Se afișează postările cu eticheta stres. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta stres. Afișați toate postările

Stresul si insomnia!



Viata de zi cu zi ne da nenumarate motive de stres sau depresie. Sigur ca, daca ai picat examenul de sofer sau pe cel de bacalaureat ori daca te-a parasit iubitul, nu poti sa bei un ceai si sa stergi necazul cu buretele. Dar starea de nervozitate izvorata din motive banale sau chiar nedetectabile o putem estompa prin terapii simple, oferite de natura. Din nelinistea noastra de peste zi ne alegem si cu un somn agitat ori foarte scurt. Putem sa bem un ceai, cu regularitate, cand se apropie ora culcarii. Avem de unde sa alegem, exista multe plante cu renumele de leac impotriva depresiei si a anxietatii.

Passiflora. E planta cea mai folosita in tratarea insomniei. E un calmant de nadejde. Uscata, facem ceai din ea, dar o gasim si sub forma de picaturi sau capsule. O consumam zilnic. rezultatele nu apar cat ai bate din palme, dar dupa cel mult o luna sunt remarcabile si de durata.

Macul salbatic. Din florile lui rosii facem un decoct (turnam peste cateva flori o cana de apa clocotita). Il bem indulcit cu miere. Ajuta la calmare si la somn.

Talpa gastei. Trei linguri le dam in clocot in apa care intra intr-o cana, inainte de culcare.

Valeriana. Se mai numeste si odolean. Din radacina de valeriana facem infuzie, o lingurita la o cana de apa. O bem inainte sa ne culcam. Pe langa faptul ca lupta impotriva tulburarilor de somn si a anxietatii, e de ajutor in imbunatatirea dinamicii sexuale.

Florile de tei. Un ceai extrem de raspandit. O cana inainte de culcare, foarte bun calmant.

Sunatoarea. E folosita din vechime, in terapiile populare, avand bune rezultate in echilibrarea emotionala. Nu mai mult de doua saptamani sunt necesare pentru imbunatatirea starii de depresie si capatarea increderii in fortele proprii. Sunatoarea e planta optimismului! Zilnic, extract sau pulbere de sunatoare!

Angelica. Avem ocazia, cunoscand plante, sa vedem de unde vin unele nume de fete. Angelica e un tovaras de nadejde pentru cei incercati de depresii, care n-au chef de viata si o vad in cenusiu.
Maghiranul. Nu trebuie sa fii oltean ca sa-l consumi, ci doritor de un somn mai bun: doua cani de infuzie pe zi, o lingura de maghiran la o cana.

Busuiocul. E ruda de gradul intai cu sunatoarea, in medicina populara. Revigoreaza tonusul psihic, face organismul mai rezistent la stres. Chiar si mirosul sau e datator de optimism. Nu degeaba exista cantecul acela cu busuiocul pus in par...

Roinita. E remediul celor cazuti in butoiul cu melancolie. O consumam sub forma de ceai, ne va linisti si relaxa.

Pelinita. Combate depresia, creste tonusul psihic. Pelinita, planta medicinala foarte populara pe plaiurile noastre, e un neobosit stimulent al sistemului nervos.

Isopul. Atrage somnul in timpul noptii si alunga somnolenta in timpul zilei sau in perioada in care trebuie sa fim activi. Ne face sa lasam deoparte obsesiile care ne macina.

Paducelul. Doua cani pe zi, o lingurita la o cana, in infuzie. Recomandabil pentru cei cu insomnii. 


flu.ro

Stresul la locul de munca

Stresul la locul de munca iti poate afecta puternic viata. Este o boala din ce in ce mai raspandita: potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, numai in Europa mai mult de 40 de milioane de oameni sunt afectati de aceasta stresul datorat locului de munca.
Stresul la locul de munca duce la disconfort sau disfunctionalitati la nivel fizic, psihic si/sau social. Stresul afecteaza comportamentul, emotiile, gandirea si starea fizica a oamenilor.
stres
Stresul la locul de munca are mai multe faze

Organismul trece prin trei faze:

  • faza de alarma: cand factorul de stres actioneaza asupra noastra;
  • faza de aparare a organismului;
  • faza de epuizare, cu efecte grave: adrenalina creste concentratia acizilor grasi liberi, colesterolul si trigliceridele; ritmul cardiac se accelereaza, apar frecvent dureri in piept, hipertensiune, tromboza, dureri de stomac, de cap sau musculare si, cel mai grav, stresul poate cauza moarte subita.

Cum poti diminua efectele stresului la locul de munca?

In primul rand, programandu-ne sarcinile de serviciu, in ordinea importantei lor: mai intai, ne apucam de cele care nu suporta amanare, lasand restul la urma.
stres
Sarcinile de serviciu trebuie prioritizate pentru a evita stresul

Cand simti ca lucrurile scapa de sub control, ia o pauza de cel putin 5 minute, in care sa nu te gandesti la jobul tau. Psihologii sustin ca diferitele tehnici de respiratie pot diminua starea de agitatie. De asemenea, un alt alergatul sau orice exercitiu fizic este benefic, mai ales daca este efectuat inainte de a merge la serviciu.
In momente de stres evita pe cat posibil sa intri in conflict cu colegii: in astfel de situatii, chiar si micile certuri se pot transforma intr-un factor de stres puternic. Gandeste-te la persoanele dragi tie, concentreaza-te asupra coltului tau de refugiu - o floare sau fotografia unei persoane iubite pe biroul tau.
stres
Conflictele de la serviciu cauzeaza mult stres

Dupa orele de munca, incearca sa te relaxezi cat mai mult. Uita de treburile de serviciu, iesi la o plimbare cu prietenii, nu te gandi la ziua de lucru de maine!

roportal.ro

Beneficii ale stresului

stres - sfatulparintilor.ro - foter_com
Multi oameni cred ca stresul este cea mai mare problema din viata lor. Exista numeroase studii care au legat stresul de acumularea kilogramelor in plus, atacuri de cord, pierderea parului etc. Oamenii de stiinta incearca sa gaseasca solutii la combaterea stresului. S-a incercat chiar gasirea unui vaccin care sa protejeze creierul de efectele stresului. In acelasi timp insa, sunt si cercetari care sustin ca stresul, de fapt, este bun pentru tine.
„Stresul este un lucru sanatos pentru ca iti ofera energia de care ai nevoie sa supravietuiesti. Fara el, oamenii n-ar avea sufieciena energie pentru actiunile lor”, sustine medicul Jacob Teitelbaum.

Considera adrenalina ca pe un mijloc care te intareste fizic si emotional pentru a iesi din situatiile stresante. Sentimentele de anxietate declanseaza reactia de lupta sau fugi care elibereaza cortizolul si andrenalina pentru un plus de energie. Astfel vei putea actiona atunci cand ai nevoie (spre exemplu sa alergi din fata unei masini care este pe cale sa te loveasca) sau iti vei imbunatati sistemul imunitar.
„Atunci cand stresul este in exces si dureaza pentru perioade lungi de timp, cand corpul nu-l elibereaza printr-o activitate fizica intensa sau printr-o reactie emotionala, abia atunci devine nesanatos”, sustine Teitelbaum. Prea mult stres este periculos pentru minte si corp.
Iata 7 beneficii ale stresului, la care nu te-ai fi gandit:

1. Te ajuta sa eviti raceala

Daca este stresat de faptul ca se apropie deadline-ul si inca nu ti-ai atins obiectivul, corpul tau va munci mai mult pentru a te mentine sanatos. Motivul este simplu: putin stres face ca sistemul imunitar sa te imbunatateasca ceea ce inseamna ca va lupta mai bine cu bacteriile si virusii. Corpul elibereaza cortizol, un anti-inflamator, ca reactie la stresul fizic si emotional, si astfel nivelul tau energetic creste, iar organismul devine mai rezistent la infectii. Insa, cand nivelul de stres este ridicat pentru o perioada prea lunga de timp, corpul nu mai elibereaza adrenalina si se poate imbolnavi usor.


2. Poate accelera recuperarea

Sa ajungi la cutit este stresant. Insa stresul pe termen scurt datorita operatiei poate lucra in favoarea ta ajutand oraganismul sa se vindece mai repede. „Schimbarile biologice care au loc in timpul unei perioade scurte de stres sunt modalitatea creierului de a pregati corpul pentru un lucru stresant care este pe cale sa aiba/a avut loc”, sustine doctorul Firdaus Dhabhar.
In natura ranile pot avea loc in situatii stresante, spre execumplu atunci cand o gazela este urmarita de un leu. Ideea este ca hormonul de stres (pe termen scurt) curge prin corp in anticiparea unui potential rezultat – precum gazela care a fost muscata insa a reusit sa scape – iar corpul este pregatit pentru vindecarea rapida care va avea loc. In aceste momente celulele imunitare incep sa circule prin corp, ajungand acolo unde este nevoie de ele pentru a vindeca rapid locul ranit.


3. Poate strange legaturile intre oameni

Chiar daca nu esti genul de persoana care imbratiseaza stresul, acesta te motiveaza sa interactionezi cu alte persoane. De fapt, s-a demonstrat ca stresul pe termen scurt creste nivelul de oxitocina, hormonul fericirii si al atasamentului. „Oxitocina inhiba productia hormonilor de stres precum adrenalina si reduce tensiunea arteriala prin dilatarea arterelor pentru a ajuta organismul sa scape de efectele negative ale anxietatii”, spune psihologul Kathleen Hall.
 

4. Accelereaza rezultatele vaccinului

Acele te sperie? Aceasta reactie iti poate face ca efectul vaccinului sa dureze mai mult. Cand cercetatorii au studiat soarecii stresati inainte de a le injecta substante imunizatoare au vazut ca au in corp un numar mai mare de celule T (celulele sistemului imun implicat in apararea organismului), iar efectul injectiilor dura cu pana la 9 luni comparativ cu grupul de soareci care nu erau stresati.

 

5. Imbunatateste memoria

Te-ai aflat vreodata intr-o situatie stresanta in care mintea iti functiona brici, mult mai bine decat de obicei? Acest lucru se datoreaza hormonilor aflati in cortexul prefrontal care ar determina memoria sa functioneze mai bine sau imbuntatesc abilitatea de a rezolva probleme.
In vreme ce unele studii au descoperit o legatura intre stresul cronic si dezvoltarea afectiunii Alzheimer, stresul acut imbunatateste memoria. Cobaii stresati, fortati sa inoate au obtinut rezultate mai bune la testele de memorie, comparativ cu semenii lor mai calmi.


6. Poate lupta impotriva tumorilor

In vreme ce stresul cronic, care te impiedica sa te odihnesti noaptea, scade sistemul imunitar si conduce la boala, stresul acut te ajuta in lupta impotriva cancerului de piele. Potrivit studiilor de laborator cobaii stresati expusi la raze ultraviolete au dezvoltat mai putine tumori decat soarecii calmi. Cercetatorii cred ca stresul le-a activat mai multe gene ale sistemului imunitar si directioneaza mai multe asfel de celule pentru a opri dezvoltarea tumorilor canceroase.



7. Imbunatateste rezistenta

Indiferent ca esti stresat din cauza pierderii locului de munca sau ca ai probleme in casnicie, aceste sentimente ti-ar putea schimba viata, intr-un mod pozitiv. „Cand te confrunti cu provocari vei deveni mai puternic si vei fi mai bine pregatit pentru a infrunta probleme noi in viitor”, sustine Mark Seery, profesor de psihologie la Universitatea Buffalo. (Sursa: Prevention.com)
 
sfatulparintilor.ro
 

Stres


Oamenii folosesc mereu cuvantul stres: se poate spune ca este un cuvant la moda, auzim mereu prieteni apropiati si colegi care se plang in legatura cu cat de stresati sunt si de numarul mare de prodese si activitati care „sunt generatoare de stres”. Dar ce inseamna asta cu adevarat? Cand este vorba despre stres, ideile gresite despre cauze, simptome si tratemente se intalnesc peste tot.

Iata cateva mituri populare despre stres:

Stresul este motivator

Cu totii credem ca putin stres este un lucru bun. Pana la urma se spune ca, emotiile de dinaintea unui examen ne fac sa muncim mai mult, iar stresul moderat de la munca ne impulsioneaza sa reusim. Dar, oare stresul este cel care ne motiveaza? Andrew Bernstein, autorul cartii „Miturile stresului” explica ca stimularea si angajamentul (stabilirea de obiective si demararea unor noi proiecte) sunt cele care ne motiveaza si nu stresul.
„Daca ai succes si esti stresat, ai succes in ciuda stresului si nu datorita lui”, sustine Bernstein.


Cateva pahare te ajuta sa te destresezi

Poate ca ar trebui sa te mai gandesti inainte de a consuma cel de-al doilea sau al treilea pahar de vin dupa o zi stresanta. Potrivit unui studiu din publicat in jurnalul Clinical Endocrinology and Metabolism, alcoolul stimuleaza, de fapt, eliberarea cotizolului – hormonul stresului. Mai mult, s-a descoperit ca alcoolul si stresul se stimuleaza unul pe altul – oamenii apeleaza la alcool sa scape de stres si stresul, in schimb, scade efectele consumului exegarat de alcool, potrivit unui studiu realizat la Universitatea Chicago.





 

Daca nu prezinti niciun simptom, stresul nu te afecteaza

Stresul se poate manifesta prin unele modalitati neplacute precum insomnia si acumularea de kilograme in plus, insa daca nu experimentezi aceste simptome nu inseamna ca stresul nu te afecteaza. De fapt, stresul este legat cu dezvoltarea unui numar de probleme de sanatate, precum boli de inima si cancer.
Persoanele care par neafectate, insa care traiesc in medii stresante, pot suferi brusc, un atac cerebral sau atac de cord la care stresul a contribuit din plin, spune medicul Kathleen Hall. Stresul poate conduce la un nivel ridicat al colesterolului sau diabet, desi simptomele sunt „tacute”.
„Acestia sunt ucigasi tacuti – credem ca putem gestiona stresul insa nu este asa. Daca esti mereu stresat, doar pentru ca nu prezinti niciun simptom nu inseamna ca nu esti afectat”, puncteaza Hall. 


Stresul te imbolnaveste de ulcer

Contrar credintelor populare, majoritatea ulcerelor nu este cauzata de stres ci de o bacterie din stomac, H. Pylori, care determina inflamarea zonei abdominale si a intestinelor. Desi stresul poate creste nivelul accidului din stomac care poate duce la probleme digestive, nu este principala cauza.


Stresul este inevitabil

In ciuda  a ceea ce multi cred, sa te simti stresat nu este inevitabil. Chiar daca nu ai puterea de a preveni aparitia situatiilor stresante, poti controla reactia la ele. Practicarea linistii mentale – concentrarea pe prezent – s-a demonstrat ca reduce reactiile la situatiile stresante si scade nivelul cotizolului din organism.
„Constientizeaza ce cauzeaza stresul. Astfel vei fi mai putin sensibil la stre pentru ca esti pregatit”, spune Hall.

sfatulparintilor.ro

Cum sa scapi rapid de stres




Cine nu-si doreste sa gaseasca o cale eficienta de a scapa de stres, mai ales in vremurile pe care le traim acum. Iata cateva sfaturi rapide cate te pot ajuta sa scapi de stres, recomandate de specialistii site-ului Amazingwomenrock.

1. Reflecteaza, mediteaza sau roaga-te.
2. Mergi la culcare devreme.
3. Trezeste-te mai devreme ca sa nu incepi ziua “in intarziere”.
4. Spune NU proiectelor care nu se incadreaza in orarul tau sau care iti compromit sanatatea mintala.
5. Imparte responsabilitatile.
6. Simplifica-ti viata.
7. Fa-ti timp pentru a face lucruri care iti plac sau pentru a merge in locuri care iti plac.
8. Ia lucrurile pe rand.
9. Separa grijile de ingrijorari. Daca o situatie este ingrijoratoare, reflecta asupra lucrurilor care depind de tine in rezolvarea problemei. Daca situatia nu depinde de tine, n-are sens sa te ingrijorezi.
10. Fa-ti buget si tine-te de el. Nu apela la cardul de credit pentru cumparaturile obisnuite.
11. Fa-ti rezerve. Trebuie sa ai intotdeauna la indemana rezerva cheilor de la masina, a cheilor de la casa si rezerve de bani la care sa poti apela la orice ora.
12. Tine-ti gura. Chiar si un simplu sfat poate genera o cantitate mare de stres de care sigur n-ai nevoie.
13. Fa in fiecare zi ceva pentru Copilul din tine.
14. Poarta tot timpul la tine o carte inspirationala pe care sa o poti citi in timpii morti (in autobuz, la o coada etc.)
15. Odihneste-te de cate ori ai ocazia.
16. Mananca corect.
17. Organizeaza-te si tine fiecare lucru la locul lui.
18. Daca mergi cu masina, asculta un CD care te ajuta sa-ti imbunatatesti calitatea vietii.
19. Noteaza-ti fiecare gand inspirational.
20. Petrece in fiecare zi cateva momente singur cu tine.
21. Ai o problema? Rezolv-o de cand e mica, nu astepta sa “explodeze”!
22. Fa-ti prieteni persoane calme si spirituale.
23. Nu uita ca drumul cel mai scurt dintre disperare si speranta este recunostinta.
24. Razi!
25. Razi si mai mult!
26. Invata sa ierti.
27. Fii dragut cu oamenii care nu sunt draguti cu tine.
28. Vorbeste mai putin si asculta mai mult.
29. Incetineste motoarele.
30. Aminteste-ti ca nu esti managerul general al universului.
31. De fiecare data cand mergi la culcare gandeste-te la un lucru pentru care esti recunoscator si despre care nu te-ai fi gandit niciodata ca ar trebui sa fii recunoscator.
32. Nu trai in viitor. Daca te ingrijorezi pentru ceva ce ar putea fi si n-o sa fie, ti-ai facut griji degeaba. Iar daca se intampla, te-ai ingrijorat de doua ori, si atunci, si acum.
sfatulparintilor.ro

Stresul la serviciu creste riscul unui infarct cu 23%



Potrivit unui studiu medical, munca in exces este bratara de aur (la picior). Oamenii cu joburi foarte stresante, care detin un control scazut in procesul de luare a deciziilor, prezinta un risc de infarct cu 23% mai mare decat ceilalti.


Multi oameni din zilele noastre, care traiesc intr-un ritm trepidant si sunt presati de problemele financiare, s-ar putea considera stresati la locul de munca, dar definitia autorilor studiului de la Lancet este mult mai precisa.

Astfel, ei considera ca stresul la munca implica foarte multe cerinte de la un singur individ, care nu are libertatea de a lua hotarari, despre cum si cand sa indeplineasca "ordinele" sefului.


Acest gen de stres afecteaza diversi angajati, de la cei cu joburi bine platite, pana la cei care muncesc pe salarii mici, a declarat unul dintre autorii studiului, profesorul Andrew Steptoe.

"Combinatia intre cerintele ridicate si controlul redus provoaca probleme", a spus Steptoe. "Pericolul este mai mare pentru cei care au joburi prost platite si executa mereu aceleasi operatiuni, precum muncitorii liniilor de asamblare, dar se extinde asupra intregului spectru social. Un medic poate fi foarte bun in meseria sa si poate simti ca are putin control asupra activitatii sale, in timp ce solicitarile asupra lui sunt uriase".


Unele forme de stres sunt insa subiective. "Este o combinatie intre rolul activitatii tale si modul in care percepi aceasta activitate, respectiv experienta furnizata de munca".


Pilotii de avioane reprezinta un alt grup unde cererile sunt uriase - dar unde controlul este redus - pilotii sunt constransi de orarul de zbor si conditiile meteorologice.


Studiul amanuntit a avut la baza un esantion de 200.000 de persoane, alese din sapte tari europene si reprezinta cea mai fidela oglindire a fenomenului stresului in randul angajatilor.


"Stresul la locul de munca este asociat cu riscul mic, dar consistent, al unei BOLI CRONICE, precum un infarct", a declarat profesorul Mika Kivimaki, de la UCL, care a coordonat studiul.


Cei 200.000 de subiecti au fost evaluati timp de 7,5 ani, perioada in care s-au inregistrat 2.356 INFARCTE si alte afectiuni ale inimii. In randul celor mai stresati de locul de munca, riscul unui infarct a fost cu 23% mai mare, chiar si dupa revizuirea unor factori precum stilul de viata, varsta, sexul si statutul social.


La locul de munca exista si alti factori, care influenteaza nivelul de stres si sanatatea, a adaugat Steptoe. "Exista acea incertitudine legata de PASTRAREA LOCULUI DE MUNCA si faptul ca angajatii se gandesc daca salariile lor vor creste pe masura muncii depuse", a mai spus medicul.


Atat angajatorii, cat si angajatii, ar putea lua unele masuri, pentru a reduce stresul, a precizat Steptoe. Acelasi studiu arata insa ca fumatul si lipsa activitatii fizice reprezinta in continuare cele mai mari riscuri care pot duce la aparitia infarctelor.


manager.ro 

4 lucruri aparent inofensive care te stresează la maximum



Birourile de tipul open space pot fi un factor care declanşează stresul

Oamenii au nevoie de puţină intimitate chiar şi la locul de muncă, însă tot mai multe birouri sunt open space în aceste zile, unde fiecare poate urmări şi poate fi urmărit de colegi. Iar acest lucru este foarte stresant pe mulţi oameni.
Nu este vorba neapărat despre biroul în sine, ci despre oamenii din el şi de ceea ce ei fac, chiar dacă realizezi că eşti stresat sau nu. Ceea ce nu ştiai despre stres este că poţi fi stresat fără să ştii exact cauza. Te poate enerva tipul din spatele tău care se plimbă de colo până colo sau eşti stresat de conversaţia al cărei subiect pari că eşti însă din care nu auzi nimic, de zgomotul produs de scaunul tipului de lângă tine care scoate un zgomt enervat de fiecare dată când se mută şi de multe alte lucruri de acelaşi fel care fac parte dintr-un birou de tip open space.
Nu este de mirare că diferite studii au demonstrat că oamenii care lucrează în astfel de birouri sunt stresaţi chiar dacă ei nu conştientizează mereu acest lucru. Şi tocmai de aceea, oamenii de ştiinţă au descoperit că acest tip de birou poate duce la tensiune arterială crescută, stres, conflicte. Iar dacă toate aceste lucruri se ştiu, oare de ce companiile continuă să-şi aranjeze birourile astfel? Răspunsul este simplu: costurile birourilor open space sunt cu 20% mai mici decât ale celor normale.

Stresul poate fi declanşat şi de zgomotele de fundal, chiar dacă sunt reduse

Trăim într-o lume atât de zgomotoasă încât chiar şi camera pe care tu o consideri liniştită este plină de zgomote precum cel făcut de maşinile care trec pe stradă, zgomototul făcut de luminile fluorescente, bâzâitul pc-ului etc. Toate acestea fac parte din viaţa noastră.
Te-ai obişnuit cu toate aceste zgomote, nu le mai iei în seamă, ba mai mult dacă ar dispărea peste noapte liniştea ţi s-ar părea mult prea apăsătoare. Însă prezenţa lor permanentă nu înseamnă că nu te stresează.
Un studiu realizat în Austria a scos la iveală faptul că persoanele care locuiau în apropierea unor autostrăzi aveau tensiunea ridicată, chiar dacă zgomotele produse de maşini nu erau puternice. În plus, copiii care locuiau în cartiere cu un nivel al zomotului scăzut erau mai predispuşi la stres în situaţiile solicitante.
Şi cu cât zgomotul de fundal este mai sever cu atât mai drastice sunt efectele: copiii care trăiesc lângă un aeroport sau lângă autostrăzi aglomerate au obţinut rezultate mai mici la testele de citire şi sunt mai înceţi în ceea ce priveşte dezvoltarea abilităţilor de vorbire. Hormonii stresului influenţează negativ abilităţile creierului de memorare a informaţiilor întrucât determină creierul să se focuseze pe lucrurile „mai importante” care se desfăşoară în fundal. Din punct de vedere a evoluţiei, stresul este un răspuns la pericol; dacă se apropie un lup sau un urs în pădure, nu vei supravieţui dacă continui să pictezi un tablou. Însă într-o lume în care atacurile animalelor sălbatice sunt rare, stresul face creierul să se concentreze pe lucrurile neimportante care se întâmplă în jurul nostru.
Adulţii care au fost supuşi la zgomote de fundal regulat pot prezenta simptome precum tensiune arterială ridicată, ulcere, un sistem imunitar slăbit sau tendinţă spre sinucidere.

Luminiţele din dormitor pot fi stresante

După cum este aproape imposibil să găseşti o cameră complet liniştită în lumea modernă, este aproape la fel de greu să găseşti una complet întunecată. Este adevărat că stingi lumina când mergi la culcare, însă nu poţi închide toate luminile: iluminatul public pătrunde uşor prin perdele, ledul de la PC sau TV, lumina de veghe şi exemplele pot continua. Şi da, aceste luminiţe chiar cauzează probleme.
Cercetătorii de la State University din Ohio au descoperit că persoanele care au dormit având în cameră aceste luminiţe au prezentat semne de depresie spre deosebire de persoanele care s-au odihnit într-o cameră complet întunecată.
Motivul din spatele depresiei este lipsa de melatonină, hormonul care transmite corpului că este noapte şi se poate odihni în linişte. Melatonina este secretată doar atunci când nu există lumină deloc. Iar melatonina ajută şi la îmbunătăţirea stării de spirit.
Iar dacă ai nevoie de întuneric să dormi este logic că întunericul incomplet înseamnă o calitate a somnului mai slabă. Vei dormi, însă somnul nu va fi unul profund. Iar printre efectele acestui obicei se pot număra depresia, sistem imunitar scăzut, tensiune arterială ridicată etc.

Stresul este generat şi de smartphone-uri
Smartphone-ul este cu siguranţă obiectul anului 2012, aşa cum Ipod-ul a fost în 2000 şi cocaina în 1980. Toată lumea are un smartphone şi este uşor de înţeles de ce: îţi permite să-ţi citeşti mailul chiar dacă nu eşti la birou, ai mereu agenda cu tine şi, dacă ai nevoie de o informaţie, o poţi găsi imediat pe net. Este greu de crezut cum un astfel de gadget poate genera stres. Mai degrabă ar trebui să te scape de el.
Însă… ai simţi aşa numitul „vibraţia fantomă”? Apare atunci când simţi o notificare vibrantă a smartphone-ului tău, verifici şi vezi că nimic important nu s-a întâmplat. Iar acest lucru este un factor stresat. Ţi-ai luat acest telefon pentru a-ţi uşura viaţa la birou. Însă, toţii cunoscuţii tăi ştiu de achiziţia ta. Abilitatea ta de a fi conectat atunci când eşti în maşină, acasă, la o petrecere etc, nu este tratată ca un bonus. Acum prietenii tăi se aşteaptă să profiţi de smartphone şi să fii prezent virtual oricând. Iar cercetătorii au ajuns la concluzia că nivelul stresului creşte cu fiecare verificare a emailului şi a mess-ului. Şi chiar nu vrei să faci asta, dacă de exemplu eşti cu soţia la un picnic sau eşti la petrecerea copilului tău.

realitatea.net

Oboseala oculara

Un simptom definitoriu azi, cand calculatorul a devenit o necesitate a societatii contemporane, este senzatia de oboseala a ochilor, frecvent insotita de lacrimare sau dificultate la citit. Daca nu se asociaza si cu unele semne obiective, aceasta nu este grava si se datoreaza in special lucrului indelungat la calculator, eventual si lipsei de corectie prin ochelari a unui viciu de refractie neglijat, sau in alte cazuri frecvente oboselii si stresului.

Oboseala oculara are forme variate de manifestare: de la tulburari de vedere usoare, la dificultati serioase la citit, dar si lacrimare, inrosirea ochilor, usturimi sau alte simptome nespecifice, de multe ori greu de descris obiectiv de catre pacient, cu toate ca jena oculara este reala.

Cauzele cele mai frecvente care creeaza senzatia de oboseala a ochilor sunt:

- viciile de refractie necorectate: pacientul are cu certitudine nevoie de ochelari, dar nu ii poarta sau poarta ochelari neadecvati dioptriei prescrise de specialist; si ochelarii prescrisi sau montati gresit pot suprasolicita ochii, aparand astfel senzatia de oboseala;
- se stie deja ca lucrul indelungat la calculator, mai ales fara ochelari de protectie adecvati, este una din cele mai frecvente cauze de oboseala oculara
- sindromul de ochi uscat, frecvent intalnit dupa varsta de 35 – 40 de ani, mai ales la femei, poate determina, si el, senzatia de “ochi obositi”, uneori iritati si rosii;
- afectiuni generale, de genul migrenei cu cauza vasculara, hipocalcemie si alte tulburari endocrine, stari de stres si suprasolicitare nervoasa, pot avea ca unul din simptome oboseala oculara

NU exista un tratament specific pentru disparitia acestui simptom. De aceea, remediul este, in primul rand, inlaturarea cauzelor care il provoaca:

- prezentarea la medicul oftalmolog, realizarea si purtarea ochelarilor necesari, dupa caz; pentru persoane care nu doresc sa poarte ochelari, exista varianta inlocuirii lor cu lentile de contact sau tratarea afectiunii prin operatie;
- intreruperea regulata, prin pauze repetate, chiar daca sunt scurte, a lucrului la calculator; purtarea unor ochelari cu protectie specifica pentru calculator
- folosirea unor picaturi adjuvante, de tipul lacrimilor artificiale; acestea se gasesc sub diverse forme, ca picaturi sau ca gel, cu sau fara conservanti, asociate sau nu cu vitamine sau alte substante protectoare. Folosirea lor este benefica in orice situatie de oboseala oculara, stat indelungat in atmosfera poluata, iritare oculara de la curenti de aer; sunt bine tolerate si nu au reactii adverse. De aceea, pot fi folosite chiar foarte frecvent, neavand o limita a administrarii lor peste zi.

Cu toate ca respectarea acestor recomandari (in special cele legate de calculator!) pare o utopie in viata curenta, este importanta macar incercarea de a elimina pe cat posibil factorii stresanti cotidieni. Un regim de viata echilibrat si ponderat, cu o alimentatie sanatoasa si practicarea unui sport, pot reduce sensibil senzatia de oboseala a organismului si implicit a ochilor.

Feminis

Relaxare dupa serviciu!

Oamenii petrec, in medie, 40 de ore din saptamana la serviciu. Daca ai un loc de munca care te solicita din punct de vedere fizic sau emotional este posibil ca, atunci cand ajungi acasa, sa te simti iritat sau obosit. De aceea, multe persoane aleg sa isi ia cateva clipe de ragaz sau sa se dedice activitatilor care le fac placere de indata ce "atributiile" de la serviciu s-au incheiat.
Relaxarea, arma impotriva stresului

De altfel, relaxarea este importanta pentru sanatate mai ales intr-o societate in care ritmul de lucru alert si grijile permanente ale oamenilor "de a face cat mai multe lucruri intr-un timp cat mai scurt", accentueaza nivelul de stres care slabeste sistemul imunitar si scade capacitatea de aparare a organismului. Acest lucru ne face mai vulnerabili la oboseala, infectii dar si depresie, tulburari de somn sau scaderea libidoului. Stresul poate fi responsabil si pentru probleme fizice precum dislipidemii sau afectiuni cardiovasculare.

In acest context, relaxarea dupa serviciu este importanta, asa ca, daca alegi sa faci lucruri placute, nu numai ca te poti destinde, dar iti si incarci bateriile pentru ziua urmatoare.

Cum te poti relaxa?

Exercitiile fizice


Exercitiile fizice sunt o modalitate foarte buna prin care iti recapeti energia dupa o zi obositoare la munca. Daca ai un job sedentar care te obliga sa stai asezat pe scaun ore intregi, este recomandat sa mergi pe jos sau sa faci jogging pentru a-ti misca picioarele cat mai mult posibil. Pe de alta parte, daca stai foarte mult in picioare la locul de munca, incearca sa faci o serie de exercitii mai usoare cum ar fi yoga sau stretching (exercitii de incalzire a unor grupe de muschi). Exercitiile de acest tip sunt indicate atat pentru relaxarea fizica, cat si pentru cea mentala. De asemenea, stretchingul reduce tensiunea si durerea musculara dupa efort, durerile menstruale, dar ajuta si la imbunatatirea performantelor fizice ale organismului.

Masajul


O persoana care are un job solicitant din punct de vedere fizic poate apela la tehnica masajului pentru a relaxa muschii incordati. Potrivit Centrului National pentru Medicina Alternativa si Complementara, masajul poate fi eficient pentru inlaturarea stresului si reducerea durerii musculare. Masajul este indicat si pentru persoanele care au un job stresant deoarece este util pentru calmarea mintii. O metoda eficienta de relaxare o constituie masajul scalpului. De asemenea, persoanele foarte active pot incerca sa isi maseze picioarele pentru a se simti mai bine. Cei care au locuri de munca solicitante din punct de vedere fizic pot apela la un masaj al tesutului adanc al pielii pentru a inlatura astfel orice durere.

Un somn bun

Ai plecat de la serviciu si tot ce vrei sa faci atunci cand ajungi acasa este sa dormi? Fa-ti aceasta placere. Un somn rapid de 30 de minute este benefic pentru a-ti recapata energia. De cele mai multe ori “un pui de somn” te ajuta sa fii activ si sa ai o dispozitie mai buna. Chiar si simplul fapt de a sta intins pe pat, fara sa adormi, te ajuta sa iti relaxezi corpul si mintea.

Bucura-te de activitatile preferate


Sa te bucuri de activitatile preferate este cea mai placuta forma de relaxare. Poti sa citesti o carte buna sau te poti retrage in camera ta ascultand muzica favorita in fundal. Cei care prefera sa se uite la televizor pot sa isi ia o ora sau doua pentru a viziona emisiunile preferate. De asemenea, plimbarile in aer liber, singur sau cu prietenii sunt si ele recomandate pentru a-ti pune ordine in ganduri. Oricum, fiecare persoana gaseste placere in diferite activitati, astfel ca lista ramane deschisa.



Ce este Feng Shui?

Este o tehnica traditionala chineza prin care putem crea un ambient armonios si sanatos pentru a trai si munci. Denumit feng shui traditional sau clasic este metoda ce studiaza timpul, mediul inconjurator si spatiile interioare. El cerceteaza modul in care energiile cerului si ale pamantului interactioneaza intre ele si influenteaza omul.
Echilibrul atrage sanatateaScopul acestei stiinte este de a echilibra aceste energii. Pentru om echilibru inseamna stare de liniste sufleteasca si armonie. Echilibrul atrage o sanatate mai buna, prosperitate si relatii armonioase. Dar echilibrul trebuie sa fie prezent oriunde: acasa, la serviciu, in mediul inconjurator peste tot.
Arta de a trai in armonieFeng shui ne invata sa traim in armonie cu noi insine si cu cei din jur. Este bine sa invatam sa ne echilibram emotiile, sufletul, mintea, relatiile cu cei din jurul nostru, trupul si mediul in care traim. Poti face aceste lucruri doar daca vrei iti imbunatatesti standardul de viata si calitatea vietii. Esti fericit si traiesti o viata frumosa cand respecti mediul si faci cat mai putin rau naturii. Bunastarea materiala o demonstrezi cand pretuiesti resursele naturale ale pamantului, cand conservi energia, cumperi sau produci tot ce inseamna natural si apreciezi ofertele naturii.
Fara stresMediul in care traim este presarat de stres. Este o stare care ne afecteaza sanatatea, psihicul si emotiile. Il putem elimina avand grija de mediul ambiant, sa creand unul mai favorabil pentru a trai si munci armonios. Feng shui ajuta la cresterea energiei si oxigenului pentru reducerea stresului, prin crearea unui ambient similar celui natural, pentru a intari sistemul imunitar in vederea unei sanatati mai bune.
De ce sa invatam feng shui?Pentru ca el este asociat cu prosperitatea, abundenta si bogatia.
In occident aceasta veche traditie a inceput sa fie foarte cunoscuta. Profesionisti sau nu ofera sfaturi si tehnici dintre cele mai diverse in articole, carti, reviste. Continutul multora dintre ele nu au decat scopul de a face revista mai interesanta si sa obtina bani din vanzarea lor. De aceea este bine sa facem diferenta intre feng shui traditional si cel fals.

Feng Shui o terapie ambientala impotriva stresului

Arta Feng Shui este o terapie ambientala, din care rezulta starea de bine a oamenilor, in plan spiritual, mental, emotional si fizic. Descoperind-o, vom intelege in primul rand ce este, avantajele aplicarii ei practice, cine o poate practica; analize despre destin si noroc, probabilitatea ca anumite evenimente sa se intample in viata fiecaruia dintre dv.

Feng Shui-ul traditional este terapia mediului, un stil de viata care respecta natura si ne invata cum sa nu ne mai indepartam de ea si sa traim dupa legile si principiile ei. Efectele aplicarii Feng Shui dovedesc ca este unul dintre remediile impotriva stresului, surmenajului, depresiei, anxietatii.

Descopera starea de bine, relaxeaza-ti stilul de viata, creeaza un mediu sanatos armonios si echilibrat acolo unde traiesti, locuiesti, iti cresti copiii, muncesti.