organism. Astfel, germenii de grau, semintele de floarea soarelui si brocoli asigura doza necesara – si benefica – de vitamina E. In cazul cand este introdusa in organism prin doze mari de pastile, efectele nu vor fi deloc pozitive.

Vitamina A

Vitamina A confera morcovilor reputatia de leguma care ajuta la imbunatatirea vederii. Continuta atat in produsele din plante, cat si in cele de origine animala, este importanta pentru reproducere, sanatatea oaselor si functiile sistemului imunitar. Suplimentele vitaminizate pe baza de vitamina A sunt esentiale pentru persoanele care sufera de anumite afectiuni, cum ar fi cele vinovate de blocarea absorbtiei grasimilor, boala Crohn si probleme de pancreas.

Dar acumularea de vitamina A in organism poate duce, cu timpul, la probleme serioase la ficat, la nastere si ale sistemului nervos central. O varianta de vitamina A, numita beta-caroten, este un probabil aliat in prevenirea cancerului, dar numai obtinuta prin consumul alimentar, pentru ca sub forma de pastile, pare sa induca efectul contrar. In special fumatorii sunt expusi suplimentar riscului de cancer la plamani. Un expert in nutritie, Gerard Mullin, de la Spitalul John Hopkins, s-a ocupat de pacienti cu fibroza ficatului, dobandita din cauza supradozelor de vitamina A.

„Oamenii credeau ca lupta impotriva infectiilor luand doze mari, zilnice. Nu stiau cat poate fi de periculoasa asimilata in cest fel."

Vitamina C

I se atribuie mari merite in combaterea infectiilor, fiind consumata in mega-doze, mai ales daca este cu aroma de portocale. Vitamina C pare sa fie regina farmaciilor de acasa. In vreme ce in doze asimilate pe cale naturala sustine functiile imunitare, consumul de „buline" C ca o cale de combatere a racelilor nu este sustinut si de studiile stiintifice. Totusi, fiind solubila in apa, vitamina C poate fi eliminata pe cale naturala chiar daca este luata in exces, fara a cauza mari probleme. In doze foarte mari, poate provoca aparitia pietrelor la rinichi. Gerard Mullin atrage atentia ca

„orice cantitate mai mare de 500mg pe zi poate fi suficient pentru crearea de probleme."

Majoritatea expertilor recomanda persoanelor sanatoase sa nu depaseasca o doza rezonabila de vitamine consumate zilnic. In cazul pastilelor, mai mult nu inseamna obligatoriu „mai bine".

roportal

Chec rapid, pufos si aromat cu cacao si crusta crocanta de nuci

Un chec minunat pentru ati implini moftul de dulce, se face repede e foarte simplu de facut, aromat, pufos si gustos :D !

Ingrediente:

• 100 gr. faina
• 4 oua mari
• 4 linguri rase cacao 
• 120 gr. zahar 
• 1 plic de zahar vanilat
• 1 praf de copt
• 1 mana de stafide
• 1 lingura seminte de mac, 1 mana de migdale si 1 mana de alune de padure prajite si zdrobite 
• 1 lingura gem de capsuni
• 1 fiola de esenta de migdale

Mod de preparare:

1. Ungeti o tava pentru chec cu unt moale si o infainati.
2. Mixati ouale cu zaharul si zaharul vanilat ~8,10 minute pana se albesc ca o crema, spre sfarsit adaugati si esenta de migdale.
3. Adaugati stafidele, apoi faina cernuta cu praful de copt in trei ture, de fiecare data, incorporand-o cu miscari incete, dar sigure cu o spatula de silicon.
4. Impartiti compozitia in doua parti egale si in una din ele adaugati cacao cernuta, o incorporati si pe ea cu spatula, dupa care le impreunati cele doua compozitii si cu gemul de capsuni, amestecand de jos in sus pana obtineti o compozitie marmorata, nu insistati prea mult :).
5. Turnati in tava compozitia, presarati checul cu mac si cu nuci.
6. Dati checul la cuptor pe raftul din mijloc la 180 de grade C ( cuptor preaincalzit ) pentru 35 de minute.

Pofta mare !
Cititi alte retete pe blogul Clipe dulci http://anastassiacafe.blogspot.com/

Transalpina

Transalpina, sau DN67C, este cel mai inalt drum din Romania, punctul de maxima inaltime fiind la 2145 m, in Pasul Urdele. Soseaua a fost construita in Muntii Parang din Carpatii Meridionali si leaga orasul Novaci din judetul Gorj de Sebes din judetul Alba. Drumul este inchis pe perioada iernii, asemeni Transfagarasanului. Transalpina este mai inalta cu 103 metri decat Transfagarasanul, care atinge 2042 metri la Balea Lac.

Transalpina, cel mai inalt drum din Romania

Transalpina sau Drumul Regelui

Desi inceputurile constructiei acestui drum dateaza inca de pe vremea dacilor si a romanilor, el nu a fost asfaltat decat abia in 2009. In hartile de istorie este mentionat sub denumirea de coridorul IV strategic roman, fiind construit de romani in drumul lor spre Sarmizegetusa, in timpul razboaielor cu dacii. Ulterior, drumul a fost pietruit in timpul primului razboi mondial, apoi reconstruit de catre Carol al II-lea si dat in folosinta in anul 1935.

Din pacate, insa, Transalpina a fost uitata dupa aceea, devenind nepracticabila din cauza deteriorarii. Singurul avantaj a fost faptul ca zona si-a pastrat frumusetea salbatica, neatinsa de oameni si de civilizatie. La sfarsitul anului 2011, Transalpina era asfaltata aproape in totalitate, pentru ca in 2012, lucrarile sa se finalizeze complet.

Transalpina in Muntii Parang

Soseaua ce purta numele de "Drumul Regelui" leaga Transilvania de Oltenia si trece prin Muntii Parang, Valea Jiului si Valea Oltului si traverseaza localitatea Ranca. Traseul este deosebit de spectaculos, fapt ce atrage atat turisti romani, cat si din afara.

Iubitorii de munte, dar si cei care vor sa se delecteze cu peisaje care taie respiratia nu trebuie sa rateze Transalpina. Vizitatorii vor avea parte de 120 de kilometri de peisaje superbe, din care mai mult de 80 fiind dominati de salbaticia naturii, de panorame inaltatoare si de aer curat.

Soseaua se uneste cu cerul

Pentru a profita din plin de toate frumusetile pe care natura le poate oferi, se recomanda parcurgerea Transalpinei de la sud la nord. Imediat dupa satul Novaci vine statiunea Ranca, aflata la 1600 de metri altitudine. Portiunea de drum dintre Ranca si Obarsia Lotrului este cea mai spectaculoasa. De multe ori, plafonul de nori invaluie drumul, dand impresia ca soseaua se uneste cu cerul.

Statiunea Ranca

Atat iarna, cat si vara, turistii se opresc cu siguranta la Ranca. Statiunea de schi este dotata cu cateva partii atat pentru incepatori, cat si pentru schiorii de nivel mediu, cu teleschi si cu telescaun. Pentru ca, in timpul iernii, Transalpina este inchisa circulatiei, accesul pana la Ranca se face pe straseul DN67C Bengesti (Gorj)-Sugag (Alba). Iubitorii sporturilor de iarna pot schia sau pot inchiria snowboard-uri si snowmobil-e. In timpul verii, plimbarile cu ATV-ul, bicicleta si motocicleta, expeditiile 4X4 si parapanta sunt la mare cautare.

Drumul lasa in urma Varful Iezer, trece pe langa platoul de langa Lacul Muntiu, apoi coboara spre Obarsia Lotrului.

Transalpina invaluita de nori

Acces si cazare

Accesul spre Transalpina se poate face fie dinspre Novaci prin soseaua Tg. Jiu-Horezu, iar dinspre Obarsia Lotrului, prin Valea Oltului-Brezoi-Voineasa-Obarsia Lotrului, fie prin Petrosani-Obarsiile Lotrului. Pentru un plus de spectaculozitate, turistii sunt indemnati sa aleaga primul traseu. Pentru turistii din capitala, legatura cu Novaci se face prin Autostrada Bucuresti-Pitesti-Rm Valcea-Horezu. O alta varianta este Bucuresti-Pitesti-Rm Valcea-Voineasa-Obarsia Lotrului.

Harta soselei Transalpina, intre Novaci si Sebes

roportal

O poveste de post

Cine nu a ajuns in cimitirul Manastirii Sihastria niciodata, trebuie sa-si treaca drumul in plan. Am ajuns intr-o dimineata de vara, cu racoare si roua, manata de cele trei cancere cu care lupta, in acelasi timp, familia mea. Am lasat manastirea in spate, dupa ce ne-am tulburat de peretii pe care scria "aici nu se manaca carne; cine va manca, va fi afurisit", si am luat-o pieptis catre un mic deal. Eram primii vii dintr-un cimitir in care nu poti sa ramai de tot, decat daca esti sfant. La fiecare mormant ardea cate o candela, si unde iti intorceai ochii, vedeai flacarui palpaind.

Pentru ca stiam din cartile manastirii toate figurile care se nevoisera la Sihastria, am zburdat printre cruci ca sa-i salut pe toti batranii mei dragi si nepretuiti. Parintele Ioanichie Moroi, poate cel mai viteaz si smerit barbat care a calcat pamantul sfant al Sihastriei, ma privea sugubat dintr-o poza ovala. Parintele Cleopa, care am regretat mereu ca a murit inainte sa se nasca dragostea mea pentru Hristos, m-a intampinat cu barba lui alba de pe copertile de carti. Cand ma aplecam mai bine sa citesc fetele de pe cruci, aud in spate un glas:

- "Undi - i Parintili Ioanichii Balan?

Am tresarit, de parca ma prinsese de fusta o mana ivita brusc din pamant. Era o babuta gheboasa, uscata, cu ochi spalaciti, ca doua albastrele trecute si plina de zvac. Nu m-as fi mirat sa faca roata intre doua morminte si sa se aseze langa noi in spagat. Probabil ca inlemnisem de tot si n-am reusit sa-l indic pe Ioanichie al ei, pentru ca a repetat:

- "Undi - i Paritili Ioanichii, ca am o vorba sa-i spun!

Am luat-o de bratul invelit intr-un pullover negru/kaki, cum avea si bunica mea si am dus-o la crucea sub care statea cronicarul tuturor sfintilor din tintirim.

Eram prea uimita de batranica, asa ca m-am asezat pe langa ea, facandu-mi de lucru la o alta adresa.

- "Parinti Ioanichii, de-amu vin si eu la tini. Ti rog sa nu ma lasi si sa ma astepti, ca grozav mi-i di frica." I-a mai spus ea ceva, dar era un secret spus in soapta.

Am asteptat-o sa termine si am tinut-o de brat, sa nu-mi scape:
- "Il cunoasteti pe Parintele Ioanichie?
- Da’ cum nu? Era duhovnicul meu.

Doamne, ma uitam la ea ca la un dinozaur.
- Si cum era ca duhovnic?
- Da’ cum sa fie? Era asa di buuuun. Ti lua di jos, di undi erai si ti ducea cu binisorul sus.
- Ce fel de viata ati avut?
- Grea! Am ramas vaduva la 30 de ani cu 3 copchii. Casa mea era ultima casa din sat si tari greu am muncit pentru ei. Da’ acuma nu sunt vrednica di cat di bini au ajuns.
- Si nu v-a fost greu sa-i cresteti?
- Da ci, eu i-am crescut? Dumnezau i-a crescut. Eu doar am avut grija di ei."

Aveam un clocot de plans care urca pana sus. Imi doream din toata inima sa nu fie o baba maidaneza si sa-mi ceara la un moment dat ceva. Era prea frumos ca sa fie si adevarat si putea fi un text bun pentru cersit. Si cand ma gandeam ca ultimul mitic, babuta mea se intoarce brusc pe calcaie (v-am spus ca era sprintena foc) si-mi spune:

- "De-amu eu plec, ca sa mai prind oleaca di la slujba!"

Si ca o fetiscana cu gheb, s-a indepartat de noi intr-o secunda. Ma uitam dupa ea ca-n transa. Si parca simtindu-ma, s-a intors brusc, m-a privit in ochi (desi nu vedea sa citeasca pe cruci) si mi-a spus:

"Poati ni videm la usa raiului ...." Si s-a dus!

Am hohotit pe un mormant pana a inceput sa se umple de lume. Jumatatea mea a filmat-o de la ceva distanta, dar n-am avut puterea s-o vad pana acum. Am o senzatie dureroasa ca nu era o batranica oarecare. Peste un an, l-am nascut pe Nectarica, cel de-al treilea copil. Una dintre cele mai mari rugi este sa nu se implineasca si partea cu ultima casa din sat!

Ce ma tine oarecum intr-un echilibru, este ca fiul cel mic a venit in viata noastra dupa ce m-am rugat Sfantului Nectarie sa-l lase pe tatal copiilor mei in viata. Si pentru ca Sfantul Nectarie este grabnic ajutator, si-i scoate din prapastie pe toti cei care il roaga ca si cum ar fi viu, in viata noastra s-a intamplat o minune. Unde medicii s-au indoit, Sfantul Nectarie a intarit; unde medicii au declarat cazul inchis, s-a aplicat minunata vorba: “Semnatura Lui este imposibilul!”

Acum, copiii nostri au si mama si tata. Iar Petru Nectarie a adus in viata noastra toate bunatatile raiului. Este cel mai dragalas si cuminte copil si de cate ori il privesc innebunita de dragul lui, ma uit la cel mai iubit dintre pamanteni si nepamanteni. Petru Nectarie este curcubeul din viata noastra, care nu poate sa insemne decat ca bunul Dumnezeu nu ne va mai trimite potop.

Pentru ca este prima saptamana de post, am simtit nevoia sa impartasesc povestea din cimitir si sa spun ca Dumnezeu nu este imposibil de gasit, cum am crezut inainte sa ma gaseasca El. Mai greu este de pastrat si de multumit, pentru ca acum stii ce aseptari are de la tine. Si, cel mai important, este primul prilej in care marturisesc public sprijinul Sfantului Nectarie. Va doresc tuturor, un post cu folos!

