Are 1.200 de magazine, un patinoar de talie olimpica, un acvariu care
gazduieste 250 de specii acvatice, cel mai mare magazin de incaltaminte
din lume, parcuri tematice, 14.000 de locuri de parcare, 22 de sali de
cinema si chiar un simulator de Boeing 737: Dubai Mall nu este un centru
comercial ca multe altele, ci mai curand un sit turistic. Figurand in
Guinness Book pentru ca are cea mai mare suprafata comerciala din lume,
el echivaleaza ca marime cu 50 de terenuri de fotbal. "Un oras intr-un
oras", cum il descrie Mohammed Alabbar, presedintele societatii Emaar,
care a creat acest mastodont dedicat shopping-ului, citat de CNN.
Deschisa in 2008, dupa patru ani de lucrari, constructia - care a
necesitat o investitie de 14,5 miliarde de euro -, primeste circa 75
de milioane de vizitatori pe an! Aceasta adevarata provocare logistica
necesita peste 20.000 de angajati, echivalentul unei mici armate. Ca
termen de comparatie, in 2012, Turnul Eiffel a primit "doar" un pic
peste 6 milioane de vizitatori, conform ministerului francez al
Turismului, iar imensul complex Disney World, din Orlando, Florida, a
fost vizitat in aceeasi perioada de 17 milioane de persoane, conform
Globometer, care mai estimeaza ca Times Square, din New York, nu a fost
vizitat "decat" de 35 de milioane de persoane anual.
Ahmen Hussein, responsabil cu curatenia pe timpul noptii a incredibilului sit turistic, evidentiaza "provocarea" pe care reprezinta sarcina de a face sa straluceasca suprafata de 1 milion de metri patrati a Dubai Mall in doar "cinci sau sase ore", mai ales in timpul week-end-ului, cand centrul isi inchide portile la miezul noptii. "Incercam sa facem totul pentru a mentine acest loc prestigios si respectat", afirma Mohammed Alabbar.
manager.ro


0 comentarii:
Trimiteți un comentariu