Un
împarat a prins un tânăr supus care vâna pe domeniul lui. L-a aruncat
în temniţă şi i-a spus că-l va elibera dacă va raspunde la intrebarea:
Ce vrea de fapt femeia?
Tânărul
şi-a chemat şi şi-a
întrebat mama, sora, verişoara, vecina, dar nici una n-a putut să-i dea
un răspuns corect. În fine a chemat şi o vrajitoare bătrână şi urâtă.
Aceasta i-a promis că-i spune răspunsul corect cu condiţia că după ce va
fi eliberat o va lua de soţie.Neavând altă soluţie, tânărul a acceptat.
Răspunsul dezvăluit de vrăjitoare a fost: Femeia, de fapt, doreşte să
fie stăpâna propriei sale vieţi. Împăratul l-a eliberat imediat. A urmat
nunta şi
noaptea nunţii. Însă nu mică i-a fost mirarea când în pat a găsit o
fată tânără şi deosebit de frumoasă care i-a spus: Pentru că te-ai ţinut
de cuvânt, jumătate de zi voi fi bătrână şi urâta iar cealaltă jumătate
voi fi ca acum. Urmează ca tu să alegi în care jumătate de zi sa fiu
tânără şi în care să fiu bătrână. Tânărul căzu pe gânduri: să râdă toti
de el văzându-l cu o bătrână şi urâtă iar noaptea să petreacă cele mai
plăcute clipe alături de o tânără fermecătoare, sau să se plimbe ziua cu
cea mai frumoasa fată printre oameni iar noaptea … În cele din urmă
tânărul i-a spus să aleagă ea cum crede că e mai bine.Imediat a venit
şi răspunsul: Voi fi tot timpul tânără şi frumoasă pentru că am găsit
bărbatul care mi-a dat libertatea de a fi stăpână pe propria mea viaţă.
Morala : NU CONTEAZĂ DACĂ O FEMEIE E FRUMOASĂ SAU URÂTĂ, ÎN FOND FIECARE E O VRĂJITOARE.



0 comentarii:
Trimiteți un comentariu