Otilia Sava

  avocatnet.ro

Imbratisarea

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată 
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi, 
pe care-o lasă să-l străbată. 

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, în trecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

NICHITA STANESCU

Cimitirul Vesel de la Sapanta

Cimitirul Vesel de la Sapanta este una dintre cele mai importante obiective turistice din Romania. Plasat in satul Sapanta din judetul Maramures, cimitirul este celebru pentru coloritul viu al mormintelor si al crucilor, prin picturile naive care le infrumuseteaza si prin epitafurile amuzante inscriptionate pe cruci. Este unic prin autenticitatea si creativitatea sa, prin transmiterea obiceiurilor dacice conform carora moartea nu este un sfarsit tragic, ci un moment de bucurie prin prisma apropierii de zeul suprem, Zamolxis.

Cimitirul Vesel de la Sapanta

Obiectivul demn de vizitat este pozitionat intr-o zona turistica prin natura ei. Maramuresul cu manastirile, bisericile din lemn si relieful sau incantator atrage turistii de pretutindeni.

Cimitirul Vesel de la Sapanta are mai bine de 800 de cruci pictate

Cimitirul Vesel de la Sapanta a fost fondat la mijlocul anilor '30 si este produsul exclusiv al artistului popular Stan Ion Patras si, mai tarziu, al ucenicului sau, Dumitru Pop Tincu. Patras a fost sculptor, pictor si poet al carui talent a dat nastere acestei opere de arta unice. Mai bine de 800 de cruci au fost create de artist de-a lungul a 50 de ani de activitate, pastrand vie amintirea satenilor care au trecut in nefiinta. In 1977, Patras inceteaza din viata, iar munca sa este preluata de Dumitru Pop Tincu.

Stan Ioan Patras, creatorul Cimitirului Vesel de la Sapanta

Crucile din Cimitirul Vesel de la Sapanta sunt confectionate din lemn de stejar si sunt pictate si inscriptionate manual. Partea superioara a crucii este decorata cu un basorelief reprezentativ pentru un anumit moment din viata celui decedat. Scenele, in principiu extrem de simplu redate prin picturi naive, sunt fie imagini ale femeilor torcand, tesand, framantand paine, sau ale barbatilor ocupandu-se cu muncile de zi cu zi, precum taiatul lemnelor, aratul pamantului, ingrijirea animalelor etc.

Cruce din Cimitirul Vesel de la Sapanta

Epitafurile fac senzatie printre vizitatori

Culoarea predominanta a crucilor este asa numitul Albastru de Sapanta, alaturi de care sunt folosite culori vii prezum verdele, galbenul sau rosul. Piesa de rezistenta o reprezinta faimoasele epitafuri inscriptionate pe cruci, nimic altceva decat versuri satirice reprezentative pentru viata, personalitatea si obiceiurile decedatului.

Epitaf pe crucea din Cimitirul Vesel de la Sapanta

Poeziile sunt scrise la persoana I si sunt presarate de umor, spontaneitate si sinceritate. Dintre epitafurile care fac senzatie printre vizitatorii cimitirului:

De cu tanar copilas

Io am fost Stan Ion Patras,

Sa ma ascultati oameni buni

Ce voi spune nu-s minciuni.

Cate zile am trait

Rau la nime n-am dorit,

Dar bine cat am putut

Orisicine mi-a cerut.

Vai saraca lumea mea

Ca greu am trait in ea

Sub aceasta cruce grea

Zace biata soacra-mea

Trei zile de mai traia

Zaceam eu si cetea ea

Voi care treceti pa aici

Incercati sa n-o treziti

Ca acasa daca vine

Iarai cu gura pa mine

Da asa eu m-oi purta

Ca-napoi n-a inturna

Stai aicea draga soacra-mea

Acces si cazare

Cimitirul Vesel de la Sapanta poate fi vizitat zilnic intre orele 10.00-18.00, contra unei taxe in valoare de 2 lei pentru copii si 4 lei pentru adulti. Turistii trebuie sa stie ca accesul la Cimitirul Vesel de la Sapanta se face pe Drumul National 19, satul aflandu-se la circa 18 kilometri distanta de Sighetu Marmatiei.

Basorelief in Cimitirul Vesel de la Sapanta

Cazarea nu pune probleme in zona. Exista o multitudine de pensiuni care asteapta turistii, oferindu-le serviciile de cazare si masa la preturi accesibile. Vizitatorii pot alege sa vada si alte puncte de atractie: Casa Mesterului (casa memoriala a artistului Stan Ion Patras), Manastirea Sapanta-Peri, Pastravaria de la Sapanta sau, putin mai departe, Ocna Sugatag.

roportal.ro