Yahoo îşi va închide, până pe 19 august, serviciul de poştă electronică
din China, potrivit unui anunţ făcut vineri de compania americană,
informează Sky News.
Asfel, până pe 19 august, utilizatorii serviciului de poştă electronică
al filialei din China a companiei Yahoo trebuie să se înregistreze pe
AliCloud, o reţea a companiei chineze Alibaba, pentru a preveni ştergea
conturilor lor.
"Vom oferi utilizatorilor noştri câteva opţiuni pentru a face această
tranziţie cât mai uşoară cu putinţă, iar utilizatorii China Yahoo vor
avea la dispoziţie patru luni pentru a-şi muta conturile de e-mail", au
declarat oficialii grupului Yahoo.
Decizia a fost luată în contextual în care cota serviciului Yahoo Mail
în China a scăzut în favoarea companiilor locale care furnizează
servicii de poştă electronică, lider fiind QQ.
De asemenea, portalul de ştiri al Yahoo China are rivali puternici, mult
mai populari, precum QQ, Sina şi Sohu, potrivit South China Morning
Post.
Decizia grupului Yahoo de a-şi închide serviciul de e-mail din China
vine în contextul în care, în septembrie 2012, Alibaba Group China a
finalizat preluarea a jumătate din participaţia de 40% deţinută de Yahoo
la companie. Tranzacţia, în valoare de 7,6 miliarde de dolari, a făcut
parte dintr-o înţelegere care permitea gigantului de comerţ online din
China să răscumpere şi restul titlurilor deţinute de Yahoo, după cum
informa la momentul respectiv Wall Street Journal.
Yahoo a primit pentru participaţia de 20% cedată Alibaba 6,3 miliarde de
dolari şi acţiuni preferenţiale de 800 de milioane de dolari. La
această sumă s-au adăugat alte 550 de milioane de dolari pentru
schimbări în acordul companiilor de licenţiere de drepturi de autor.
Compania chineză, care a ajuns în mai 2012 la un acord cu Yahoo pentru
preluarea pachetului de acţiuni, a delistat, în urma unor achiziţii de 3
miliarde de dolari în iunie 2012, platforma de e-commerce Alibaba.com.
Yahoo a preluat participaţia de 40% la Alibaba în 2005 pentru 1 miliard
de dolari şi vânzarea operaţiunilor Yahoo China către Alibaba Group.
Miliardarul chinez Jack Ma şi Alibaba au încercat din 2010 să răscumpere
pachetul de acţiuni de la Yahoo!. Relaţia dintre cele două companii a
fost tensionată, din cauza mai multor divergenţe care au pornit de la
poziţionarea Yahoo în sprijinul Google în disputa dintre gigantul
căutărilor online şi guvernul chinez privind cenzura pe internet.
În acelaşi timp, managementul Yahoo a fost criticat dur de acţionari în
ultimii ani pentru că nu a luat măsuri ferme de revigorare a declinului
veniturilor din publicitate online în urma ascensiunii rivalilor Google
şi Facebook. În acest sens, majoritatea încasărilor obţinute din
tranzacţia cu Jack Ma urmau să revină acţionarilor Yahoo.
Activele asiatice ale Yahoo - participaţia la Alibaba şi pachetul de 35%
la Yahoo Japan controlat în parteneriat cu grupul telecom Softbank Corp
- erau considerate de specialişti cele mai valoroase deţineri ale
companiei.
gandul.info
Yahoo îşi închide serviciul de e-mail din China
01:00. Alibaba,China,yahoo - No comments
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu